Hotărâm ca eu să plec în oraș după cumpărături, căci chiar dacă universurile se vor ciocni într-un viitor incert nouă, totuși ne e foame, iar tizul îi va face o anamneză hotărâtă și detaliată lui Don Profesore, singura noastră sursă de informații în legătură cu experimentele făcute de original, în încercarea de a ne aduce pe aceiași lungime de undă.
Ies din casă cu un soi de frică, de parcă las în urma mea o tranșee sigură înaintea luptei de la Verdun.
Afară e un soare timid de primăvară, iar aerul miroase a plante renăscând la viață:
Nu-i rea realitatea asta.
Îmi scuip în piept și calc cu dreptul. Nu se întâmplă nimic. Betonul de pe alee e la fel de țeapăn și, instinctiv, nu mai calc așa apăsat, de să se zdruncine toate alea-n mine.
Bag una din cartele, la plesneală, noroc că nu-i nimeni…
Bancomatul sughiță și-o înfulecă, bag codul PIN și nu comentează.
Bunnnn!
Scot, așaaaa, de control: 300.
Dihania ronțăie, hârâie, și-mi decartează lozul.
Bunnnn!
Verific chitanța și-l bag pe ălălat. O iau de la capăt. Hâr, mâr… Oops: sare lozu’.
Buuuun!
Verific chitanțele. Soldul egal.
Eheheee!
Bag iar prima cartelă și scot tot.
Bierfect!
O bag și pe a doua și trag încă o tură. Cred că-s roșu la față. Nepăsătoare, în spatele meu s-au adunat vreo patru persoane:
Ce știți voi, fantomelor… rânjesc spre ei, îndes banii prin buzunări și, cu soarele-n priviri, o tai la Alvorado. Mi se uscase gâtul ceva de speriat și de mult voiam să beau o Eichhofener. Mă sparg, apoi, în aripe printr-un supermarket și, plin de sacoșe, adăstez la Sifonăria lui Vasile. Ăsta când mă vede:
– Da’ unde-ai fost două săptămâni? Ziceam că s-a și bătucit pământul pe copârșeu…
– Da’ ce… ai văzut drac mort? Bagă un rachiu mic și-o jumate de pui la rotisor, că mă ia cu leașin. Am beut o bere de mi-a spălat mațele și am o foame de lup. Sughit la amintire:
– Dă mai bine-o sută, să vărs oleacă și pentru răposata lupoaică!
Vasile ridică o sprânceană, dar se conformează.
Deschid ușa cu capul, că de… Vasile m-a pus la curent cu ultimile can-canuri și drept consecință am mai rașchetet vreo tri pahare de nohan. În atelier, tizul șurubărește la o parainstalație, supravegheat îndeaproape de Don Profesore. Citesc lejer și-arunc în urmă:
– Câmpul magneto-dinamic trebuie mutat cu 13 grade la ora 17 și 23. Ne trebuie niște niodimium, comandă on-line!
Așez sacoșele jos și simt că-i liniște. Amândoi se holbează la mine:
– Da’ ce-am făcut? V-am adus de mâncare, nefericiților. Hâc!
– De unde naiba știi tu de declinația magnetică când abia ce-am implementat ideea originalului?
– Habar n-am! Am văzut drăcia aia de pe masă și-am știut instantaneu.
– Ia stați o țără. Aici se întâmplă lucruri extraordinare!
– Te cred, profesore, ia uite-aici:
Cu gesturi de prestidigitator încep să scot bani de prin toate buzunările.
Tizul se holbează, iar Don Profesore se enervează:
– Lasă-i dracului de bani! Cum de-ai știut ce făceam noi aici?
– De unde-s banii ăștia? Se burzuluiește tizul.
– Mă, tu ai beut!
– Doar n-ai spart Banca Națională?
Sar călări cu întrebările pe mine.
– Huo! Că mă ia cu dureri de țest. N-am spart nici o bancă. Se pare că-n realitatea asta un sistem de securitate funcționează defectuos sau, pur și simplu, nimeni nu s-a gândit la asta. Fiind acum doi sunt și două conturi clonate pe care sistemul de securitate al băncii le validează, dar, în același timp, nu le poate identifica separat. Ca și cum cineva din interiorul băncii mi-a deschis un cont paralel, perfect identic. Așa că ambele carduri sunt purtătoare ale sumei originare. Am scos toate economiile mele, (ale noastre, mă corectez, la privirea criminală a tizului) și cu al meu și cu alt tău. I-am depus din nou, la ghișeu și apoi i-am scos din nou la dublu… până ce-am golit bancomatul! He! He! He!
– Și ești idiot dacă crezi că undeva cineva nu va sesiza escrocheria asta, îmi taie macaroana tizul.
– Și ce poate să ne facă? Am retras banii noștri. Ce poate să ne facă?
– Asta se cheamă bancrudă frauduloasă!
– Ba nu, e mai complicat. Don Profesore explică doct: conform cu Legea nr. 59/1934, s-au dat numeroase soluţii de neurmărire penală în cauze de acest gen, cu motivarea că „emitentul contului spera doar să fie alimentat contul în perioada următoare”, sau că „îi comunicase beneficiarului că are disponibil în cont”. Pe de altă parte, se poate reține intenția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune având în vedere că la data retragerii sumelor nu exista acoperire în cont, chiar dacă ulterior, în momentul decontarii, în cont se găsea disponibil suficient. Ce mai, cu un avocat bun, banca e bună de plată și de vină va pica cel care a aprobat plata, în cazul nostru… bancomatul. Trebuie ca de urgență să te duci și să completezi contul cu valoarea originară, acea pe care ai avut-o la prima tranzacție. Asta îi va înnebuni pe toți, he!
– Păi deja am lăsat ceva groscior, pentru mâine, când trebuie să vină să reîncarce bancomatul.
– Vor da vina pe o defecțiune de sistem și vor cere returnarea banilor pe motiv că știam cât aveam în cont și totuși nu am reclamat asta.
– Pe de altă parte, la fiecare extragere din cont existau banii, altfel serverul băncii nu ar fi permis tranzacția făcută de bancomat, ceea ce ne justifică buna credință. Nimeni nu mă poate obliga să știu, exact, la centimă, câți bani am în cont, mai ales în cazul tranzacțiilor multiple, deci nu pot fi acuzat de sperjur. De altfel, nu cred că cineva se va sesiza în privința noastră, pur și simplu vor constata că le dispar, inexplicabil, bani.
Rânjim unii la alții. Sentimentul de a învinge sistemul este foarte plăcut.
– Hai! pune Don Profesore, punctul pe „i”. Vă bucurați ca niște copii c-o jucărică nouă. Să revenim la ce ne doare. De unde-ai știut de unghiurile concentratorului magneto- dinamic?
– Habar n-am, Profesore! Hâc!
Privesc rușinat în jurul meu.
– Am avut așa… o sclipire.
va continua
Mihail stories 