Sunt un pic ocupat…

Am o doctoriță domnișoară.

Cum diabetul nu se freacă cu covidul, ieri m-am prezentat, regulamentar, la cabinet pentru consult, dar mai degrabă pentru consumabilele care fără gratuități te scot la faliment.

Domnișoara este înfloritoare, așa cum îi șade bine unei muieri care a fentat bărbații patruzeci de ani, cu o piele bine hidratată întinsă fără cută pe fălcile pronunțat de volitive, cu un păr vâlvoi în intense nuanțe șatene și ochi verzi bine conturați, care mă fixau ca pe o gâză insignifiantă în    panoplia-i, deja mult prea bogată.

− Inginere… Ia să vedem… Aha… Iar ai călcat pe bec. Ce mă fac cu tine?

− Păi, eu…

− Ți-am explicat, cred, destul de amănunțit…

Cunoșteam textul pe de rost deci, cam pe la jumătate, m-am burzuluit:

− Ce-ar fi dacă mi-ați explicita asta acasă?

Se oprește din tiradă și mă fixează cu ochii ăia… fosforescenți:

− Și-ai zice că te ține, inginere?!