Mi-am strâns genunchii… — Oglinda sufletului meu

Mi-am strâns genunchii la marginea lumii. Și m-am lăsat încet la pământ. Cu ochii închiși l-am mângâiat. L-am mirosit. Mirosea a oameni. A oameni goi de cer și soare, de lună și stele. Mi-am rezemat pleoapele de umărul timpului. Dădea să alunece, hoțomanul… -Stai, timpule! -De ce fugi așa repede?! -De ce te-mbraci în grabă […]

via Mi-am strâns genunchii… — Oglinda sufletului meu

Lasă un comentariu