− … și, uite! S-a resorbit, și-și ridică, cu pudoarea unei curve bulevardiere care vrea să arate că n-are celulită, cracul pantalonului scurt.
Eu ronțăi țigara agresat în spațiul meu vital și tihna primei țigări a zilei.
− Nu-i așa? se întoarce și spre mine cu o privire aproape rugătoare.
Mă uit cu coada ochiului, nu că n-aș fi văzut mai înainte piciorul ulceros de la diabet care face-a amputație, dar …
− Da, coane. E mult mai bine. A făcut minuni doctorul ăla…
− Tu ai făcut minuni!
− Eu?
− Păi nu mi-ai zis tu să-l tai? De la încheietură. Două-trei tendoane, două anastomoze, pielea trasă peste ciot și cusută și-arăt precum piratul Barbă Roșie?
− Eu ziceam, așaaa, teoretic. Doar nu m-ai luat în serios?!
− Nici eu, dar doftorii, când au auzit că rămân fără obiectul muncii, s-au înghesuit care mai de care cu rețete, cu tratamente… am avut de unde-alege.
− Să fie-ntr-un ceas bun!
Mai apare unul și simt că nu se mai poate. Sting țigara jumătate, înfulec sacoșa (grea bre!) și mă întorc la Sifonăria lui Vasile. Coana Vasilica (Vasile-i pe moșie) mă privește circumspect:
− Azi nu facem grătar.
− Da’, ce… Am zis eu de vre-un grătar? Mai bagă-un sfert de ghin că n-am tihnă.
− Te-or alungat de pe băncuță?
− M-am alungat singur că pute-a morgă și cloroform.
***
Mihail stories 