O poveste înainte de culcare

− „Și au plecat la apusul soarelui” …

− Ce este un apus de soare?

− Ei bine, nu știu, dar bunicul meu a văzut o dată.

− Atunci… ce este?

− Este când soarele se duce în spatele unei planete.

− Tata, asta este o eclipsă.

− Trebuie să fii pe suprafața planetei.

Copilul își dădu ochii peste cap:

− Gravitația te-ar zdrobi.

− Ei bine, tatăl făcu o pauză. Hmmm, e adevărat. Apoi sugeră: poate că era o planetă foarte mică.

− Ca un asteroid?

− Poate.

Copilul se încruntă:

− Sunt doar umbre pe sol… Și tot nu se explică călăritul.

− Ai auzit: S-au agățat de animale.

− S-ar dezechilibra, protestă copilul. Ar intra în vrie.

Tatăl se încruntă:

− Poate că erau animale speciale?!

− Ca un cocostârc electric, poate? spuse copilul, iar ochii începură să-i sclipească violet. Într-un spațiu deschis sau pe o orbită joasă în jurul unui gigant gazos? Ar fi distractiv.

Tatăl a zâmbit:

− Da, dar mai scria că acestea aveau picioare.

− Picioare?

− Aici se spune că brațele noastre inferioare obișnuiau să facă asta. Erau diferite față de acum.

− Ooo! a oftat copilul.

− Într-adevăr.

− Dacă se spune… a răspuns copilul, neconvins.

Au plutit în tăcere un pic, până când copilul s-a încruntat:

− Și de ce s-au plimbat, agățându-se de spatele acestor animale, cu fața spre soare?

− Asta pare cam ciudat, a răspuns tatăl și l-a împins încetișor pe băiat înspre pat.

− Și-ar arde ochii!

− Poate că am putea sări peste partea acesta… mormăi tatăl. Sper.

− Ar fi nevoie de săptămâni pentru a le crește alții noi.

− Adevărat.

− Poveștile astea nu sunt foarte bune, căscă copilul și își trase așternutul până sub bărbie.

− Se pare că nu. Sunt foarte vechi, și a pus cu grijă semnul de carte între bătrânele file.

Somn ușor!

***