Limbi streine…

Hai, mă!

Da’, chiar că m-am cam săturat.

Vrăjeli de popă tuns… și

Limbi care, agile,

Mă ling prin părțile

Sensile…

Mă doare de-o înjurătură

Urâtă, ca să mă zburlesc,

Să dau pe-afară

Să-l fac și de ocară.

Fiere și draci să-mi  pufăie

Pe nară.

Căci,

De-atâtea limbi posterioru’ meu

s-a lustruit,

de-i porțelan, să-l pun pe raft.

Cadou.

Banal.

Tânjesc, după o înjurătură

Neaoșă, aprigă și dură

Să simt cum sângele

Iar clocotește

Și pumnul meu

Nestăpânit,

Lovește!

Lasă un comentariu