Lumini în adâncuri VI

Începusem pe la unsprezece. Pe la șase seara pe Mica Nigrum mai rămăseseră maxim o sută de fulgere. Ne-am aburcat din nou acvalangurile socotind că vom termina înainte de lăsarea întunericului, dar a fost să fie altfel.

În primul moment nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Ne căzneam în cală (fulgerele alergau de parcă erau vii și nu voiau să se lase prinse), când deodată am simțit că la suprafață s-a petrecut ceva. Apa se întunecă și se auzi un vuiet înfundat. Apoi am deslușit zgomotul elicelor. În astfel de cazuri scafandrul nu se înșeală niciodată! Mi-am dat seama că Bursucul se îndepărtează.

Uraganul s-a abătut pe neașteptate. Pe Marea neagră se întâmplă așa toamna. Bursucul nu putea să nu plece, căci altfel ar fi fost aruncat pe stânci. Trebuia să plece neîntârziat. Vasiliu nu a mai avut timp să ne prevină, căci era nevoit să salveze nava și echipajul. În locul lui aș fi procedat întocmai.

Noi doi am rămas pe Falca Sfărâmată.

L-am dus pe Dănuț pe insuliță. Am izbutit să ieșim la mal și să ne vârâm sub foaia de cort. Ne-am scos acvalangurile și am răsuflat mai în voie. În peșteră era lumină și cald, de la fulgere.

Vântul se întețea. Deodată s-a făcut întuneric. Ochii obosiseră al naibii din pricina luminii puternice a fulgerelor. Nu mai vedeam aproape nimic. De altminteri ce-aș fi putut vedea? Peștera se afla la vreo treizeci de metri de țărm. Valurile asaltau furioase insulița, se prăvăleau pe stânci, se înălțau ca un zid cenușiu-murdar…

Totul a durat vre-un sfert de oră, poate și mai puțin.

− Ei, cum stăm cu aventura? L-am întrebat pe Antoniu Preda.

− Perfect, mi-a răspuns el. E interesant de știut ce-o să fie mai departe.

Băiatul părea să nu-și piardă firea cu una cu două. I-am spus că nu ne paște nici o primejdie: stăm aici până trece uraganul, apoi vine Bursucul și ne ia.

− Totul ca într-un roman care se respectă, spuse Dănuț. Un naufragiu, o insulă nelocuită, comori de pe un vas naufragiat… Niciodată un naufragiat nu a fost înzestrat cu atâta energie. Avem aici energie cât ar cuprinde zece trenuri cu păcură. Observă ce minunat este ambalată această energie, nici măcar nu te mânjești pe mâini.

Antoniu Preda tăcu. Pe fața lui am observat o expresie de îngrijorare.

− Da, sunt amuzante dihăniile astea, urmă el cu o voce voit veselă. Aproape vid… O plasmă gazoasă: un amestec de nuclee de atomi de gaz și de electroni liberi. Peste vreo cinci ani fulgerele vor deveni produs de larg consum. Ai să intri în magazin și ai să spui: „Dați-mi și mie două bucăți…”.

Îmi dădeam seama că Dănuț  deschisese înadins discuția asta. Era ceva ce-l îngrijora, iar el voia să-mi distragă atenția. L-am întrebat de ce nu se descompun fulgerele.

− E un câmp magnetic, îmi răspunse. În fizică asta se numește efect pinch, sau efect de comprimare. La început apare o descărcare electrică în formă de coloană, apoi, sub presiunea propriului ei câmp magnetic, coloana  de plasmă gazoasă se comprimă și se transformă în vapori. Plasma comprimată se încălzește și începe să iradieze lumină. Se poate chiar realiza o compresie la care plasma va începe…

Antoniu Preda nu-și sfârși vorba. De sus căzu ceva peste foaia de cort. Am ieșit imediat din peșteră și când mi s-au obișnuit ochii cu semiobscuritatea, am văzut că era barca noastră pneumatică, pe care valurile o azvârliseră pe insuliță. Cu chiu cu vai am izbutit să trag barca sub o margine a foii de cort peste care am îngrămădit niște bolovani.

Vântul deveni tot mai aspru, picăturile de apă izbeau în față ca boabele de grindină. M-am vârât din nou în peșteră. Dănuț examina un fulger portocaliu și cânta indispus:

Mi s-a făcut lehamite și mie

La naiba cu atâta acalmie!

Hei! Hei!

Văzându-mă, tăcu și aruncă imediat fulgerul la o parte.

− Oricum, e plăcut să naufragiezi cu o încărcătură ca asta, spuse cu o voce voioasă care suna fals. Pentru niște naufragiați e o întreagă problemă să facă focul, pe când noi avem în cantități nelimitate căldură și lumină…

− Ascultă, Antoniu Dănuț, l-am întrerupt eu. Hai să dăm cărțile pe față. Ia spune, ce s-a întâmplat? Văd că ești neliniștit.

Preda îmi aruncă o privire, apoi își făcu de lucru cu acvalangul.

− Hai spune, stărui. N-are rost să ne jucăm de-a v-ați ascunselea.

− Bine, răspunse posac. Știi… dihăniile s-au răzvrătit. Sub apă presiunea e mai mare și procesul de formare a atomilor din plasma gazoasă s-a accelerat. Nu mai poate fi oprit. Fulgerele se încălzesc. Vezi, luminează tot mai tare. Nu va trece mult timp și…

Antoniu Preda tăcu

− Explodează? întrebai.

va continua