Sătui cei mai mulți au adormit, culcușiți în zăpadă. Leila se apropie de mine:
– Iaida a murit din cauza ta.
– Mă acuzi? Cine-a pus-o să stea în coarnele cerbului?
– Nu fi laș, Niail. Am văzut semnalele pe vi le-ați făcut. Tu trebuia să-i întorci ceafa, iar ea să sfâșie beregata.
Simt o cutremurare:
Să aibă dreptate?
Și ea vede, simte…
– Ai avut o ezitare înainte de salt, Iaida a devenit țintă, cerbul a luat-o în coarne, iar apoi tu i-ai sfâșiat beregata.
– Nu știu… poate. Am capul greu, văd lucruri… Văd oameni.
Leila se ridică brusc în labe:
– Oameni!
Haita se regrupează rapid.
– Din ce parte?
– De-acolo, am răspuns ezitant. Leila ocupă, mândră, locul defunctei Iaida și haita se pune în mișcare.
Doar eu mergeam și mă gândeam că oameni nu afară miroseam. Doar înăuntrul meu, voind să iasă, trei suflete captive care mă apasă.
Mă scol dârdâind, trag pe mine două boarfe și mă duc la baie. Decartez trei sloiuri de gheață și trec în bucătărie. Aici, Don Profesore manipula expert ibricul de cafea:
– De unde ai cafeaua asta și mie nu mi-ai zis?
– Las-o dracului de cafea, profesore… treaba se împute.
Se deschide ușa și, ezitant, intră „tizul”. Are o față buhăită, e palid și-o privire interiorizată:
Ia uite ce moacă plesnită am! Și mai ziceam de Don Profesore…
– Ce-ai, mă? Ai văzut lupu’?
Are o zvâcnire:
– De unde știi?
Soarbe din cafeaua fierbinte și-apoi trage aprig din țigare:
– Mă copii, habar n-aveți ce-am visat.
– Erai șef de haită de lupi și-ai greșit la vânătoare…
– Mai rău, eram o lupoaica alfa ce tocmai și-a arogat acest drept după uciderea în timpul unei vânători a Iaidei…
Don Profesore se uită de la unul la altul:
– Mă! Noi am avut același vis. Eu eram lupul ăl bătrârn. Am văzut și cum ăsta a greșit comanda, dar și cum Iaida s-a aruncat mai devreme direct în coarnele cerbului. Și de ce nu zici? Amândoi am stabilit că, pentru stabilitatea haitei, e mai bine să dăm totul uitării.
Ne privim în triunghi:
– E groasă, fraților, concluzionă Don Profesore.
*
– Idei. Vreau idei. Hai, amândoi, că știu că nu duceți lipsă.
– O bulă spațio-temporală…
– Care este tangentă, dacă nu chiar intersectată, cu altele, realități paralele.
– Această translare, mișcare browniană, le poate suprapune, ceea ce ar depăși nivelul maxim al entropiei.
– Ca un balon umflat prea mult.
– Sau două bule de săpun care fuzionează în tensiune superficială.
– Informația conține cea mai concentrată formă de energie, mai puternică decât legăturile chimice.
– Atomice.
– Nucleare, nu mă las, rânjind.
– Și-atunci facem bummmm! concluzionează Don Profesore, când vede că iar ne ambalăm.
– Da. Și n-ar fi vorba doar de noi. O asemenea zguduire ar putea tulbura întregul continuum spațio-temporal.
– Un efect de tsunami s-ar putea răspândi în cercuri concentrice, amestecând stări labile prin însăși definiția lor…
– Un efect de domino…
– Și totul s-ar transforma într-un inimaginabil foc de artificii, sfârșitul apoteotic a tot ce ne putem imagina și chiar mai mult de atât.
Rămânem pe gânduri.
Don Profesore ridică un deget ciolănos și acuzator:
– Ce-ați făcut, nefericiților!
– Noi?! răspundem la unison. Întreabă originalul.
Ochii lui Don Profesore sclipesc scurt.
va continua
Mihail stories 