Lea

Fusesem adoptat de Olga, care ținea anticariatul de pe Strada Mare, ce mă lăsa până târziu în seară să lecturez în tihnă, dar și să-i rotunjesc veniturile, cu talentul meu de al face pe om să nu plece cu mâna goală din magazin.

Vroiam să termin de citit Războiul Lumilor a lui Wells tipărit într-o ediție de lux pe care nu mi-o permiteam. Pe la vreo șase seara mă trezesc cu Lea ( fata popii care m-a botezat, carele era o puștioaică incredibil de frumoasă, o frumusețe de marmoră albă perfect lustruită) împreună cu o gașcă de amici studenți în București. S-a dus naibii tihna mea și am lăsat, tânjind, cartea spre a sta între dihăniile care au năpădit anticariatul. Au cumpărat câteva cărți și cum se întuneca, iar prezența ar fi atras, precum pe fluture la felinar, sectoristul, am închis cu regret prăvălia.

Lea mă abordă cu naturalețea-i desăvârșită, iar eu, nevinovat și fără a avea habar de planurile mârșave care-i treceau prin minte, am fost plimbat pe la trei cofetării răposând în braseria de la „Dunărea”.

Abia târziu am legat și pus cap la cap toate manevrele din jurul meu căci acu’ dispărea câte un student, ba apărea altul, un dute-vino mascat de farfuriile cu profiterol și savarină pe care Lea mi le tot plimba pe la nas. Cum puteam ghici că fata popii mi-a șterpelit cheia din buzunarul hainei, cu două mărimi mai mari, și amicii studenți și-au făcut de cap prin anticariat.

A doua zi de dimineață vine  un puști și-mi zice că Olga mă cheamă de urgență. Las baltă tot și mă reped.

Olga mă aștepta cu mâinile în șolduri și cu privirea-i aruncând săgeți de foc.

Reproduc din memorie:

„Măi Mihăiță , intru și simt un miros ciudat. Zic, o fi dat ( adică eu!) cu ceva aseară. Mă duc în spate să pun de cafea… n-aveam stare. Intru înapoi, în magherniță, mă uit… totu’ la locu’ lui, dă și cafeaua în clocot… și vine și amploiatu’ de Vasilache – Madam onor prezența neasemuitei făpturi, carile iaște matale, cu un boboc dă trandafir, roșu aprins, ca inima mea!

Mi se ridică tensiunea.

Mă sucesc de colo colo, simțeam ceva și nu pricepem ce. Eeee, și numa ‘ ce ridic privirea : La literatură de artă: Aventurile lui Gingins Han, la Sport: Profețiile lui Nostradamus iar la SF : Rețete culinare la îndemâna tuturor… Toate… da’ toate cărțile amestecate. Să fac o criză de nervi. Îl chem pe băiatu’ lu’ Amariței și-l trimit după tine. Să zică ce-o zice, numa’ să te aducă, să te am aici, în ghearele mele… Și când ai venit, puiuțu’ mamei, că tu din prima ai văzut, de ți-o căzut falca, și eu carele voiam… CINE a făcut asta?! ”

Trei zile au muncit râzând, înghiontindu-se și supravegheați cu ferocitate ba de Olga, ba de mine, studenții noștri în frunte cu Lea, iar când au terminat, nici biblioteca Academiei nu era mai bine structurată ca dugheana anticariatului.

Dar, de…

Era vacanță, noi eram tineri și năstrujnici și erau alte vremi.

***