Curge asfaltul…
Atelierul e o saună rusească. Ronțăi din buze: la anul aer condiționat sau demisia în alb!
Îmi mai pun un pahar cu bere și simt că mă taie. Mă duc să mă deshidratez, iar de după gard, la aruncătura de băț ce desparte bucătăriile noastre, aud, c-am ureche sprintenă:
− N-are pic de rușine. Umblă de să-l vadă lumea în chiloți…
− Ei, na! răspund prompt. Că n-a mai văzut chiloți. De la cin’șpe ani spală la ei și-s mai căcați ca ai mei!
Decodificasem auditiv vocea lui madam Avasiloaie și, amintindu-mi de niște vechi insistențe, cărora n-am binevoit a le răspunde, cu berea fermentând în cerebel, am un puseu de exhibiționism pe muzica lui Vicoveanca ce tocmai se revărsa din radioul dat la maxim de Costică.
Tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc!
Dincolo de gard se face o liniște suspectă. Încep să mă îngrijorez: or fi făcut vre-un atac cerebral, o fi dat glicemia pe-afară…
Mă apropii mai ferit și, involuntar, bag maieul și-mi trag chiloții mai sus.
Nimeni.
Eee, Nhihăiță, n-ai spor cu programul de streaptise.
Vino-ți în fire!!!
***
Mihail stories 