Mâinile lucrau singure: trei puncte, trei linii, trei puncte…
Nu-mi mai aduc aminte cât timp a trecut. La un moment dat Dănuț m-a tras de picior. M-am întors și mi s-a părut că văd, ca prin ceață, o fâșie de lumină dănțuind pe întinsul mării. Era reflector cel mare de pe Bursucul care venea spre insulă cu amândouă motoarele ambalate la maxim.
Cu chiu, cu vai, m-am dat jos de pe stâncă. Antoniu Preda mi-a luat plasa cu fulgerul și m-a târât în peșteră unde mi-a pus o compresă cu apă rece peste ochi. Durerea a mai slăbit, iar eu mi-am permis, în sfârșit , să mă relaxez.
După o jumătate de oră a venit șalupa. Nici acum nu știu cum au reușit băieții să se apropie de stânci. Valurile vuiau atât de tare că nu se auzeau strigătele oamenilor. Șalupa se tot umplea cu apă pe care trebuia să o scoatem în permanență.
De cum se văzu pe punte Antoniu Preda se repezi către Vasiliu și-i strigă:
− Tovarășe căpitan, vasul să plece imediat de aici… Imediat!
Nu puteam să-l văd pe Vasiliu, așa cu ochii bandajați cum eram, dar i-am auzit vocea- politicoasă, scârțâită, și foarte calmă:
− Fii, te rog, liniștit. Avem tot timpul să ne îndepărtăm.
Mi-am ridicat, în ciuda protestelor doctorului, bandajul de pe ochi căci voiam să-l văd pe căpitan. Vă jur că era la fel ca întotdeauna!
− Grăbiți-vă, tovarășe căpitan, grăbiți-vă, stăruia Dănuț panicat la culme. Fulgerele pot să explodeze dintr-o clipă în alta!
− Mulțumesc, am să țin cont de sfatul dumitale, răspunse căpitanul. Totuși nu ne convine să ne grăbim prea mult, și la ochii holbați ai lui Antoniu Preda se explică: Explozia va crea un val uriaș, un tsunami care se propagă cu o viteză de avion, așa că tot nu scăpăm noi de el. Mașinile însă trebuiesc cruțate, vom avea nevoie de ele pentru o manevrabilitate maximă.
Dănuț ronțăi câteva clipe cele spuse de Vasiliu și-apoi izbucni în râs:
− Aveți dreptate, tovarășe căpitan, și se apucă să fluiere cântecul lui preferat.
Fulgerele au explodat abia peste o oră, când Bursucul se afla la cincisprezece mile de insulă.
Mi-am ridicat din nou bandajul și împreună cu ceilalți am fugit pe punte.
La pupa, spintecând întunericul nopții, se ivi un disc galben, care se răspândea cu o viteză uluitoare. În primul moment semăna cu Soarele pe jumătate ascuns după orizont. Apoi focul se înălță, deveni alb-liliachiu, lumină marea zbuciumată și se stinse brusc, lăsând în zare o geană de lumină roșiatică ce se destrăma încet.
Insula Falca sfărâmată încetase să mai existe.
− Faină poveste, oftă Don Professore, iar eu săltai o sprânceană crezând că mă ia peste picior, dar privindu-l picat în reverie realizai că-i sincer.
− Și, totuși, exclamă Zolo care tot butona la smart, aici apare o insulă, fulgerele tale n-au sfărâmat-o de tot?
− Ba de tot, dar probabil au mai rămas stânci submarine. Aluviunile Dunării s-au sedimentat acolo și a apărut o nouă insulă, care se numește acum, nu mă întrebați de ce, insula K, sau insula Fericirii. Apropo, cică ne certăm cu ucrainienii a cui e…
− Și tu ce-ai făcut?
− Eu? Ce era să fac? Doctorii de la Constanța au zis că am trei puncte cu desprindere de retină așa că am fost pensionat cu fast de către căpitanul Vasiliu și echipaj și m-am întors acasă, unde am stat orb vreo două săptămâni supravegheat acerb de maică-mea și soră-mea, cu rândul, ca să nu-mi scot bandajul. Mi s-a dat păpică în gură ca la bebeluși, ba chiar la budă eram dus de mânuță. Nici de fumat n-am putut să fumez că cică mărește tensiunea vaselor de sânge capilare… Dar m-am reparat că știți că nu-s rău de carne și-apoi a început celălalt joc: țară, țară, vrem ostași. Patria mă chema sub arme!
− Povestea ta, spuse gânditor Costică, are o singură și majoră hibă: Cum se face că, deși le-ai prezentat ca pe niște realizări sigure, impedimentul cu statul sub apă presupun că putea fi depășit, nimeni nu a mai auzit de fulgerele tale globulare?
− Eeee, altă poveste. Explozia insulei nu numai că a panicat anumite minți obtuze din organismele de conducere comuniste, auzindu-se voci care cereau întreruperea imediată a experimentelor ca fiind prea periculoase, dar a creat valuri și la propriu și la figurat. Rușii s-au burzuluit imediat și, bănuind că dezvoltăm o nouă armă, au cerut toată documentația conform cu Tratatul CAER și regulile Pactului de la Varșovia. Românii au trimis și ei ceva și-apoi, poate-ați auzit de orășelul ăla din Siberia care a făcut bum! Trei mii de oameni calcinați într-o secundă. Oricum, după armată, cu treabă prin București, am trecut și pe la Dănuț (îmi lăsase ăsta adresa), a ieșit maică-sa și, la o cafea și-o dulceață, mi s-a plâns că nu-l mai vede mai deloc: „Vine o mașină de armată îl ia și lipsește cu săptămânile”. Cică i-a zis că lucrează la niște săgeți de lumină care pot să topească oțelul ca pe ceară.
− Ei, lasă-mă, explodă Costică. Acuma ne-o bagă pe aia cu tancurile laser ale lui Ceașcă. Măi, ce om!
− Da, mă dihanie, nici eu n-am legat atunci, dar mai târziu… fulgerele globulare ar fi sursa de energie perfectă pentru niște lasere de mare putere care sug megawații ca pe te miri ce. Și… nu te mai minuna așa, citește și tu printre rânduri. Cum se face că din toată lumea asta mare cel mai mare laser din lume se află tocmai la Măgurele? Mai ai vre-un neuron funcțional? Zece petawați, mă. Știi cât înseamnă asta?
− Zece urmat de cincisprezece zerouri, răspunde instinctiv Don Professore.
− Mda, o dă cotită Costică, o fi ceva, că tare știi tu să mai îmbârligi lumea. Da’ eu nu cred o iotă!
Gașca s-a spart, eu am strâns în urma lor, am dus în bucătărie…
N-aveam tihnă.
Mă duc și iau din sufragerie unul din albumele cu poze, ăl mai vechi.
Uite-mă în diverse ipostaze, de la copchil până la adolescentul rebel și tânărul responsabil (he!!!) de mai târziu. Trag o poză din banda de staniol, în spatele ei, camuflată, se află o alta, o fotografie cu zimți, cam ștearsă, din care rânjesc către aparatul SMENA mutrele a doi flăcăi trași în costume de scafandru. Eram într-o pauză de odihnă, în barca pneumatică, și doctorul venit să ne verifice nivelul azotului din sânge ne-a tras în poză.
Dănuț mă ținea de umeri, aveam amândoi în câte-o mână o sferă luminoasă, și râdeam către obiectiv cu inocența tinereții.
***
Mihail stories 