Love in the time of darkness.

Acum urăsc zorile. Se aud sirenele și-apoi echipele eugenice ies, îmbrăcate în groteștile costume de neopren. Le văd, în ceața albastră care s-a lăsat peste oraș, cum se aliniază militărește și-apoi pleacă în căutarea de noi infectați. Mai nou, au și un nume: Neos, le zice.

Mă uit pe această fereastră murdară, spre aleea pietruită pe care trec câini subnutriți mirosind prin gunoaie, sau pisici subțiri și atente care dispar prin subsoluri.

Aud voci. Știu, ești special, te caută, dar eu ți-am scos cip-ul, l-am ars cu bricheta.

Iar tu ești tot ce mi-am dorit vreodată, tot ce aș fi putut dori. Te privesc cum dormi, cât de nevinovat arată fiecare din noi atunci: ești îngropat în așternuturi strângând o pernă în brațe, iar chipul tău seamănă cu cel al lui Iisus, atunci când a murit în seninătatea înțelegerii, dar tu nu ești mort, tu ești al meu, și vei fi atâta vreme cât inima mea va bate.

Aud cizmele grele tropăind prin casă, căutând în fiecare ungher, iar tu te trezești: Ssst! Liniște, îți acoper gura cu mâinile, iar tu mi le săruți aprins.

Am mascat bine intrarea în mansardă dar și așa, inima mea bate ca un fluture din aripe, iar tu simți și mă înlănțuiești cu brațele și-apoi totul piere, toate grijile, spaimele mele, se topesc și sunt doar buzele tale moi.

Ciudat, sămânța ta nu e albă, ci vișinie, am descoperit pe când schimbam cearceafurile, și-ai ridicat din umeri, nu știi cine ești, nici cum ai ajuns, mai mult mort decât viu, în apartamentul meu.

Azi noapte am jefuit un magazin alimentar, acum mâncăm amândoi și ne privim în ochi. Mă topește privirea ta, inocentă și caldă.

Cred că a fost ceva în mâncare, azi mie rău: vomit și n-am vlagă. Tu mă privești cu aceiași ochi, încerci să faci dragoste cu mine și ești dezamăgit că nu se poate.

Azi mi-e rău tare de tot. Am febră, nu pot să respir, iar buzele-mi sunt iască. Te implor din priviri, iar tot ce faci e să zâmbești.

Parcă cineva se apleacă asupra mea și buzele-mi sunt răcorite, și-apoi sorb, sorb cu nesaț.

Stau pe spate și privirea fixează tavanul murdar. Încet,  încet, conștiința îmi revine. Te văd chircit deasupra mea și-o picătură-mi cade pe buze. Mă șterg la gură și descopăr că sunt plină de sânge:

NU!

Iubirea mea,

Din sângele tău am renăscut eu!