India’s ambitious $142 million Chandrayaan 2 moon mission, comprising a orbiter, lander and rover, is set for liftoff Sunday to begin a nearly two-month transit culminating in a touchdown near the lunar south pole in September.
The robotic science mission is awaiting liftoff aboard India’s Geosynchronous Satellite Launch Vehicle Mk.3, or GSLV Mk.3, rocket at 2121 GMT (5:21 p.m. EDT) Sunday from a spaceport on the Indian east coast.
If everything goes according to plan, the three-in-one spacecraft will arrive in orbit around the moon around Aug. 5, then detach the landing craft around Sept. 2 or 3 to begin lowering its altitude in preparation for a final descent to the lunar surface as soon as Sept. 6.
“We are landing at a place where nobody else has gone,” said K. Sivan, chairman of the Indian Space Research Organization.
Indian scientists are targeting landing of the Chandrayaan 2 lander at an unexplored site located on the near side of the moon at 70.9 degrees south latitude, closer to the moon’s south pole than any previous mission. The landing module is named Vikram for Vikram Sarabhai, the father of India’s space program, and will deploy the Pragyan rover, named for the Sanskrit word for “wisdom.”
The stationary lander and rover are designed to last 14 days — equivalent to half of a lunar day — until the sun sets at the landing site, robbing the vehicles of electrical power as temperatures plummet to near minus 300 degrees Fahrenheit (minus 183 degrees Celsius).
If the landing is successful, India will become the fourth nation to accomplish a controlled soft touchdown on the moon, following landings by the Soviet Union, the United States and China.
Clive Neal, a lunar scientist at the University of Notre Dame, said India’s space program “making great strides” after placing spacecraft into orbit around the moon and Mars in 2008 and 2013, respectively.
Chandrayaan 2 is a follow-up to India’s Chandrayaan 1 lunar orbiter, which made history by detecting water-bearing molecules at the moon’s poles, with the highest concentrations inside permanently-shadowed craters at the south pole.
“This proof of capability, the Chandryaaan 2 mission with the lander and the rover, is very ambitious,” Neal said in an interview with Spaceflight Now.
And Chandrayaan 2’s budget is a fraction of the development budget for NASA’s Lunar Reconnaissance Orbiter, which cost more than $500 million to build and launch in 2009.
“They’ve got a nice landing site picked out,” Neal said. “It looks pretty benign in terms of small craters and boulders. This would be a pathfinder for future landings in more challenging environments, and because it’s a new place (to explore) on the moon, there will be good science that comes out of it.”
China is the most recent country to join the elite group of nations with successful moon landing missions. China’s Chang’e 3 mission landed on the near side of the moon in 2013, and Chang’e 4 made the first soft landing on the far side of the moon in January.
Chang’e 4’s lander and rover are still operating, and if successful, the arrival of Chandrayaan 2 in September could mark the first time since the 1970s that two spacecraft have operated on the moon’s surface at the same time.
“This is very exciting, and I wish them well,” Neal said. “They’ve got a wealth of experiments that they’re carrying on the orbiter, the lander and the rover. It’s going to tell us some interesting things about the lunar surface at a location we haven’t been to.”
ISRO says the orbiter’s mission will last at least a year, taking high-resolution images and scanning the lunar surface with radar and spectral imagers to hunt for signs of water ice.
Officials originally designed the Chandrayaan 2 mission as a joint endeavor with Russia, which was to provide the landing module to fly to the moon with an Indian-made orbiter and rover. But Russia dropped out of the project after the failure of the Phobos-Grunt Mars probe in 2011, prompting the Indian government to make Chandrayaan 2 an all-Indian mission.
“This mission is not only ISRO’s mission,” Sivan said in a press briefing last month. “It is a mission of the entire country.”
Chandrayaan 2 will ride into space on top of a GSLV Mk.3 rocket, India’s most powerful launcher, from the Satish Dhawan Space Center on Sriharikota Island, located on the coast of the Bay of Bengal in southeastern India.
Making its third full-up flight, the 142-foot-tall (43.4-meter) launch vehicle will take off at 2:51 a.m. Indian Standard Time on Monday with some 2.2 million pounds of thrust from two solid-fueled boosters.
An air-lit core stage with two hydrazine-fueled Vikas engines and an upper stage with a hydrogen-fueled engine will send the Chandrayaan 2 mission into space. Separation of the Chandrayaan 2 spacecraft is scheduled at T+plus 16 minutes, 13 seconds.
Indian space program managers last year moved the Chandrayaan 2 launch from the less capable GSLV Mk.2 rocket to the GSLV Mk.3 after the spacecraft exceeded its original weight during development.
The orbiter, lander and rover together will weigh around 8,500 pounds — about 3,850 kilograms — at the time of launch. About one-third of that weight is propellant, according to Sivan.
The GSLV Mk.3 will haul the Chandrayaan 2 spacecraft into an elliptical transfer orbit around Earth, with a low altitude of 105 miles (170 kilometers) and a maximum distance from Earth of 24,270 miles (39,059 kilometers).
After separation from the GSLV Mk.3 launcher, Chandrayaan 2’s orbiter will extend a power-generating solar array wing and gear up for a series of orbit-raising burns before breaking free of the grip of Earth’s gravity and traveling to the moon.
Five engine burns over 16 days will nudge Chandrayaan 2’s orbit higher before a trans-lunar injection maneuver at the end of July sends the spacecraft on a five-day arcing trajectory to intercept the moon.
Another critical engine burn around Aug. 5 will place the Chandrayaan 2 spacecraft in an oval-shaped orbit around the moon — ranging between 93 miles (150 kilometers) and about 11,200 miles (18,000 kilometers) in altitude — followed by additional thruster firings to steer the probe into a circular 62-mile-high (100-kilometer) orbit by early September.
Then the Vikram lander will detach from the orbiter to begin descent maneuvers, ending with a 15-minute landing sequence from an altitude of about 100,000 feet (30 kilometers) on Sept. 6, according to ISRO.
“These 15 minutes are going to be the most terrifying moment for all of us,” Sivan said. “It is going to be a terrifying moment because … ISRO has never undertaken such a complex flight. This 15 minutes of flight is the most complex mission ISRO has ever undertaken.”
Five throttleable liquid-fueled engines will control the lander’s rate of descent, and a laser rangefinder will guide the spacecraft toward a landing zone in an ancient polar highlands region between two craters at approximately 70.9 degrees south latitude, and 22.8 degrees east longitude.
The Chandrayaan 2 spacecraft’s three components each carry a suite of scientific instruments:
- Orbiter
- Mass: 5,244 pounds (2,379 kilograms)
- Dimensions: 3.2 x 5.8 x 2.1 meters (10.5 x 19.0 x 6.9 feet)
- Power: 1,000 watts
- Description: The Chandrayaan 2 orbiter — designed for a one-year mission — carries eight scientific instruments, including a high-resolution stereo imaging camera, a dual-frequency synthetic aperture radar look for evidence of water ice at the lunar poles, an imaging infrared spectrometer to aid in the search for water, and sensors to study the moon’s tenuous atmosphere. The orbiter will also provide data relay services the Vikram lander.
- Vikram Lander
- Mass: 3,243 pounds (1,471 kilograms)
- Dimensions: 2.54 x 2.0 x 1.2 meters (8.33 x 6.6 x 3.9 feet)
- Power: 650 watts
- Description: The Vikram lander’s targeted touchdown zone is located in a highland region on the the near side of the moon at approximately 70.9 degrees south latitude, closer to the moon’s south pole than any previous lunar landing mission. Vikram will use five throttleable liquid-fueled engines to slow down for landing. The stationary landing craft carries a suite of multiple cameras and three science instruments, including a seismometer to listen for moonquakes, a thermal probe to reach a depth of up to 33 feet (10 meters) to measure the vertical temperature gradient in the lunar crust, sensors to investigate plasma near the moon’s surface, and a NASA-provided laser retroreflector array to help scientists locate the lander’s exact position on the moon. The Vikram lander is designed to last 14 days on the moon, equivalent to one lunar day.
- Pragyan Rover
- Mass: 59 pounds (27 kilograms)
- Dimensions: 0.9 x 0.75 x 0.85 meters (3.0 x 2.46 x 2.79 feet)
- Power: 50 watts
- Description: The solar-powered Pragyan rover has a range of up to 500 meters, or 1,640 feet, during its 14-day mission on the moon. The AI-enabled rover has six wheels and will relay science data and images through a radio link with the Vikram lander. Indian scientists installed an alpha particle X-ray spectrometer to measure the elemental composition of the rocks at the Chandrayaan 2 landing site, along with a laser-induced breakdown spectroscope. The Pragyan rover is named for the Sanskrit word for “wisdom.”
The lander’s targeted destination is roughly 220 miles (350 kilometers) from the rim of the South Pole-Aitken basin, a region scientists believe is one of the most ancient impact sites in the solar system, created when a large asteroid or comet struck the moon billions of years ago.
For the first time, Chandrayaan 2’s rover could examine ancient material in the lunar crust ejected during the colossal collision that created the South Pole-Aitken basin, providing data that could yield clues about the solar system’s chaotic early history.
China’s Chang’e 4 mission, landed on the far side of the moon in January, is exploring the mid-latitudes of the southern hemisphere, within the South Pole-Aitken basin.
Unlike the Indian Pragyan rover, Chang’e 4 does not carry an alpha X-ray spectrometer, or APXS, to obtain compositional measurements of the lunar crust. The presence of such an instrument on-board Chandrayaan 2 could be boon for lunar geologists.
Neal said he wished Chang’e 4’s rover, named Yutu 2, carried an APXS instrument to the far side of the moon.
The APXS on the Indian rover “will give us an idea of the chemical composition of the rocks that are there,” Neal said. “That is going to be a critical piece of the puzzle … It’s going to tell us more about the composition at that particular vicinity, whether or not it will find water. It doesn’t look like it’s too close to the permanently-shadowed regions, but we don’t know what’s underneath the regolith there.”
Science instrumentation on Chandrayaan 2’s orbiter could provide the most detailed data yet obtained about the amount of water ice hidden inside the moon’s polar craters. The sensors can also detect the presence of hydroxyl molecules, which have oxygen and hydrogen atoms bonded together.
The Indian orbiter’s dual-frequency radar, with L-band and S-band beams, will be sensitive to underground ice deposits up to 16 feet (5 meters) below the lunar surface, twice as deep as reachable by radars carried Chandrayaan 1 and NASA’s Lunar Reconnaissance Orbiter.
“I think on the orbiter — it’s got a year long mission — the radar would be good because although LRO has a radar, it is only in receiving mode, not transmission mode, so we have to transmit from Earth in order to use it right now,” Neal said. “So a lot of locations are not amenable to that.”
Chandrayaan 2 could give scientists more refined maps of the location of water ice deposits, and a more accurate inventory for how much water is trapped inside the permanently-shadowed polar craters.
“That has a lot of potential, as does the infrared spectrometer,” Neal said. “It’ll help show whether or not there’s a hydroxyl or water signal at the surface.”
Such information is critical for future human expeditions to the moon, such as those planned as part of NASA’s Artemis program, which aims to return astronauts to the moon by 2024 under a directive from the Trump administration.
India’s lunar lander may soon be joined on the moon by privately-developed probes and rovers. NASA awarded contracts to three U.S. companies to build robotic landers to carry U.S. science instruments to the moon in 2020 and 2021.
Earlier this year, a privately-funded Israeli spacecraft named Beresheet attempted to land on the moon, but the probe crashed during final descent.
“I think the international and the commercial interest in the moon is really fantastic, and what it shows us is that the world and private industry have caught up with NASA,” Neal said.
The launch of Chandrayaan 2 will come two days before the 50th anniversary of the launch of Apollo 11, the first mission to land astronauts on the moon.
“I think it’s good to see other nations going to the moon,” Neal said. “Apollo has stimulated, 50 years on, international interest just as it did back in the ’60s and early ’70s.”
Această ambițioasă misiune indiană Chandrayaan de 142 milioane de dolari, alcătuită dintr-un orbiter, un lander si un rover, este stabilită pentru duminică, apoi un tranzit de aproape două luni, culminând cu o aterizare în apropierea polului lunar în luna septembrie.
Misiunea de știință robotică își așteaptă lansarea împreună cu satelitul India’s Geosynchronous Satellite la bordul lansatorului rachetă Mk.3, sau GSLV Mk.3, la 21:21 GMT (17:21 EDT), duminică, de la un port spațial de pe coasta de est a Indiei.
Dacă totul merge conform planului, nava spațială trei-în-unu va ajunge pe orbită în jurul lunii pe 5 august, apoi va detașa ambarcațiunile de aterizare pe 2 sau 3 septembrie pentru a începe să coboare altitudinea în pregătirea pentru o coborâre finală suprafață lunară de la data de 6 septembrie.
„Aterizăm într-un loc în care nimeni altcineva nu a fost”, a declarat K. Sivan, președintele Organizației de Cercetare Spațială din India.
Cercetătorii indieni țintesc ca aterizarea landerului Chandrayaan 2 să fie într-un loc neexplorat situat în partea apropiată a lunii, la 70,9 grade latitudine sudică, mai aproape de polul sudic al lunii decât orice misiune anterioară. Modulul de aterizare este numit Vikram pentru Vikram Sarabhai, tatăl programului spațial al Indiei, și va desfășura roverul Pragyan, numit pentru cuvântul sanscrit pentru „înțelepciune”.
Dispozitivul de aterizare staționar și roverul sunt proiectate să funcționeze 14 zile – echivalentul a jumătate dintr-o zi lunară – până când soarele apune la locul de aterizare, văduvind vehiculele de energie electrică, pe măsură ce temperaturile scad până la minus 300 grade Fahrenheit (minus 183 grade Celsius) .
Dacă aterizarea are succes, India va deveni a patra națiune care va realiza o aterizare controlată pe Lună, în urma aterizărilor efectuate de Uniunea Sovietică, Statele Unite și China.
Clive Neal, un om de știință lunar la Universitatea din Notre Dame, a declarat că programul spațial al Indiei „face pași mari” după ce a pus nave spațiale în orbită în jurul lunii și Marte în 2008 și 2013, .
Chandrayaan 2 este o copie a orbiterului lunar Chandrayaan 1, care a făcut istorie prin detectarea moleculelor purtătoare de apă la polii lunari, cu cele mai mari concentrații în interiorul craterelor umbrite permanent la polul sudic.
„Misiunea Chandryaaan 2 cu landerul și roverul, este foarte ambițioasă dorindu-se o dovadă a capacitabilităților spațiale indiene”, a declarat Neal într-un interviu acordat Spaceflight Now. Iar bugetul lui Chandrayaan 2 este doar o fracțiune din bugetul de dezvoltare pentru Lunar Reconnaissance Orbiter al NASA, care a costat mai mult de 500 de milioane de dolari pentru a construi și a fost lansat în 2009.
„Au un loc frumos de aterizare”, a spus Neal. „Arată destul de benign, doar cu mici cratere și bolovani. Acesta ar fi o încercare pentru aterizările viitoare în medii mai provocatoare și pentru că este un loc nou (de explorat) pe Lună, sperăm să obținem informații noi și atractive „.
China este cea mai recentă țară care se alătură grupului de elită al națiunilor cu misiuni de succes de aterizare a lunii. Misiunea Chinei Chang’e 3 a aterizat pe latura apropiată a lunii în 2013, iar Chang’e 4 a făcut prima aterizare soft pe partea întunecată a lunii în ianuarie.
Terminalul și roverul lui Chang’e 4 continuă să funcționeze și, dacă s-ar fi reușit, sosirea lui Chandrayaan 2 în septembrie ar putea marca pentru prima dată de la anii 1970 faptul că două nave spațiale au operat simultan pe suprafața lunii.
„Este foarte interesant și le doresc numai bine”, a spus Neal. „Au o multitudine de experimente pe care le efectuează pe orbiter, pe lander și pe rover. Vor spune niște lucruri interesante despre suprafața lunară într-o locație în care nu am fost.
ISRO declară că misiunea orbitală va dura cel puțin un an, luând imagini de înaltă rezoluție și scanând suprafața lunară cu radare și imagizoare spectrale pentru a vâna semne de gheață.
Oficialii au creat inițial misiunea Chandrayaan 2 într-un efort comun cu Rusia, care urma să ofere modulului de aterizare să zboare spre lună cu un orbiter și un rover indian. Dar Rusia a renunțat la proiect după eșecul sondei Phobos-Grunt Mars din 2011, determinând guvernul indian să-l facă pe Chandrayaan 2 o misiune total indiană.
„Această misiune nu este doar misiunea ISRO”, a declarat Sivan într-un briefing de presă luna trecută. „Este o misiune a întregii țări”.
Chandrayaan 2 va circula în spațiu pe o rachetă GSLV Mk.3, cea mai puternică lansatoare din India, din Centrul Spațial Satish Dhawan de pe insula Sriharikota, aflată pe coasta Golfului Bengal din sud-estul Indiei.
Făcând cel de-al treilea zbor, vehiculul de lansare cu o înălțime de 142 picioare (43,4 metri) va decola, la ora 02:51, ora locală indiană, cu aproximativ 2,2 milioane de kilograme de tracțiune de la două boostere cu combustibil solid.
O treaptă centrală, cu două motoare Vikas alimentate cu hidrazină și o treaptă superioară cu un motor alimentat cu hidrogen, va trimite misiunea Chandrayaan 2 în spațiu. Separarea navei spațiale Chandrayaan 2 este programată la T + plus 16 minute, 13 secunde.
Managerii de programe spațiale din India au transferat anul trecut lansarea Chandrayaan 2 de la racheta mai puțin capabilă GSLV Mk.2 la GSLV Mk.3, după ce nava spațiale a depășit greutatea inițială în timpul dezvoltării.
Orbiterul, landerul și roverul împreună vor cântări în jur de 8.500 de pounds – aproximativ 3.850 de kilograme – în momentul lansării. Aproximativ o treime din această greutate este propulsorul, potrivit lui Sivan.
GSLV Mk.3 va transporta nava spațiale Chandrayaan 2 într-o orbită de transfer eliptică în jurul Pământului, cu o altitudine mică de 170 de kilometri și o distanță maximă de Pământ de 39.059 de kilometri.
După desprinderea de lansatorul GSLV Mk.3, orbita Chandrayaan 2 va extinde o aripă de generare a energiei solare și va efectua o serie de corecții de orbita înainte de a se desprinde de gravitația Pământului și călătoria spre Lună.
Cinci aprinderi de motor pe timpul a 16 zile vor împinge mai sus pe orbită pe Chandrayaan 2 înainte de o manevră de injecție trans-lunară la sfârșitul lunii iulie care trimite nava spațială pe o traiectorie de frânare de cinci zile pentru a intercepta luna.
O nouă aprindere controlată în jur de 5 august va plasa nava spațiale Chandrayaan 2 într-o orbită în formă ovală în jurul lunii – variind între 150 de kilometri și 18.000 kilometri în altitudine urmată de arderi suplimentare pentru a o transforma într-o orbită circulară de 62 de kilometri (100 kilometri) până la începutul lunii septembrie.
Apoi landerul Vikram se va desprinde de orbită pentru a începe manevre de coborâre, terminând cu o secvență de aterizare de 15 minute de la o altitudine de aproximativ 30 de kilometri pe 6 septembrie, potrivit ISRO.
„Aceste 15 minute vor fi momentul cel mai înspăimântător pentru noi toți”, a spus Sivan. „Va fi un moment groaznic pentru că … ISRO nu a întreprins niciodată un zbor atât de complex. Aceste 15 minute de zbor sunt cea mai complexă misiune pe care ISRO o are vreodată. ”
Cinci motoare acționate cu lichid vor controla viteza de coborâre la sol și un dispozitiv cu laser va ghida nava spațială spre o zonă de aterizare într-o regiune antică polară dintre două cratere la aproximativ 70,9 grade latitudine sudică și 22,8 grade longitudine estică.
Cele trei componente ale navei spațiale Chandrayaan 2 poartă fiecare o serie de instrumente științifice:
Orbiter
Masa: 5.244 kilograme (2.379 kilograme)
Dimensiuni: 3,2 x 5,8 x 2,1 metri (10,5 x 19,0 x 6,9 metri)
Putere: 1.000 wați
Descriere: Orbiterul Chandrayaan 2 – conceput pentru o misiune de un an – poartă opt instrumente științifice, inclusiv un aparat de fotografiat stereo de înaltă rezoluție, un radar de aperturi cu dublă frecvență, care caută dovezi ale gheții de apă la polii lunari, spectrometru pentru a ajuta la căutarea apei și senzori pentru a studia atmosfera subțire a lunii. Orbiterul va furniza, de asemenea, servicii de retransmitere a datelor de la Vikram lander.
Vikram Lander
Masa: 3.243 pounds (1.471 kilograme)
Dimensiuni: 2,54 x 2,0 x 1,2 metri (8,33 x 6,6 x 3,9 metri)
Putere: 650 wați
Descriere: Zona de apropiere directă a landerului Vikram este situată într-o regiune montană, în apropierea lunii, la aproximativ 70,9 grade latitudine sudică, mai aproape de polul sudic al lunii decât orice misiune anterioară de aterizare lunară. Vikram va folosi cinci motoare care funcționează cu lichid, pentru a încetini aterizarea. Stația de aterizare staționară poartă o suită de camere multiple și trei instrumente științifice, inclusiv un seismometru pentru a asculta moonquakes, o sonda termică pentru a ajunge la o adâncime de până la 10 metri pentru a măsura gradientul de temperatură verticală în crusta lunară, senzori pentru investigarea plasmei în apropierea suprafeței lunii, și o matrice retroreflectorizantă cu laser oferită de NASA pentru a ajuta oamenii de știință să găsească poziția exactă pe lună. Punctul Vikram este proiectat să dureze 14 zile pe lună, echivalent cu o zi lunară.
Pragyan Rover
Masa: 59 de pounds (27 kilograme)
Dimensiuni: 0,9 x 0,75 x 0,85 metri (3,0 x 2,46 x 2,79 metri)
Putere: 50 wați
Descriere: Pragaan rover are o rază de până la 500 de metri sau 1.640 de picioare, în timpul misiunii sale de 14 zile pe lună. Rover-ul cu AI are șase roți și va transmite date științifice și imagini printr-o legătură radio cu puntea Vikram. Oamenii de știință indieni au instalat un spectrometru de particule alfa pentru a măsura compoziția elementară a rocilor de la locul de aterizare Chandrayaan 2, împreună cu un spectroscop de defalcare indus de laser. Pragyan este denumit după cuvântul sanscrit „înțelepciune”.
Destinația țintită a landerului este de aproximativ 350 de kilometri de la marginea bazinului sud-polul Aitken, o regiune care crede că este unul dintre cele mai vechi situri de impact din sistemul solar, creat atunci când un mare asteroid sau o cometă a lovit luna cu miliarde de ani în urmă.
Pentru prima dată, Roverul lui Chandrayaan 2 ar putea să examineze materialul vechi din crusta lunară expulzată în timpul coliziunii colosale care a creat bazinul South Pole-Aitken, oferind date care ar putea da indicii despre istoria sistemului solar.
Misiunea Chinei, Chang’e 4, a aterizat pe latura lunii în luna ianuarie, explorează latitudinile medii ale emisferei sudice, în bazinul sud-polul Aitken.
Spre deosebire de rotorul indian Pragyan, Chang’e 4 nu are un spectrometru alfa-X, sau APXS, pentru a obține măsuratori compoziționale ale crustei lunare. Prezența unui astfel de instrument la bordul Chandrayaan 2 ar putea fi benefică pentru geologii lunari.
Neal a spus că și-ar fi dorit ca robotul lui Chang’e 4, numit Yutu 2, să conțină un instrument APXS pentru studiul părții întunecate a Lunii.
APXS pe roverul indian „ne va da o idee despre compoziția chimică a rocilor care sunt acolo”, a spus Neal. „Aceasta va fi o piesă critică a puzzle-ului … Va spune mai multe despre compoziția din acea zonă, fie că va găsi sau nu apă. Nu pare prea apropiată de regiunile în permanență umbrite, dar nu știm ce se află sub regolitul de acolo „.
Instrumentele științifice pe orbiterul lui Chandrayaan 2 ar putea oferi cele mai detaliate date obținute cu privire la cantitatea de gheață de apă ascunsă în interiorul craterelor polare ale lunii. Senzorii pot detecta, de asemenea, prezența moleculelor de hidroxil, care au legați împreună atomii de oxigen și hidrogen.
Radarul cu dublă frecvență a orbiterului indian, cu lărgimi de bandă L și bandă S, va fi sensibil la depunerile de gheață subterane de până la 5 metri sub suprafața lunară, de două ori mai adânc decât cele atinse de radarele efectuate de Chandrayaan 1 și NASA Lunar Reconnaissance Orbiter.
„Cred că pe orbită – are o misiune de un an – radarul ar fi bun pentru că, deși LRO are un radar, este doar în modul de recepție, nu în modul de transmisie, așa că trebuie să transmitem de pe Pământ pentru al folosi corect acum, spuse Neal. „Deci, o mulțime de locații nu sunt supuse acestui lucru”.
Chandrayaan 2 ar putea oferi oamenilor de știință mai multe hărți precise ale locației depunerilor de gheață și un inventar mai exact pentru cât de multă apă este prinsă în interiorul craterelor polare permanente.
„Asta are o mulțime de potențial, la fel ca și spectrometrul cu infraroșu”, a spus Neal. – Va ajuta să arătăm dacă există sau nu un semnal de hidroxil sau de apă la suprafață.
O astfel de informație este esențială pentru viitoarele expediții umane pe Lună, cum ar fi cele planificate ca parte a programului Artemis al NASA, care are ca scop readucerea astronauților pe Lună până în 2024, conform unei directive din partea administrației Trump.
Landerul lunar al Indiei ar putea fi în curând urmat de sonde și roveri ale dezvoltatorilor privați. NASA a acordat contracte celor trei companii din S.U.A. pentru a construi platforme robotice pentru a transporta instrumente științifice din SUA în 2020 și 2021.
La începutul acestui an, o nava spatială israeliana, numita Beresheet, a încercat să aterizeze pe Luna, dar sonda s-a prăbușit în timpul coborârii finale.
„Cred că interesul internațional și comercial pe Lună este cu adevărat fantastic, iar ceea ce ne arată este că industria mondială și privată au ajuns la NASA”, a spus Neal.
Lansarea lui Chandrayaan 2 va veni cu două zile înainte de aniversarea a 50 de ani de la lansarea lui Apollo 11, prima misiune de aterizare a astronauților pe Lună.
„Cred că este bine să vedem alte națiuni care merg la lună”, a spus Neal. „Apollo a stimulat, timp de 50 de ani, interesul internațional, așa cum s-a întâmplat și în anii ’60 și începutul anilor ’70”.
***
Mihail stories 