Dacă-mi spune vreo careva că nu știa că o să se ajungă aici, îl scuip în ochi. Treizeci de ani au fost lăsați să fure, tot ce s-a putut din țara asta, ba a mai pus și umărul.
Ce mai prietenie, ce mai pupături, escrocii din vest, mai versați i-au fraierit pă novicii din est și le-au cumpărat făbricile pe două kile de gumă de mestecat, nu că-ar fi avut ei vreo mare nevoie, da’ ca să nu-i încurce cu concurența neloaială și să le strice prețurile. Au apărut și americanii, the big brother: Hai la nenea în NATO că sub aripa noastră nu vă mai vede Marele Urs, dar luați și jucăriile astea, nu-s noi, că n-aveți voi față de-așa ceva, da-s bune, ia ochii la fraieri.
Și uite-așa, și dăi și fură-ntr-o veselie până ce, ghinioniștii ăștia de s-au trezit mai târziu, au realizat că s-a ajuns la fundul sacului.
Brusc prieteniile s-au terminat, iar bătăile prietenești pe spate s-au transformat, de la dojeni și povețe grijulii, la: Ia i-a mai duceți-vă, mă țiganilor, unde v-o înțărcat mumă-va! căci nici vestita floare europeană n-o duce mai bine, năpădită de gândaci negri și cu păr cârlionțat aduși de masoneria Illuminate ca să facă experimentul mileniului: omul nou dintr-o suedeză blondă și-un ugandez vânăt de negru, dar cu pula de-un metru.
Adică nu s-a terminat, a mai rămas țara în sine, da’… cui s-o dai pe Românica, curvă bătrână, futută, și cu banii luați?
Unul cică la ruși că ăștia știu deja locurile că mai fuseră p’aci, altul la chinezi că or să ne construiască autostrăzi pe care să meargă moșu Vasile cu căruța la prășit.
Ș-a dracu’ să fiu dacă-mi mai pasă, căci eu îi spun precum Topârceanu:
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul și plec!
***
Nu stiu cine a zis-o pe asta „romanu-i cu foamea-n gat”, dar mare dreptate a avut. S-au trezit peste noapte proprietari de fabrici si uzine, de pamanturi si ce stiau ei sa le faca? Erau saraci si needucati, nescoliti, dar proprietari. Si le-au vandut, sa faca un ban, si tot needucati si nescoliti au ramas, dar cu burtile indestulate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eeee, să fim serioși. Ăi de le-au vândut nu-s de-alde tanti Agalaia din Crăcăneala Dealului, și nu de-o ghiorțăială prin mațe au vândut o țară întreagă.
😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ok, de acord. Fabrici si uzine nu s-au vandut „de-o ghiortaiala prin mate”, dar tot de-o foame nestavilita putem vorbi. Foame de bani, foame de putere … de ce-o fi. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum te-apropii de adevăr 🙂 De fapt e o deficiență organică care se transformă într-o boală psihiatrică.
Este vorba despre un deficit, cronic, de serotonină care creează o stare de maxim disconfort care poate ajunge până la acte suicidare. Bolnavii compensează acest deficit, fiecare după posibilități. unii colecționând timbre, devenind avari, alții consumând alcool, fumând, drogându-se, cazurile grave având manifestări sadice, sau masochiste.
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 🙂
ApreciazăApreciază