Colombina (II)

Astrofizicianul Alex rămase în sistemul solar 54 de zile standard împreună cu pilotul și mineralogul Carmen care, pe lângă remarcabile calități de cercetător, o mai avea și pe aceea de a-i fi logodnică. De fapt, jurnalul de bord al astronavei ar fi trebuit să-i înregistreze ca tineri căsătoriți, dar cu puțin timp înainte de plecare amânaseră căsătoria, cam fără motiv, sau oricum, fără un motiv bine cunoscut.

Motivul îl știa doar Alex.

Carmen, deprinsă, deși fără voia ei, cu încăpățânările lui Alex, nu insistă prea mult:

„ Să ne întoarcem noi sănătoși că nunți om tot face!

− Vreau să-ți fac la întoarcere un dar de nuntă, îi spusese Alex și apoi intrase într-o „silențio stampa” îndârjită.

Erau amândoi la prima ieșire de anvergură, erau tineri și romantici. Se întâlniseră la telescopul lunar unde curiozitatea i-a împins să vadă, cumva mai de aproape, steaua către care aveau să zboare. După surpriza aflării că vor fi colegi se priviră cu alți ochi, iar întâlnirea căpătă sensuri de predestinare care se transformară rapid în dragoste și mai apoi în iubire cu „năbădăi”.

Iată-i acum, îmbrățișați în coconul de suprasarcină al navetei Gamma așteptând să fie aruncați, pe aproape un parsec, de un sistem de propulsie Beta aflat la începuturi și nu tocmai comod.

Prima surpriză a fost că steaua nu era chiar o pitică roșie ci o stea de clasă M foarte apropiată în caracteristici cu Sol, a doua surpriză a fost că norul era impenetrabil la orice încercare de comunicare cu  Nava–Mamă Starseeker, iar a treia, că nu se vedea „nici zare” de robotul- explorator Gamma 3.

Erau singuri, uitați în colțișorul ăsta de univers.

Simțiră deodată cum li se anihilează orice voință și o disperare ascuțită, ca aceea a gândului că nu vei putea adormi când de fapt ești pe pragul somnului, îi împinseră unul în brațele celuilalt. Făcură dragoste cu disperare, sălbatic, defulându-și spaimele în încleștarea carnală, iar efectele teribilei boli cosmice, paralizia denumită angoasa infinitului începură să se atenueze, să treacă, nu fără urmări însă. Alex se mai întorcea câteodată brusc căutând să-l surprindă pe cel pe care-l simțea că-i sfredelește, cu privirea, ceafa iar Carmen slăbise și avea insomnii chinuitoare.

Totuși, erau tineri, sănătoși, și pregătiți impecabil pentru asprimea vieții în Cosmos, așa încât, pe măsură ce zilele treceau și ora când trebuiau să se afle la punctul de întoarcere se apropia, optimismul și veselia le reveneau.

Au fost 54 de zile standard, de muncă grea și migăloasă, lipsa robotului Gamma 3 facându-se din plin simțită și obligându-i la trei asolarizări în costume autopropulsate.

A patra planetă a sistemului promitea și chiar dacă era un pic cam rece și cu o înclinare mai mică decât a Terrei de numai 7,3 grade ceea ce făcea anotimpurile ca și inexistente avea în schimb o atmosferă bogată având în compozie azot în proporție de peste 80% restul fiind bioxid de carbon și vapori de apă . Planeta avea două mari continente înconjurate de un ocean planetar. Activitatea geologică se încadra în limite acceptabile  așa că cei doi exploratori desigilară cele patru canistre cu bacterii în stare latentă și le dispersară pe cele două continente și în ocean. În câțiva ani lucrurile vor fi complet schimbate pe aici, iar atunci cele șase containere cu procariote se vor deschide automat .

Obosiți, dar satisfăcuți, aduseră naveta la punctual de întâlnire și intrară din nou în coconul protector.

Aflată pe pilot automat, naveta îi zgudui bine la saltul Beta apoi îi aduse la Nava-Mamă .

*

− Ați întârziat! Până și Gamma 3 a ajuns înaintea voastră. Căpităneasa Milena Yanukovych îi privi cu mâinile în șolduri în timp ce soțul ei îi extrăgea din coconul de suprasarcină.

− De unde mă-sa a venit? Protestă cam năuc Alex.

− Ia lasă-i în pace, nevastă, se interpuse inginerul mecanic. Gata!

Home, sweet home, la culcare. Când o să vă sculați o să vedeți sfera albastră a Terrei. Uș în tancuri.

Odată ajunși , Alex o duse pe Carmen la părinți și dispăru secretos:

„Am multă treabă cu organizarea materialului.”

Apăru după o săptămână oarecum radios dar și cumplit de fâstâcit.

Îi adună pe toți în grădina din spatele casei și…, căzând brusc în genunchi, luă mâna fetei și grăi:

− Vrei să fii soția mea?

− Da! Răspunse emoționată Carmen.

Alex scoase din buzunar o cutiuță:

− Tată ! Dacă îmi dai fata ta de soție, să-mi fie aproape la bine și la greu, atunci ia acest inel și punându-l pe degetul ei primește-mă în familia ta.

Tatăl fetei, la fel de emoționat, luă inelul și-l prelinse pe degetul inelar al lui Carmen.

Mamă, continua Alex, dacă crezi că eu sunt acela care să-ți fac fiica fericită și să înmulțesc cu harul sămânței mele stirpea voastră, atunci pune acest inel pe degetul meu.

Mama lui Carmen, îl mângâie pe creștet și-i puse inelul pe deget.

Alex, se ridică și luând-o pe Carmen de mână, declamă:

− De acum Noi suntem un tot indivizibil până când moartea ne va despărți.

Părinții lui Alex, care până atunci stătuseră ca pe ace în hall, intrară emoționați și-i felicitară pe tinerii căsătoriți. Ambele familii, acum unite prin căsătoria copiilor lor, trecură în living, unde așteptau rude și prieteni.

După ce pupăturile și felicitările se mai liniștiră, Alex ciocăni într-un pahar:

− Un pic de atenție!  Și pentru că am promis că-ți voi face un dar de nuntă, te rog să atingi inelul .

Intrigată, Carmen își privi inelul:

− Cum? Unde?

− Acest inel nu este doar un simplu inel, se umflă în pene Alex. Dacă privești mai atentă, ai să vezi un mic cristal de cuarț. Atinge-l.

Fata se conformă și se treziră înconjurați de o hologramă aproape perfectă care, în imagini, refăcea tot filmul expediției: emoționați urcând în navă, făcând cu mâna către public, cursa spațială cu ei adormiți în tancurile de hibernare, urcarea în naveta Gamma, momentele de panică și apoi munca lor îndârjită, întoarcerea la bază iar apoi, ca o apoteoză, declarația formală prin care, de acum, steaua Fomalhaut C sau LP 876-10 va fi trecută în hărțile stelare cu denumirea de Carmen.

− Am vrut să știi că tu ești steaua mea nepieritoare, mai apucă să spună Alex atunci când, izbucnind în lacrimi, Carmen îi sări în brațe.

Va continua