Măi frate, și-o venit amicul ăsta de la Floșcani, cu o brânză de oaie, unt, nu alta, de ți se topește-n cerul gurii, cu o pastramă de batal bătută-n giurgiuvea, și niște ouă de brontozaur, nu de găină, c-am spar două, ș-amândouă aveau câte două gălbenușuri, de s-o umplut tigaia, ș-am avut și eu niște mici făcuți de mânuța mea, așa cum îi făcea „grofu” Dincă din Goiești, cu o parte din gușă dă porc, parte din ceafă dă vițel și două din piept de miel, tocate cu satâru, frecate cu cimbru și usturoi de să iasă-un cheag de pastă, lăsată-n vânt două zile numa’ pe lună plină, la prima brumă, și-ntoarsă-n mânuțe de fată mare, la primul cântat de cucos, ca să-i pupe bărbații mânuțile toată viața, de-o leșinat juma’ de mahala pre când or început să fumege pe jar, iară ca s-alunece pe beregată am potrivit de-un borș din măruntaie de pasăre spumuită juma’dă ceas, până o fost supa limpede ca lacrima, doar cu ceapă călită și bulion gros, din roșii tomnatice, la greu, în care-am aruncat așa, în silă, o mână de pătrunjel proaspăt cules din grădină, și-o mămăligă stinsă-n unt, c-am mâncat de s-au golit trei carafe ghin, una de otonel galben și tulbure ca lămâia stoarsă cu sila, dulce de zicea-i că-i must, care-a mers la nebunie cu mămăliga cu brânză și ou la capac, ș-apoi un riesling de trei ani, aspru, că ne zbicea gura, de băgam micii cu maia de usturoi și mămăligă la greu. Iar la final, o Odobească dulce, care-a mers perfect cu poalele-n brâu ale lui madam Pândaru, care s-a sesizat prompt, din moment ce i-am răpit bărbatul, și m-a surclasat categoric, mini tortul meu de ciocolată fiind declarat inoportun, prea dulce, curg chimicalele din el, o catastrofă gastronomică, dar azi văz că nu mai e, zare…
Ne-am întrecut cine să-i plătească taxiul lui Fănică, ș-am câștigat eu, mă doare și-au cotu de-atâtea strângeri în brațe, ș-apoi ne-am adunat pe vastele proprietăți.
N-am mai desfăcut patul, m-am trântit direct peste plapumă, îmbrăcat, doar ce mi-am scos șosetele, și-am tras cuvertura peste mine. Zăceam întins pe spate așteptând o bine cuvenită siestă pre când aud afară mormăieli de urs trezit timpuriu din hibernare.
Ignor și mă concentrez pe eul interior. Eroare fatală.
Eul meu bolborosea și se agita prin mațe atât de violent încât m-am ridicat, brusc, în cur, pe marginea patului. În secunda următoare decolam în viteză maximă la budă, proferând expresii nu tocmai academice.
Sportul ăsta a continuat, cu întâlniri la gard, câte clipe efemere, alternativ, vre-o juma de oră, după care ne-am regăsit, sfârșiți, atârnați de gardul ce ne desparte.
Costică vrea să zică ceva, dar iese doar o mormăială. Eu îl aprob și mă feresc ca să nu mă bufnească râsul.
Găsesc în frigider un blister cu saprosan, îi dau și lui și ne liniștim, că nu suntem răi de carne.
Stăm atârnați pe gard:
‒ Te-a sunat?
‒ Da’ ce… de sunat îi arde lui acum!!!
‒ Las’ că intră-n cartea recordurilor: Cel mai lung rahat întins, șaptăj’dă kilometri.
Imbatabil!
Mihail stories 