Zece

   Încă de la șase ani știam că un bou îți poate da peste cap toată socoteala.

C-așa era și e.

Când moșu-meu venea cu vacile la vânzare în oborul din Fânărie, mai aducea și câte-un bou bătrân care nu mai putea să tragă la jug, dat de câte-un neam care nu se-ndura să bage jungeru’ în el.

Iar moșu-meu îmi dădea biciușca, se tăvălea în fânul din căruță și poruncea:

– Dacă într-un ceas nu-s toate-n staul, te-ai ras pe bot de ghișeft!

Vacile erau cuminți, important era s-o citești pe a de ținea turma și mai apoi m-am prins și eu că moșu-i punea un mărțișor pe-un corn, da’ cu boul?! Geaba dădeai cu biciul. La câte luase pe schinare, mai că nu-l mângâiai.  Acu’, toate vacile se opriseră uitându-se lung, la mine, cum încercam să urnesc boul care se încremenise-n drum ca un măgar.

Vaca cu fundă se apropie agale, bâltâcâind din țâte și mă împunge cu botul. Se freacă ce se freacă până ce i-o căzut funda roșie. Boul, parcă vede ceva. Se apropie fornăind de fundă, o amușinează, bate cu copita din față adânc în pământ și din fundul gâtului pleacă un horcăit de jale. Vacile în cor îl secondează.

Iau funda și i-o atârn de-un corn.

Ridică mândru fruntea, cât să-l mângâi între coarne, sforăie adânc și se așează în fruntea vacilor.

Alerg și eu, îi dau o palmă pe crupa largă, și intrăm mândri în Obor:

Opt vaci, un bou și cu mine… zece!

***