Lumini în adâncuri IV

După ce l-am echipat corespunzător din efectele navei și-a dat gata două porții de pârjoale în sos tomat  Antoniu Dănuț Preda se întinse, căscă de-i pârăiseră fălcile și se vedea bine că-l trage ața la somn, dar se scutură leonin și puse geamantanul pe masă:

− Și acum, să vedem ce mai fac dihăniile mele.

Zicând asta meșteri ceva la încuietorile geamantanului și…

Am văzut niște fulgere și am auzit un tunet. La drept vorbind n-a tunat. A răsturnat cineva un scaun și bucătarul a scăpat din mâini compotiera. Dar fulgerele erau cele mai autentice fulgere globulare.

Încă pe când eram mic am văzut un fulger globular. Asta s-a întâmplat la Soveja, pe o furtună. Dar fulgerul asta l-am văzut de departe, pe când astea stăteau la doi pași de mine. Erau pe puțin o duzină, umplând tot geamantanul. Cele mai mari erau cât pumnul șefului nostru de echipaj, adică cu un diametru de vreo cincisprezece centimetri. Toate se deosebeau la culoare. Numai două, mici de tot, erau negre, celelalte aveau diferite nuanțe-liliachie, verzuie, portocalie, galbenă… nul, de pildă, răspândea o lumină cenușie palidă, altul era de un roșu aprins…

Când Dănuț Preda deschise geamantanul, în salon se făcu deodată mai mult loc, căci toți se traseră la pereți. Atunci se lăsă o liniște atât de adâncă, încât se auzea bâzâitul slab al fulgerelor. Pe urmă Antoniu Dănuț luă în mâini un fulger verzui:

− Ce tot bâzâi: îl întrebă cu duioșie în glas. Nu-ți place vecinătatea asta? Ei lasă că te mutăm. Te mutăm noi… Dănuț vârî fulgerul în buzunarul pantalonilor și bâzâitul încetă. Omul zâmbi satisfăcut: Perfect!

Asta era prea de tot.

Rămăsesem buimaci, altfel n-aș putea să zic. Da, eram buimăciți și nu puteam scoate o vorbă.

− Acestea sunt fulgerele dumitale? Se auzi din ușă vocea calmă a căpitanului Vasiliu. Va să zică ai salvat o parte?

− Astea-s, zâmbi Antoniu Preda. Dar patru sute șapte bucăți s-au scufundat. Grosul încărcăturii. Tot fulgere alese, standard. În valiza asta aveam doar niște exemplare de experiență. Înțelegeți?

Căpitanul părea să fi înțeles. Noi, în schimb, știți, nu pricepeam nimic, absolut nimic! Și-atunci, știți, parcă s-a rupt un stăvilar: ne-am năpustit care mai de care cu întrebările. Dar nimeni nu s-a apropiat de masă. La urma urmei ne era pur și simplu teamă. Închipuiți-vă că cineva ar deschide pe masă un geamantan plin cu șerpi; poate sunt dresați, totuși te cam trec fiorii… trebuie să recunoașteți că fulgerul globular nu e cu nimic mai bun (cel puțin la prima vedere) decât un șarpe veninos.

− Faceți liniște, băieți, spuse căpitanul. Tovarășul Preda o să vă explice acum totul.

− Numai că nu acum! spuse Dănuț pe un ton rugător. Mai întâi trebuie s-o găsim pe Mica Nigrum și să încercăm să scoatem la suprafață încărcătura…

Fie, am să vă explic, cedă el pe neașteptate. Am să vă explic în câteva cuvinte. Fulgerele globulare naturale sunt sălbatice, instabile. Ele ating uneori dimensiuni uriașe, cu un diametru de până la zece metri, dar au o existență scurtă, de cel mult două-trei minute. Ei bine, noi ne-am propus… Fulgerul globular, fraților, e un excelent acumulator de energie. Uneori e mai convenabil ca energia să fie transportată sub formă de fulgere globulare decât să fie transmisă prin cablu sau depozitată în baterii. Priviți! Preda scoase din geamantan un fulger mare, galben. Chestia asta cântărește o nimica toată, vreo zece grame, dar conține suficientă energie pentru a pune în funcțiune o basculantă pe timp de un an. Ce e drept, noi nu am reușit încă să facem fulgere care să se conserve ani întregi. Deocamdată ele trăiesc de obicei puțin, vreo opt sau zece luni, rareori un an sau un an și jumătate.

Preda aruncă neglijent fulgerul în geamantan și scoase altul, foarte luminos.

− Iată o altă specie, pentru iluminat. Dă lumină cât un bec de trei sute de wați și nu se arde și nu se sparge… Ăsta, fulgerul negru, emite mai ales în radiații calorice, infraroșii. Acum, e drept, are o nuanță cenușie, dar când vom perfecționa tehnologia aceste fulgere vor fi absolut negre.

− Și… hm… nu-s periculoase? Întreabă cineva.

Dănuț izbucni în râs:

− Ia încercați să le luați în mână! Hai, care ai cura?!

va continua