Povestea de sâmbătă

Au venit toţi pe capul meu, m-au linguşit, m-au ameninţat.  Degeaba am protestat că… sunt hoaşcă bătrână şi locul meu e după sobă.

Eram deja convins şi protestam generic când  am auzit glasul Ellei. Radia de o frumoasă bucurie ce îi sclipea în ochi, în picătura de ploaie ce i se prelingea pe ovalul feţei, în frunza tomnatecă, căzută în păr:

– Domnul Google! Nu te-ai transformat în pixeli? râde şăgalnic şi atât de provocator, încât toţi se retrag brusc, descoperind că au alte ocupaţii.

– Ella, pixelii mei sunt întotdeauna la dispoziţia ta!

– Mai updatează şi tu, lumea se schimbă…

– Cei bun şi verificat, e valabil mereu. Tu updatezi cam des pentru hardu’ meu bătrân…

Ne privim în ochi şi strălucirea verde-albăstruie a ochilor ei mă halucinează din nou! Se strecoară pe sub mâna mea întinsă, volatilă ca alcoolul pur.

Rămân singur, eu şi cu mine. Realizez o prezenţă. Robert, calm, jovial, mă examinează de la distanţă:

– Băiete dragă, consecvenţa e ceva bun atunci când e vorba de bani şi băutură. La femei… strică! Deci? Vii la petrecere? Va veni şi dumnezeul tău: Bill.

– Vine Bill Gates?

– Calmează-te. Nu pentru tine. E bătrân. Va spune două vorbe, va strânge două mâini… A fost, cam la fel de greu de scos din bârlog ca tine!

– Pe el cu ce l-ai amăgit… simt că sunt manipulat, şi neputinţa de a înţelege îmi ridică tensiunea:

– Încet, profesore, vii?  Perfect! Ai să vezi!

Holul de la Fine arts tehnology e somptuos și de la ultima mea trecere pe aici, s-a schimbat. Chestiile alea sunt aurite? Brusc, simt că mă strânge costumul.

Semnez în catastiv în onorurile unui maetre bun de cioclu.

Un amploiat îmi plantează în piept ditai sigla. Întorc reverul și citesc: First day of epochal discoveris .

„De-aia nu mi-au plăcut.  Nici atunci.  Nici acum.  Prea bombastici şi îngâmfaţi, până şi chestia asta, grea… metal, atîrnă în rever. Nu puteau să facă ceva din plastic?”

Bill Gates e total ramolit, dar încă simpatic. Confundă pe toată lumea, stârnind un val de zâmbete cărora le răspunde cu o bonomie dezarmantă.  Doi bodyguarzi cu mutre de killeri şi atitudine de dădacă, în aplauze, îl scot din scenă.

Se pune muzică. Se servesc gustări… chelneri prompţi se mişcă  abil printre invitaţi cu tăvi pline de pahare cu băuturi.  Seamănă a party şi mă întreb ce caut aici… când o văd.

Coboară scara,  într-o rochie mulată, felină rasată în mii de ani de seducţie, carnasier avid de sânge…mă pierd când mâna ei se aşează, gales, pe ceafa mea:

– Dansăm?

E ca un fulg, și… încet, în jurul nostru, se face loc. Ne rotim, pe o muzică divină, iar ochii ei  pun stăpânire pe mine. Un impuls, mai presus decât mine, îmi străfulgeră inima. Cad în genunchi:

– Iubirea mea.  Iubirea mea de-o viaţă… vrei să fii soţia mea?

– Vreau!  Aud din stânga. Năuc, mă împiedic. Vreau, cu condiţia ca eu să fiu prima, nu calculatoarele tale!

Ella, aici. Mă întorc la dreapta. Ella, acolo. Ce nebunie e asta şi, brusc, simt că pot să respir. Rămâne doar o Ella ce mă cuprinde-n braţe:

– Mă vrei?

– Te vreau de când te-am văzut prima oară!

– Şi era nevoie de feromoni ca să o spui? îmi ia obrajii în palme. Iubeşte-mă, iubeşte-mă pentru totdeauna.

*

– Doamnelor şi Domnilor, după cum v-am promis, ecusoanele, nu neg… desfăşurarea evenimentelor  m-a surprins şi pe mine… combinaţia holoferomonică, unică, duce la reconstituirea unui subiect, atunci când avem suficiente date. Hmm!  Ecusoanele conțin o eșantionare feromonică specifică fiecărui individ care, în combinație cu imaginea holografică, dinamică, controlată de un computer foarte puternic poate aduce subiectul în starea unei realități perfecte.

– Domnișoara Ella, biochimist de excepție, s-a oferit voluntar pentru acest test.  Fantastic rezultat, neaşteptat… Vă asigur că nu a fost nici o regie… Se îndepărtează, nu-i mai aud şi privesc, mai atent, cu suspiciune, la ce am în braţe.

– Ella?

– Da, prostule !

***