− Ia te uită la ăsta! Îi praf.
În lumina celor câteva becuri anemice, împletecindu-se pe picioare, un individ se aburcă cu greu pe cele două trepte ale rulotei și, moșmondind adânc, reuși să deschidă ușa. Nici nu intrase bine că ușa se dă de perete și tipul trântește un șuvoi de vomă chiar din prag.
Cei doi homeless schimbă priviri rapide estimând situația:
− Îl lucrăm?
− Tu intri…
− Eu intru. Din interior se aud bufnituri și apoi un plescăit. Eu intru, nu vezi că-i varză!? Stai de șase.
Cel mai înalt dintre cei doi borfași se strecoară către rulotă ținându-se pe cât posibil în umbră și intră, ferit, pe ușa lăsată deschisă. Deodată, în liniștea nopții se aude un răcnet inuman, iar individul țâșnește afară și-o ia la fugă mâncând pământul.
− Cei Johny? De ce fugi?
− Fugi, fugi!!! Fugi nenorocitule!
*
Aerul tremura, un soare de dimineață se ridică din munți aruncând, brusc, cu o seceră de lumină portocalie. Trei cintezoi curtează o fecioară, încă somnoroasă. În fundal, la țarcuri, doi cai se fugăresc. Patru bărbați urcați pe scări se străduiesc să bată în cuie mai multe ghirlande multicolore și un banner cu inscripția:
Bine ați venit la Rodéoul Mc Martin.
Prin fața gardurilor, pe un drum pietruit, trece o mașină de poliție cu inscripția Sheriff , încetinește în dreptul porții și-i claxonează pe lucrători care-și saltă pălăriile și chiuie. Mașina frânează în scrâșnet de pietriș la intrarea unui parc de rulote.
− Ce-avem aici?
− Mizerie.
− Și nici n-a început rodeoul. De la an la an e mai rău.
Șeriful Truman, cam la 45 de ani, solid, blazat, își așează cu dedicație pălăria pe cap și, pășind ca pe ouă, se apropie de rulotă.
− A mai fost careva?
Se lasă pe vine examinând o urmă netă de carâmb lăsată într-o vomă la fel de netă.
− În afară de administrator… Și n-are cizme.
− Poate-l prindem acu’, pân’ se trezește lumea. Pune băieții să verifice cizmele de pe la rulote…
− I-am pus!
− Nu-i musai să le fi lăsat în față…
− Le-am zis!
Ajutorul de Șerif era venit tocmai din Transilvania, țara lui Dracula. Era flegmatic, scump la vorbă, iar când o făcea se exprima într-o romgleză ceva mai peltică.
− Nu-i ciocată care să nu fie sub lupă, nu-i agent de-al nostru care să nu știe cum arată o borală de Sterno… Îl găsim. Treaba groasă îi înăuntru.
Șeriful săltă cu un deget pălăria:
− Îi chiar așa de nașpa?
Yan Brad deschise gura, dar văzând o mașină apropiindu-se, o închise la loc.
Doctorul legist săltă cu un gest familiar banda despărțitoare și, rostogolindu-se către șerif, exclamă:
− Nu-i tihnă, frate, nu-i tihnă! Am și eu o vârstă.
− Nu l-ai lăsat pe Steve să-ți ia locul…
− Steve, caș la gură, ochii după puță, să mai învețe! Ce-avem aici?
− Yan știe! Mutu’ a zis destul ca să nu-mi vină să intru-năutru!
− Interesant, interesant! Dacă l-a marcat pe amicul Yan… Să vedem, să vedem!
Doctorul e înăuntru de juma’ de oră, Yan e impasibil, a scos un smartphone și baladează cu degetele pe ecran în pase cabalistice. Truman se trântește în mașină și începe să se certe prin radio cu toți agenții. Se aude scârțâind ușița de la rulotă.
Parcă mai palid, doctorul Fleming coboară cele două trepte, ocolește cu mare băgare de seamă borâtura, și se îndreaptă către mașina șerifului.
Yan se ridică după parul de adăstat caii și se apropie și el.
− Ee? întreabă șeriful.
− O ții minte pe Rebeca?
− Care Rebeca? Rebeca aia?
− Aia! După ce i-ai dat papucii, ca un măgar ce-ai fost, noi am ținut legătura. E în Austin. Se caută în agendă: ăsta-i numărul ei, sun-o, zi-i că-i un caz 6-11.
− De ce eu?
− Pentru ca să fie oficial. Dacă o sun eu nu va avea nici o relevanță, va trebui să ceară informații pe cale ierarhică și vom pierde timp.
− Ce-i un caz 6-11?
− Cred că va trebui să instituim carantina, zise Yan.
− Și tu de unde dracu’ știi?
− Paragraful trei, alineatul 5: în cazul unei amenințări evidente cu orice substanțe solide, lichide, sau gazoase care pot provoca îmbolnăviri în masă, se instituie de urgență starea de carantină reglementată la cap.V paragraful 1.
− Oh, nu acum Yan, nu acum! Știi câți oameni vin la rodeo? Știi? Ce dracu-i acolo în rulotă?
− Sunați-o de d-na doctor Young. Carantina-i deja aproape instituită… Garda Națională și Corpul Voluntarilor Ebola sunt pe drum.
− Ebola? Ce? Ești nebun?
− Îmi pare rău șefu’. De’aia nu te-am lăsat înăuntru: nu-i un spectacol prea agreabil…
− Ai atins vreun fluid? Doctorul pare preocupat.
− Nu cred. Eram atent să nu corup probele, iar voma de la intrare m-a pus, cu atât mai mult, în gardă.
− Bine. Rămâne administratorul…
− L-am consemnat la domiciliu. Rulota, consultă smart-ul, 56.
− Deci, mai e cel care a intrat peste el.
− Și cei cu care a fost în contact înainte.
− Vaiii! Sunt prea bătrân pentru asta. Cine m-a blestemat?
O mașină de poliție vine în trombă.
− L-am prins, Yan! țipă agentul. Ăsta-i! Nici nu i s-a uscat sterno de pe carâmbi!
− Ține-l în mașină. Te-ai atins de el?
− Dacă m-am atins? Era ca o fiară. Mai că nu m-a mușcat.
− Treci și tu în mașină. Nu ieși până nu-ți zic.
− Da’ ce-am făcut Yan?
− Tu să faci cum zice ajutorul de șerif, se burzului Truman. Marș! Avu o conversație telefonică presărată de interjecții apoi își îndreptă spatele:
− Rebeca a zis că va fi aici cât de rapid cu putință.
Din depărtare se aude zgomot de elicoptere. După bătaia înfundată Yan le identifică imediat: CH47- Chinook.
Au ancorate module metalice și camioane tactice. Aterizează cam la doi kilometri.
− Șefu’? Yan șoptește la urechea șerifului. Poate e bine să delimităm și noi perimetrele.
− Adică cum?
− Adică, aici focarul, să-l împrejmuim total. Aria unu, care să cuprindă rulota administratorului și aria doi, în care a fost capturat individul.
− Mă sperii Yan! Aflu lucruri pe care nu le știam despre tine…
− Nu era nevoie, patroane! Hai! Curaj! Că se uită lumea la noi și nu-i frumos să picăm de papagali adică, suntem ofițeri de poliție.
− Mi-e frică Yan!
− Și mie, Șef! Da’ dacă noi ne căcăm pe noi, adică, ne panicăm… ce-o să facă ăialalți?
*
Rick, după o scurtă ezitare și, în totală contradicție cu etimologia numelui său, o luă și el la goană. La un moment dat se opri gâfâind. Cei câțiva neuroni funcționali îi șopteau la ureche: Johny, you assholle mather fucher , vrei să mă traduci?
− Unde ești, nenorocitule?
Undeva se aude o ușă de rulotă trântindu-se:
− Liniște lichelelor!
Administratorul iese cu lanterna și luminează printre rândurile de rulote:
− La culcare lepre înțărcate cu wisicky. Vede balta de vomă: Ted, nenorocitule! Tu să ștergi mizeria asta. Nici ușa n-a închis-o… Mâine ai să zici că-ți lipsește plasma din sufragerie. Urcă, greoi, în rulotă, și icnește: Santa María, Madre de Dios, ayúdame! Cu ochii holbați și lanterna tremurând în mână, se dă înapoi, ocolește borala și aleargă cu cu șuncile-i dansând pe burtă spre rulota lui.
− Șeriful?! Să vină urgent! Cum unde? La rulote! Nu știu, da-i împrăștiat peste tot și se uita la mine! Cum cine? Capul! N-am băut nimic. Ia, uite fătucă…! Știi cine sunt eu? Yan? Yan! Vino repede!
De sub rulota sub care s-a ascuns, Rick auzi toată conversația răcnită a administratorului: Așa care va să zică. Johny ai intrat în rahat până la gât.
Îl găsi leșinat la doi pași de rulota lui. Îl buzunări peste tot și nu găsi nimic.Târziu observă cum din urechea lui John se ridică unduind ceva subțire, ca o andrea. Înainte de a face chiar și-un singur pas, andreaua i se înfipse-n nas. Zăcu tremurând mai bine de un sfert de oră apoi se ridică, se scutură atent pe haine, aruncă o privire către Johny, îl păși, și se îndreptă în pas alert către ieșirea din parcul de rulote. Acum avea o motivație. Realiză ce viață mizerabilă avusese… Acum știa exact ce are de făcut.
va urma
Mihail stories 