Vaca și Manole

Bunică-mea, în spiritul verificat al familiei, a fost și ea o oiță neagră:

La 16 ani a fugit de acasă cu poetul satului și s-a întors, după aproape doi ani, cu bunicu-meu pe care, misterios, l-a găsit instalând linia de telegraf București-Iași. Pentru ca tacâmul să fie complet, l-a adus și pe fratele lui geamăn, Vasile, contrabandist din fire. Acum, că veni vorbire, cei doi erau gemeni doar cu numele căci nu era om mai așezat și mai chibzuit ca bunicul, dar nici nu găseai, cât ai căuta, o dihanie mai fără de minte ca moșu-meu.

După momentul de stupoare, familia s-a reunit în variantă lărgită și, după dezbateri aprinse, dar mai ales pentru că Marița era cam prea dolofană pentru a scăpa ochilor iscoditori ai mătușilor, s-a decis, în disperare de cauză, să se pună de-o nuntă. Când bunicu’ a fost chemat la zestre, el depuse, conștiincios, ultimul salar de la Compania de Telefoane și așteptă.  Moșu-meu îl luă și el deoparte pe ăl bătrân și, după o discuție de taină, ieșiră din beciul ăl mare cam îmbujorați, dar fericiți, și anunțară nunta.

Tinerilor însurăței li s-a dat casa strămoșească din oraș, în mahalaua fânăriei, casă rămasă goală după moartea tragică a mătușii Elvira, iar moșu’ a rămas ca vechil pe moșie, la țară.

Bunica născu un băiat de toată frumusețea și nu mult după asta mai făcu și-o fată: pe maică-mea.

În augustul anului de cumpănă 1944 aceștia erau pragul adolescenței.

Operațiunea Iași- Chișinău cunoscută și ca Bătălia pentru România  a fost o catastrofă pentru nemți. Încercuiți pe front, sfărâmați de o superioritate de peste 7 la 1, trădați din interior de grupurile de interese care au făcut din  regele Mihai un portdrapel, au sfârșit prin a se retrage haotic.

Rușii avansează rapid și orașul a fost cucerit relativ ușor, fiind deja părăsit de către forțele combatante, în el rămânând pe poziții doar câteva detașamente de patrioți care, și ei, s-au retras mai apoi.

Eram la cheremul rușilor.

– Prrr! Hooo, talanilor!  Vasile se dă pe-o bucă de pe capră și trântește poarta mai s-o rupă. Caterino!? Unde ești fă?

La cei 11 ani, maică-mea era o scoabă de copil cu frumusețea ireală a bunicii ei, conturată acum de doi ochi negri, mari și misterioși. Avea o frică amestecată cu adulație față de moșu’ Vasile și piui ca o vrăbioară atunci când Vasile o aruncă în sus.

– Tâta mare, fată hăi! și o prinde la câțiva centimetri de pământ, de i s-a tăiat răsuflarea fetei. Unde-i mă-ta?

– Înăuntru, cu un nene…

– Îi dă în cafea?… halal, dă să plece, dar se întoarce: Ce prostii ai mai făcut?

– Eu?… vocea îi tremură: Am fost fată cuminte… și să știi că-s fată mare de-acu’ și…

– Ia de aici, îi taie macaroana moșu. Tu ai să fii mereu boțul meu cu ochi. Ia! Un baton cu susan apare parcă de nicăieri: Nu pleci? Aha…!

Moșu’ Vasile se apleacă și primește un pupic răsunător pe obrazul bărbos.

În fundul curții bunicu’ făcuse un fel de foișor. Acoperit de iederă era refugiul perfect pe timpul căldurilor de vară. Unchiul Vasile pășește hotărât pe treptele de lemn.

– Nici un cuvânt, bunică-mea întinde o palmă mică către moșu-meu. Pe masa rotundă, cărți de tarot și două cești de cafea…

– Ba, marș de-aici, hârâie Vasile către amploiatul care, privind chimirul lat din care se ițeau două cuțite și-un Luger nemțesc, nu mai nimerea treptele. Ai aflat ce se cuvenea, nu? Atunci de ce nu te achiți de prezentare? și niște bani își schimbă proprietarul.

– Ce-i cu tine, Vasile? Ai ceva cu mine? Iar te-a dat afară după moșie? … vii aici să-mi strici ploile. Ce face tata?

– Nu știu de tac-tu, știu de tine. Unde-i mototolu’ de bărbat-tu?

– L-or luat la CFR, să refacă după bombardament…

– Și fi-tu?

– La profesoru’ ăla, învață…

– Doi mototoli. Vin rușii, fă. Trezește-te!

– Am să le dau în cărți…

– Tăiem toate găinile și le punem la sare… Ce spuneai? Le dai în cărți? Doamne, ce mă fac… a înnebunit toată lumea…

14 găini au răposat sub securea lu’ Vasile. Bunică-mea și cu maică-mea plângeau și smulgeau pene și fulgi:

– Asta era Golașa pe care a fugărit-o…

– Trufașul meu, care sărea să-mi scoată ochii.

În timpul ăsta, Vasile a întărit beciul cu grinzile smulse de la magazie…

– Nu mai avem cuie. Mă duc să târguiesc. Vezi de vine Ion să aducă vaca de la câmp. Cum zicea-i că-i zice la profesoru’ ăla?

– Ia zi, moș Artenie, Vasile trage punga cu cuie mai aproape, cine-i profesorul ăsta… Ailoaie?

– Adicătălea, cum că cine e?

– Aida, bre, zi ce fel de om e…

– Vasile… să te ferești, îl are Siguranța la ochi, da-i precum spălunga, se tot feri, feri și tu… ce-ți veni?

– Nepotu-meu… hârâie adânc moșu-meu…

Casă frumoasă, cam neîngrijită, pe-aproape de buricu’ târgului. Iese o fătucă deloc impresionată de prezența fioroasă a lu’ moșu-meu, de-l întreabă:

– Cu ce vă pot fi de folos, Domnule?

Vasile se fâstâcește…

– Georgică a meu, adică Domnu’ Ailoaie, adică… e careva acasă?

– Intrați, vă rog…

Din interior se auzea o discuție aprinsă. Deși slabă, vocea cristalină a fetei se aude clar. Se făcu liniște.

– Unchiule! Îmbujorat, George apare în anticameră.

– Nepoate, Vasile ridică glasul: A murit mătușă-ta Sofia. Trebuie să mergem la Popești să-i facem înmormântare creștinească.

– Dar unchiule…

– Nimic. Știi câți am rămas în familie… trebuie să fim uniți, la bine și la greu.

– Mergi, Grig, rezolvă problemele de familie. Apropo… eu sunt domnul profesor Ailoaie, poate ați auzit…

– Noi suntem mai de la țară… da’ am mai văzut. Hai !

– Femeie?! Dă-i de mâncare, pleacă. A venit Ion?

Preocupat, Vasile il deshamă pe Fulger de la căruță, caută sub ladă și îl înșeuează: Hai fă… mâncă toată ziua?

– Uite-mă, nea Vasile.

– Sus pe capră. Ai aici un bilet pentru unchitu’ Gheorghe. Să nu te pună dracu’ să-l citești, iar dacă dară-l citești, să nu te pună dracu’ să nu faci ce zic eu acolo că te găsesc și vai de curu’ tău. Înțeles?

– Înțeles, am înțeles mai de mult…

– Și daca-i înțeles… Te-ai găsit tu să-l scarchini pe drac la coaie. Mă, ce sămânță de oameni mai suntem: Mă-ta vrea să le dea la ruși în tarot… Hai, bîrrr de aici, ia-o pe la Pădurea Neagră și holbează ochii. De vezi zare de praf cotești și te duci direct la Bonțești, la mătușă-ta Aghafia și nu te miști de-acolo până nu trimet după tine.

– Ioane, Ioane… Bagă o vadră de hjin că mor ! Fimeee, ce-i cu cocoșu’ ăla?

– Așa, frățel… Bunicul un om extraordinar de priceput la toate, dar cumplit  de obedient, stă smirnă:

– Am adus vaca… Ce vrei să faci? De ce ai omorât toate găinile? Și gâștile lu’ Vasilache, ne pui mahalaua în cap…

– Ia zi… ce-ai aflat azi…

– Ce să aflu?

– Ce dracu’! Stai între ei, n-ai auzit nimic?

– Eu nu mă cobor la tot felul de colportații…

– Adică?

– Rușii sparg frontul, ăsta-i defetism, eu nu mă bag…

– Nu te bagi… În două zile sunt aici. Cum crezi că o să fie ?

– Ce faci? Bunică-mea stă cu mâinile în șolduri.

– Desfac zidul, asta fac. Ce? Păi cine mi-a zis de tunel * ?

– Vasile… Numai necazuri a adus familiei mele, ți-am tot zis.

– Și nunta cu ce ți-am plătit-o? Îî? Când ziceai că te omori cu copchilu-n burtă. De unde crezi că au venit banii de l-am îndurat pe taică-tu?

– Doamne, ce blestem! Am zis să uităm de asta. Ai zis că închizi tunelul ăsta blestemat pentru totdeauna și te faci om cinstit.

– Era în vremurile bune. Acu’ fatâ, e pe viață și pe moarte. Ascultă ce-ți zic…

– Dacă vă găsesc, pe tine te împușcă primul…

– Dacă mă prind! Adu mâncare și băutură și nu boci ca proasta.

– Hai cu vaca.

În fundul magaziei unde era beciul vechi, moșu’ improvizase un fel de grajd subteran.

– Hai fă, nu mă-mpunge… împinge mă și tu, măăăă…. hai cu tata, hooop, așa! Încet, hooo fă, picioru’, și-a prins piciorul… Eeee ! Așa fă.

– Ia veniți încoa. Pe aici îi dați de mâncare, pe aici, tu Caterină, că ești subțirică, te cobori să o mulgi. Capacul ăsta îl puneți doar de vine careva și nu care cumva să uitați a-l ridica că moare vaca, înțeles?

Acu’ treceți și vă căcați. De amu’ o să vă căcați aici. Ce? Ce-aveți? Sunteți de-amu’ pocăiți, să vă inventez eu: Apostolii lui Izickel, vă căcați în casă. Duhoarea o să se amestece cu mirosul de bălegar, proștilor, hai… fac eu prima lucrare !

Rușii au venit și un regiment de ocupație s-a instalat în Preventoriul TBC de peste calea ferată.

Un cazac venea la bunică-mea să-i dea în cărți și cam căta cu ochii la maică-mea. Într-o noapte a venit beat și cu coaiele umflate. Apărut parcă de nicăieri moșu-meu i-a tăiat gâtul și a dispărut cu el la fel de nevăzut precum apăruse. L-au găsit dimineață spânzurat în Parcul Comunal și cu un carton pe chiept, a fost tevatură mare.

Bunică-mea:

– I-am zis ce-am văzut în cărți… îi ieșise arcana fără nume, eu am stuchit de trei ori, iar el a râs…

Moșu’ Vasile mă privește pe deasupra halbei de bere:

– Da’, măi Mihăiță. Ca să vezi cum am îngropat noi vaca. Noi și cu Manole.

El și-a îngropat fimeia, noi vaca…

Mare diferență …

Râde hăhăit și berea-i curge pe obraji…

Rușii n-au uitat.

La plecare, au dat foc la casă cu aruncătoarele de flăcări.

***

* Vezi FÂNTÂNA