Tigaia

Pre’ când ne puțăiam , slobozi, prin Ieșii anilor ‘80, mulți auguri străluciră pre’ noi, în înfiorată taină, dar dihania, animalul, își cere repede drepturile… ordonă. Drept pentru care am luat și noi, de una, de alta… chestii esențiale: vreo 4 farfurii, niște furculițe, niște linguri, două cuțite și… o tigaie. Marfă. Ambutisată din oțel de se făceau turele de tanc la CUG Iași. Tigaia asta s-a dovedit a fi aproape indestructibilă. Ne-a urmat pașii peste tot pe unde am fost și a răposat, 30 de ani mai târziu, rupându-și coada, într-un tomberon de gunoi.

Nu trece mult și mă gândesc la ceva cu care să-mi fac un grătar rapid și gustos, fără agitația cu focuri de tabără și alte daravele, în spatele casei, la aragazul de voiaj, târguit de la pulonezi. Mă duc la vecinul Costică:

− Coane?! N-ai ceva, așa… ca să te pricepi… din care să încropesc un grătărel pe aragaz ?

Ăsta se uită la mine cam lung, se duce în fundul atelierului (se aud acolo zgomote de table bușite) și apare cu o tigaie.

Mi-o pune-n brațe.

Mă chitesc o țâră, imposibil, când porți un lucru mult timp îl cunoști instant.

− Bă, da’ asta-i tigaia mea…

− Fuse, adicătelea vrai a spune, că o țâpași la gunoi!!!

− Țipată, nețipată, tot a mea e…

− Să ți-o bagi în cur să-ți iasă ouăle omletă… Păi, nu mai bine îmi vedeam eu de treabă!?

− Da, nea Costică, mare bou mai sunt… da’ ia zi… niște electrozi de sudură copți, de aruncat, n-ai?

Am curățat electrozii, am dat găuri pe lateralele tigăii, și i-am plasat întrețesut. În trei timpi și patru mișcări, tigaia mea s-a transformat într-un grătărel ghiduș. Apare și Costică:

− Eeee?

− Țâță, coane…  Fixez ultimul electrod și-i arăt, mândru, lucrarea:

Altu’ moare și-așa n’are! Am niște mititei, dă fuga de ia un bidonaș cu bere, că-i musai să-i facem proba…

 

Și i-am tot făcut proba, vreo trei ani, până când electrozii s-au subțiat de tot de curgea „micul” printre ei.

 

Costică a apărut amușinând și cu bidonul de bere-n brațe:

– Mă, filozofie, nik, nik ?!

− Tre’ să updatăm coane… Dacă vrai cârnați la grătar mai caută niște electrozi d’ăia copți.

− Las că am eu ceva și mai fain, din crom, dar, până una alta, bagă un pahar cu bere.

Și-așa se face că, tigaia mea a ajuns din nou la gunoi.

De data asta, definitiv!

 

***