Ultima știre din mahala- Iarna-i grea, omătul mare…

Afară-i viforniță și huie a pustiu, numa’ lupii ce nu urlă. M-am sușit, m-am învârtit, în așternuturi și m-am sculat mofluz, cu nasul înghețat, pe la șase jumate

Aprind focul în sobă și simt că mă taie la reazem. Deschid, cu greu, ușa din spate. Afară, zăpada de juma’ de metru.  Să mă fi văzut ce artist îs cu lopata de zăpadă în brațe… Cooperativa „Munca în zadar” . Totuși, am reușit să fac o cărare până la budă înainte de a mă scăpa pe mine.

Răcorit, dar și înfierbântat în același timp, trag în bucătărie și-mi trântesc un ibric cu vin fiert, dres cu din toate. Focul duduie în sobă, casa miroase a scorțișoară și coji de portocală… mi-aprind o țigară sorb din cana aburindă și oftez satisfăcut:

− Altă viață dom’le !

Entuziasmul se turtește rapid pe când să-mi fac niște sandviciuri,, căci hjinul lucra prin mațe: pâine nu-i, aia nu, ailaltă ibidem… nici barabule nu mai sunt. Trist.

Mă uit cu un licăr de speranță pe geam: ți-ai găsit, se-nvârte zăpada de zici că-i maeltromul în care a pierit Nautilus.

Salvarea poate apărea în momente surprinzătoare. Sună fix-ul: sunt solicitat într-un caz de resucitare… nu sunt în clar dacă pacientul mai gâfâie, sau a dat de tot ochii peste cap.

− Da’ nu ies pe vremea asta afară… La ce naiba îți trebuie aspirator, taman acuma? Te-ai bolunzit? Mai e și sărbătoare cu cruce roșie (sic!).

− Hai, Mihăiță, scumpul lui mama, că mâine îi sfântu’ Ion, ziua lu’ bărbată-miu și vin o mulțime de neamuri și-or să ischitească prin toate colțurile ca să aibă ce bârfi după aia… Hai! Că nu pe degeaba… ce te plângi pentru trei case că uite, Ion al meu acuș se duce-n oraș după cumpărături și nu se mai plânge…

„ Oops!” Brusc rotițele încep să mi se învârtă:

− Vin, dar cu o condiție…

− Zi, mamă!

− Dacă tot se duce Ion… să-mi ia și mie o pâine…

− Da’ se poate…

− Ține-l acolo că acuș vin.

Fac repede o listă, arunc pufoaica pe mine, și-o iau prin nămeți.

Ion făcea pârtie ca să poată scoate mașina din garaj. Dau și eu cu o mătura pi ici, pi colo, ca să nu zică lumea că-s nesimțit, apare și vecina zgribulită într-un chimono de spital…

− Iaca am făcut o listă mică, dacă tot se duce… și cu mașina…: două pâini, un kil de aripi de la Vanbet, două kile de cartofi, un kil de ceapă, doi-trei morcovi acolo, vreau să fac o supă de pasăre de să mă pomenești, vegeta, sifonul… iaca, vezi că-i scris tot acolo… a, uitasem, niște fidea, dar dacă găsești de-aia Noodles, ca paiele de chibrit că-i cu turmenic…

Ion se uită urât la mine, eu adopt o mutră ingenuă:

− Ne uităm la aspiratorul ăla?

La locul faptei găsesc un aspirator în comă profundă. Îl iau, îl sucesc, îi dau și doi pumni, strategic, în stern, nik! Madam, disperată, mă acuză că nu am făcut suficient pentru resuscitare.

Eu ridic din umeri:

− S-a fu…t motoru’.

− Vai! Vai! Ce mă fac?

− Uite cum facem: Îl iau eu acasă și-l pun pe bancul de probă, o să spună și ce n-are. Dacă ai noroc, ai noroc, dacă nu… ți-l aduc pe-al meu, îți faci treaba și-om mai vedea. Bine?

Înfulec dihania și ridic dealul prin nămeți. Ajung degerat acasă și mă gândesc la sărmanul Ion.

Acasă, cald, bine, încălzesc restul de vin fiert și adăstez la o țigară. Am un rânjet pervers…

− Hai, acuma, figurantule, măcar uită-te, să te clarifici…

Pun pacientul pe masă și… dom’le, nu știu ce-i cu occidentalii ăștia, parcă le-o sușit careva mințile: durează mai mult demontatul și montatul decât reparația…

Cărbunii terminați: excroci bre… ceva ce nu se poate, și-un creion BB e mai tare, normal că se tocesc rapid, alți bani, altă distracție… Răscolesc prin sertare și găsesc o pereche care se potrivește ca dimensiune. Fac o probă: șuieră satisfăcut. Închid pacientul și dau o raită prin calculator.

Sună telefonul:

− Cum e Mihăiță? Ai făcut ceva?

− Acuș, coană mare, acuș. Îi complicat, bre da-i dau de cap. Ion ce face? A venit?

− Nu… Da-l sun eu acuma. Hai, mamă… Hai! Poate apuc de dau până vine el…

− Acușica. Acum îi strâng șuruburile…

Îmi dau drumul la vale cu scula-n brațe.

− Mai nou decât l-a făcut mă-sa.

− Nu ți-ar fi de deochi! Nu mai pleca că acuș tre’ să vină și bărbată-miu. Bei un pahar de vin?

Aspiratorul șuieră voios, eu mă răscrăcănez pe taburetul din bucătărie, trag mai aproape paharul cu nohan alb și-mi aprind ultima țigară din pachet.

Apare și Ion pufăind de sub ‘enșpe mii de papornițe. Mă vede, se cam înnegrește la față, dar aude vâjâit de aspirator și se stăpânește:

− Iaca, ce m-ai rugat, indică o sacoșă. Sifoane n-aveau așa că am luat apă minerală, îi bine?

− Perfect vecine. Treaba cu oameni se face.

Apare și cumătra:

− Ai văzut? se înfige în bărbată-su: Ți-am zis că-l repară? Tu că nuuu…

− Apoi… intervin strategic: Una peste alta, eu zic că ne-am achitat. La mulți ani, Ioane! Vino-ncoace sâ ti pup.Hai! Să ne găsim sănătoși!

Înfulec sacoșa și dispar rostogolindu-mă prin nămeți.

***