Teoria conspirației

Susține că, inițial, primele virusuri au fost cele de ARN, datorită capacității de autoreplicare fără intervenția altor proteine. Virusurile actuale par a fi descendenții virusurilor ARN primordiali, la care s-au adăugat noi virusuri, secundar interacțiunii cu alte virusuri ARN sau ca urmare a schimbului de segmente ARN.

Pe de altă parte, cred că toată lumea a auzit de mitocondrii și vă ofer și-o exprimare bombastică și superfluă oferită de DEX: Organit de formă alungită, care constituie partea esențială a condriomului celulelor, halal limbă de lemn, să priceapă capra lui Iocan.

Dar iată ce ziceau și unii oameni de știință:

Simbiogeneza, sau teoria endosimbiotică, este o teorie evolutivă a originii celulelor eucariote din organisme procariote, articulată prima dată în 1905 și 1910 de botanistul rus Konstantin Mereschkowski, și avansată și fundamentată cu dovezi microbiologice de Lynn Margulis în 1967. Afirmă că organele care conțin celulele eucariote au evoluat prin simbioza procariotelor individuale unicelulare (bacterii și arhaea). Teoria susține că mitocondriile, plastidele cum ar fi cloroplastele și, eventual, alte organule ale celulelor eucariote sunt descendente din procariote în existență liberă, luate una în cealaltă în endosimbioză. Mitocondriile par a fi legate filogenetic cu proteobacteriile Rickettsiales și cloroplastele cu cianobacteriile filamentoase fixatoare de azot. Printre numeroasele linii de dovezi care susțin simbiogeneza se numără faptul că noile mitocondrii și plastide sunt formate doar prin fisiune binară și că celulele nu pot crea altele noi altfel; că proteinele de transport numite porine se găsesc în membranele exterioare ale mitocondriilor, cloroplastelor și membranelor celulare bacteriene; că cardiolipina se găsește numai în membrana mitocondrială internă și în celulele bacteriene; și că unele mitocondrii și plastide conțin molecule de ADN unice circulare similare cu cromozomii bacteriilor.

Și-acum, șoc: Afirm că celula a fost creat, cândva în imensitatea timpului pierdut, de către doi viruși îndrăgostiți. Nu râde, citește înainte, căci asta-i cursul firesc al vieții de atunci și până mai încoace.

Pământul se răcea, dintr-un bulgăre de magmă incandescentă, acum începea să se acopere cu apă și gaze. O supă infernală în care combinațiile chimice se desfășurau cu o viteză amețitoare și, iată: un lanț de molecule reușește să devină stabil pentru o fracțiune de secundă, apoi altul, și altul… Furtuni imense purtau acești șerpi moleculari ( structuri arn primitive) de colo-colo până când doi au devenit compatibili. Nici un mister, doar probabilități – se putea întâmpla, și s-a întâmplat. Chimia nu greșește și nu iartă deși are limitele sale. Acum trecem în domeniul informaticii care ne spune că din orice combinație binară se poate obține o infinitate de rezultate.

Dansul de nuntă al celor doi viruși îmbrățișați nu a durat mult căci condițiile erau vitrege așa încât, mai întâi s-au înconjurat cu o saltea de molecule, apoi au construit o fortăreață – citoplasma, dar totul cerea energie, legile chimiei sunt nemiloase: entropia nu poate fi menținută constantă fără aport energetic suplimentar, așa că celulele nou create au trecut la ingurgitarea de substanțe din mediul înconjurător, dar era prea puțin, mult prea puțin. Totuși exista și-un virus, mai oacheș, cu o structură moleculară mai aparte, mult mai avidă de oxigen decât a celorlați care prin reacția chimică cu carbonul producea o cantitate însemnată de energie. Celula, în spiritul pragmatic și prietenesc al structurilor vii, l-a invitat înăuntru, slăbind, pentru o fracțiune de secundă tăria citoplasmei, și-atunci… a început un ménage à trois în care cei doi viruși, care depășiseră stadiul primei iubiri i-au împărtășit din ARN-ul lor celui de-al treilea.

Astfel a apărut mitocondria, un virus duplicitar care conține ARN-ul ambilor părinți, dar îl livrează celeilalte celule, ce-i va fi gazdă, doar pe cel matern.

Odată ce și-au asigurat acest aliat prețios – mirocondria, celulele au evoluat spectaculos, înmulțindu-se, specializându-se, adaptându-se rapid la noile condiții de mediu, pentru ca, într-un final, să se organizeze într-o structură atât de complexă precum este omul și să devină, astfel, conștiente de propria lor existență.

Dar nici virușii n-au stat cu brațele încrucișate. Speculând foamea, aproape permanentă, a celulei de energie, dar și de atomi, mai ales în timpul ruthului nupțial, când cei doi viruși din nucleu se dedubează, fiecare jumătate alipindu-se pentru a crea nucleul unei alte celule, virusul se insinuază în victimă și canibalizează cele două noi lanțuri ARN, în formare, rezultând doi viruși asemănători lui și nu tocmai, căci au moștenit baza structurii genetice a victimei care sucombă golită de resurse.

Mai departe este doar o progresie aritmetică.

Și iată că gelozia-i mare.

Covidulețul râvnește la statutul de mitocondrie. A găsit metoda prin care păcălește celula cum că el e mai atractiv, iar proasta de ea își slăbește apărarea și-l lasă să intre.

În alte condiții n-ar fi nici o problemă, este vorba doar de evoluție. În timp, insistentul amorez va fi acceptat de gazdă și fără a fi drogată, futută și cu banii luați, ajungându-se la o înțelegere mutuală benefică ambelor părți, dar asta durează, iar negocierile astea ar putea slăbi alte angajamente fără de care actualele structuri s-ar putea destrăma.

Există o marjă mare de posibilitate de a ne întoarce la organismele unicelulare și, în câteva milione de ani, să ne reconfigurăm  în structuri vii mai dinamice, mai eficiente, mai adaptate timpului ce îl trăiesc.

Sper să am gura spurcată!!!

😉