Busuioacă de Montacino

La  un colț de cotitură, mai la dos, e o crâșmă de fițe. Numai BWM-uri , Merțane trase-n argint…

Asta n-ar fi, dar în clădirea aia mi-am mâncat eu tinerețile pre când eram inginer la GOSLOC Bârlad și încercam să fac un oraș mai frumos.

Tocmai treceam pe-acolo, nema BWM-uri, nema Mețane, doar un Logan și vreo patru parașute scoase-n stradă.

Ș-așa-mi vine mie, câte-o dată… 

Ei, și dacă-mi vine…

Îl iau pe Costică deoparte: Mă, mai ai niște sticle de-alea vechi? Că tu n-arunci nimic!

̶  Da’, ce-ți veni, se uită ăsta, suspicios, la mine.

‒ Am un plan! Fii atent la mine…

Sâmbătă seară ne punem la țol festiv și-o moacă de mafioți, l-am supravegheat personal pe Costică, care are o alură de Gică de la sculărie, i-am dat și câteva indicații prețioase și ne-am prezentat la crâșmă.

Popor cât încape, și-afară, și’năuntru. Găsim o masă. Apare un picolo.

̶  Ce doresc domnii?

 ̶   Un Guigal Chateauneuf din 86, pentru mine și… Guido, tu ce-ai dori?

Costică își dă capul pe spate, dă din mâini aerian și invocă Luna:

‒ Una luna con i pistacchi, per favore!

Copilu’ face ochii mari și dispare.

Apare patronul, afabil…

̶  Ne cerem scuze, se tot apleacă spre mine, căci a priceput cu cine trebuie să vorbească, dar mai face câte-o temenea și spre Costică, dar nu avem, momentan, în stoc vinul pe care-l doriți, dar avem o Busuioacă de Bohotin, de-o să mă pomeniți.

Zâmbesc și patronul face un semn mic, iar copilu’ dispare.

‒ Guido? Știi, mă aplec la urechea patronului, noi avem de băut, dar am vrut să-i facem pe plac lui Guido, știi, e ziua în care i s-a născut fetița, tu nu știi, s-au chinuit mult până să viu eu…

̶  Pricep, pricep… Dar, știți… se tuflește patronul, nu puteți consuma aici produse … alte produse, adică…

Vine puștiul cu Bohotinul, patronul în cumpănă, eu sorb atent din pahar:

‒  Pentru seara asta Guido, care este departe de casă, a adus, totuși, niște sticle de vin cu care să sărbătorească evenimentul. Dai, tira fuori quelle belle bottiglie, Guido! E Montalcino, de cramă…

Costică scoate sticlele de șampanie de pe vreme lui Ceașcă, pe care eu le îmbunătățisem cu o patină de vreme (mulți paianjeni din magazie și-au pierdut capodoperele) și niște etichete trase la imprimantă: Montalcino 1987, mai scot una: 88, mai trag una: 87… Ce facem? Vorbim pe românește, ca-ntre noi… Ia o sticlă și mergi pe burtă.

̶  Două, se lăcomește omu’.

‒  Două, că nu dau de la mine, da’ vreau câte patru mici și două profiteroale ca să-mi țin gura legată. 

‒  Da’ se poate? Vine băiatu’! și înfulecă cele două sticle.

A fost o seară Perfectă.

Un singur gând mai am: oare cine-o fi fraierul care o să bea vin Voiosul dă Buciumeni și-o să plătească pentru el cât pentru-n Montalcino 1987.