Noi să fim sănătoși!!!

Măi frate, măi… și mă scol, ca berbecu’, la cinci, beznă, frig, s-o sușit modificarea, vine toamna hotărât, orbecăi după ochelari (ba-s aici – ba nu-s aici și erau căzuți de după canapea) și mă duc să micționez, în tufe. Da’ să poate… nu știam ce m-a trezit, madam Pândaru pleacă, la fată, la Iași, și-i dă, pe un ton răstit și autoritar, ultimele indicații prețioase lui Costică: să dai de mâncare la găini și să pui apă la câine… și să nu te prind la Nhihail, de te amăgește cu-n pahar cu bere!

O cotesc discret spre budă, nu de alta, dar de mă vede, scapă trenul!!!

Ce să mai dormi…

Am bântuit ceva pe NET, am pus ordine în niște documente, pe la șase juma’ m-a apucat o sfâșietoare foame, de parcă nu mai mâncasem de-o săptămână, pe care am stins-o cu niște slană și  iaurt, iar chiar când mă trăgea ața înapoi în patul desfăcut, aud zgâriat de unghie la ușă:

̶  Ești treaz? Că văz lumină…

̶  Treaz ca un aisberg, oftez. Hai!

̶  N-ai somn?

̶ Tu vorbești? Scopul și durata vizitei, că vreau să-mi fac eroticu’ de dimineață!

̶  Mai e ceva? Acolo… În bidon. Că am o arșiță…

̶  Băăăă, da-i șapte dimineața, mă. Ce dreaku!

̶  Nu mai pot, Nhihăiță, de la trei mă bozgorodește, că-i așa și pe dincolo, nici nu știi ce fericit ești…

̶  Da-ți spală chiloții, nu? Măcar pentru asta și tot ar trebui oleacă de respect. Vezi acolo, în frigider, știi…

Și mă concentrez pe o traducere: poimâine trebuie să livrez articolul la Helion.

Ceva nu-i în clar, urechea mea e încă atentă (cu un motan abil și o mâță insistentă devii vigilent):

̶  Da’… ce-mi faci, motane?!

̶  Păi, arșița mare…

Mă duc și mă uit la bidon: mai e de-o dungă pe fund:

̶  Măă, ăsta trebuia să-mi ajungă până mâine, dihanie! Ce mă fac cu tine?!

Mă uit la el, și motanul meu e mai spășit atunci când îl prind în flagrant.

̶  Câți bani ți-o lăsat nevastă-ta?

̶  Dou’z dă lei!

̶  Perfect! Dă-i încoace! Mai pun de la mine și luăm trei bidoane de bere.

̶  Și pâne? Din ce îmi iau pâne?

̶  La-s că pâine-ți iau eu. Dă lozu’!

̶  Offf! Ești mai rău ca muierea, și-mi dă două plastice.

̶  Las că știu eu. Ești precum câinele scăpat din lanț, te duci de-i bei la Vasile pe toți și-apoi tot la mine vii cu coada-ntre picioare.

Mă uit la bidon: ce să mai facem a sărăcie… torn într-un pahar, mai ’nalt, că merge c-o cafea și-o țigară.

Și să fie o zi bună pentru toată lumea!