Alien rodeo VI

Yan vedea pentru a treia oară montajul cu imaginile surprinse de camere la morgă.

− Alfonso!

− Da, șefu’!

− Poți să-mi mărești aici? Când ia de pe masă carnețelul. Așa! Ce să fie asta? O reflexie?

− N-are de unde să fie reflexie. Un pic. Să-i băgăm un filtru B&W, așa: shadows, sharpen… Pare un inel.

− Un inel. Un inel pe degetul mic… Ia dă-mi o căutare. Caută în baza de date tot ce avem despre tipi cu inel la degetul mic de la mâna stângă.

− Acuș șefu’

− Deranjez? Rebeca întredeschise ușa.

− Nici vorbă! Poftiți! Intrați!

− Am aflat de nenorocire. Steve părea un băiat bun.

− O să-l prindem pe cel care a făcut asta. Yan se întunecă la față. Am câteva indicii…

− Nu-ți spun ce am găsit dimineață pe Mail. De la doctorul Emmerson, știi, cel pe care l-am adus pentru o analiză comparată…

Yan ciuli urechile:

− A zis ceva de anelide?

Rebeca tresări violent:

− De unde știi?

− Niște lipitori așa mai mari care au venit aici de pe Sirius…

Doctorița se lăsă încet pe un scaun. Se uita stupefiată la ajutorul de șerif:

− I-am dat telefon după ce am… A negat totul. A zis că mi-a făcut o glumă. M-am uitat și eu la gluma asta a lui. S-a evidențiat clar un polimorfism la separarea acizilor nucleici atât la PCR cât și la hibridarea in situ care spun un singur lucru…

− Avem de-a face cu un organism extraterestru.

− Da. Noi avem acidul dezoxiribonucleic  într-o structură de dublu helix. Scara este alcătuită din două lanțuri organice elastice ce sunt conectate prin treptele realizate de legăturile de hidrogen. Ei bine. Aici avem de-a face cu o structură triplu helix, iar duplicarea se face în salturi ADN-polimeraza copiind alternativ și secvențiat câte un lanț nucleic.

− M-ai zăpăcit. Adică drăcia asta se poate duplica pe sine?

− Nu… adică, acum că-mi spui, e posibil. E posibilă partenogeneza căci într-o structură triplu helix mutațiile ar apărea spontan și nu ar mai fi nevoie de înmulțire sexuată. Totuși cred că se înmulțește prin ouă deși dacă este rupt pe linia unui inel ar putea să se refacă în doi indivizi, ca râmele.

− Și eu care mi-am bătut joc de venerabilul Doctor Fleming.

Cum ai zis? Rupt pe un inel? Mii de draci, mii și milioane de draci! Scuze!

Alfonso! Mai ești acolo?

− Aici șefu’. Nu a ieșit nimic din baza de date.

− Mă! Cine are degetul mic rupt și pe el un inel?

Alfonso rămase un pic gânditor apoi holbă ochii:

− Motherfucker!  Scuzați, Domnișoară. Dar nu se poate! Primarul? Primarul nostru ?

− Luați taserele la voi. Hai! Pe cai! Dați drumul la sirene.

Cele două mașini frânară scrâșnind. Yan alergă pe trepte și intră în anticamera primarului cu cei doi agenți și alți doi paznici care nu mai pricepeau nimic.

− Domnul Primar e înăuntru? o întrebă pe secretară.

− Da! Da’ a zis să nu fie deranjat.

− Stați în spatele meu. Dacă vedeți că sare la mine, băgați curent în el. Dacă m-atinge… și în mine! Clar?

Ajutorul de Șerif, apăsă încet clanța masivă de bronz și apoi, împingând brusc ușa, năvăli în camera.

Cu capul căzut pe birou, primarul îi privea cu niște ochi mari, sticloși în inconștiența lor. Yan îl pipăi la jugulară. Inima bătea deși foarte slab.

Scoase telefonul:

− Doctore… Da. Știu că mi-ai zis, îmi pun cenușă în cap mai târziu… Trage-te la țol de fest și vino la Primărie. Da, la Primărie. Domnu’ Primar tocmai a avut o  Close Encounters of the Third Kind. Adu-ți băieții de la judiciar, să purece tot, nu de alta da’ tu ziceai ceva de niște ouă!

*

− Cu cine s-a mai întâlnit?

− A fost o reporteriță, cu un cameraman. I-au luat un interviu. M-au filmat și pe mine…

− O reporteriță? Din Austin?

− Parcă…

Yan simți că amețește:

Desigur! Reporterița lui Iulius. Oh! Nu se poate. Armata tot pe dihania asta o căuta și acum o călărită tocmai îl duce chiar în miezul chestiunii. Iar ei nu bănuiesc nimic. O să fie măcel

*

− Plecăm? Sergentul Jake Owen părea contrariat.

− Da. Aici nu mai avem ce face. Treci la volan. Eu trebuie să mă gândesc la ce am de făcut de acum încolo.

Locotenentul Natalia Parton sună la ușa Căpitanului Fred Stoner. Surprins, acesta o primi în living. După o jumătate de oră stăteau față în față, nemișcați, uniți printr-o panglică vineție care pulsa încet.

Transferul se făcu fără probleme. Itl plasă oul în stomacul Locotenentei și așteptă ecloziunea. Când puiul se fixă pe peretele abdominal înmuguri și i se fixă pe ganglioni. Transferul de informație se finaliză în mai puțin de 30 de minute.

− Am să te învoiesc pentru două zile. Stai și capătă puteri. Ne așteaptă vremuri glorioase.

Agiotantul privi în jurul său, își trase chipiul, și plecă la sediu.

Câteva ore mai târziu Itl era deja stăpân pe corpul Generalului  Frederick Dent Grant:

− Elicopterul este pregătit? Am să dau o fugă până la Blake Shelton apoi mă întâlnesc cu Președintele.

*

Doctorul Emmerson se făcu mic sub privirea fioroasă a lui Yan:

− Am semnat. Am semnat de confidențialitate. Nu pot. Nu am voie…

− Doctore! Chiar acum acea vietate extraterestră a penetrat corpul unui inspector, NGA-ul, National Geospatial-Intelligence Agency dacă-ți spune ceva. Prima-i grijă îi va fi să se înmulțească. Îi plin de ouă. Sun-o pe asistenta aia, sau te-mpușc cu mâna mea. Aici. Acum!

Inspectorul Principal Alicia Stevenson de la ONI  se încruntă abia vizibil. Venise însoțită de doi bărbați solizi, tăcuți și admise, atunci când văzu insigna lui Yan, să asculte cele ce le avea a zice. Formă un număr de telefon:

Posibilă contaminare, prognostic mai mare de 75%. Transmise apoi un fișier audio-video și așteptă.

Yan era ca pe ace:

− Ființa aia tocmai se înmulțește, iar noi stăm aici…

− Nici nu știi ce forțe tocmai ai stârnit, Ajutor de Șerif, îl privi cumva superior, femeia. Telefonul emise un „bip” iar ea privi concentrat: NGA-ul este izolat. Toate persoanele vor trece prin scanere moleculare. Toți cei care au tranzitat locul în ultimile două zile vor fi identificați, căutați, și supuși aceleiași proceduri. Se pare că Locotenentul Natalia Parton a fost găsită într-o stare cataleptică acasă la Căpitanul Fred Stoner.

− Fred Stoner? Yan se burzului: Aghiotantul Generalului  Frederick Dent Grant ?

Inspectorul Alicia Stevenson se întoarce, uimită, pe tocuri.

− Generalul are acces necondiționat la Președinte, continuă imperturbabil Yan. Telefonul ăla e în NTSC?

− Da, dar… Agenta părea din ce în ce mai bulversată.

− Dă-l încoace, și întinse autoritar mâna. Acum. Yan baladă cu degete agile un cod: Martin? Eu. Ai zis să te sun doar în caz de mare cumpănă. Nu am timp de amănunte, le vei primi ierarhic. Acum, ceea ce trebuie să faci, este să creezi un scut de forță în jurul președintelui. Nimeni nu se apropie de el. Nimeni, ai înțeles?! Două rânduri de gărzi care să nu se intersecteze sub nici o formă. Nimic. Nu mâncare, nu băutură, n-o să moară câteva ceasuri. Nimic. Ai Înțeles?! Vin și eu, în primul avion, cu cei de la DIA.

Îi dădu telefonul unei Alice Stevenson absolut interzise:

− Martin Shult? Acel Marin?

− Da. Am servit împreună, demult… Hai! N-ai auzit? Un avion. Cel mai rapid. Mergem la Casa Albă!

*

Itl nu putea nicicum să rămână singur cu Președintele, deși făcuse câteva insinuări, la o pauză de-o cafea. Zâmbitor, președintele îl rugă să mai aștepte arătând, demonstrativ, spre mapele pe care un șir, nesfârșit, de secretari și secretare îl tot aduceau la semnat.

Apoi Generalul simți o schimbare. Se făcuse liniște. O liniște amenințătoare. Ca de nicăieri un grup de bărbați foarte deciși făcură scut în jurul Președintelui și-l scoaseră, în ciuda protestelor sale, nu prea elocvente, pe una din ușile biroului oval. Aproape simultan, o altă echipă luă poziție în dreptul ușilor și ferestrelor. Erau încordați precum niște arcuri și, cu un oftat, Itl plecă capul:

Atât de aproape…

Se ridică sfidător și privi spre cei doi bărbați care se îndreptau către el.

Pe unul nu-l cunoștea, dar totul îi spunea că este un militar de carieră, rapid și fără scrupule. În celălalt, mai subțire, cu părul grizonat și ochi de un albastru metalic, memoria lui genetică recunoscu pe polițistul care-l arestase de câteva ori din postura acelui călărit, Rick:

− Ești un vânător iscusit, ajutor de șerif…

− Cine ești? Ce ești?

− Un prădător, ca și voi. Un prădător feroce. Lumea mea, ca și a voastră, este pusă în carantină, dar eu am evadat. Păcat că libertatea mea a durat atât de puțin, dar, ca să citez din gândurile domnului general: a făcut toți banii. Voi nu veți evada niciodată, doar o să vă omorâți între voi, aici, în închisoarea asta.

− Mi-ai ucis un prieten, scrâșni Yan.

− Nimic personal. La fel cum ai făcut-o și tu… De atâtea ori. Itl simți că fragmentarea a început. Trebuia să-i mai țină de vorbă. Transferă cea mai mare parte din iid într-o fărâmă minusculă pe care-o dirijă prin colonul sigmoid către rect. Nu era complet, o parte din conștiința sa se va pierde, dar eul, personalitatea sa, se va putea reîntrupa, cândva, când condițiile i-o vor permite.

Se roti către militarul care rămăsese nemișcat într-o așteptare atentă.

− Puii mei?

− Au murit când am încercat să-i extragem…

− Sărmanii mei copii… sunteți mai răi decât noi. Noi ne folosim de gazdă lăsându-i o parte din personalitate întreagă, dar voi nu știți decât să ucideți.

Începu să se apropie de cei doi.

− Stai pe loc, zise Marin.

Continuă să avanseze și apoi, brusc, sări asupra lui Yan.

Apucă să vadă cum acesta scoate de la spate teaserul modificat și simți acele subțiri întrând prin abdomenul omului și cum, apoi, se înfig în trupul său, moale, vulnerabil.

Eliberă restul de iid, dar nu înainte de a simți arsura de 500000 de volți:

Sfârșitul!

Corpul avu un spasm: pe gură îl bufni un val de vomă, se urină și defecă într-o explozie dizenterică.

*

Echipa medicală îl ridică pe o targă pe General.

− Repede! Poate îl salvăm înainte de a-i vărsa toxinele în sânge…

Ieșiră, precipitat, cu toții.

Undeva, între firele dese ale covorului persan din salonul oval, o mică fărâmă de viață încă mai spera.

Yan privi roată. Ceva nu se lega. Cumva, totul fusese prea simplu… și-apoi, brusc, își dădu o palmă peste frunte. Auzi în minte, parcă aievea, vocea doctoriței Rebeca: …adică, acum că-mi spui, e posibil. E posibilă partenogeneza căci într-o structură triplu helix mutațiile ar apărea spontan și nu ar mai fi nevoie de înmulțire sexuată… dacă este rupt pe linia unui inel ar putea să se refacă în doi indivizi, ca râmele.

Sudui adânc și duse telefonul la ureche:

− Fazekași?! Hai c-ai de treabă. Acum! Unde?

Să deratizezi Casa Albă!

***