Acum

„Sculați, voi oropsiți ai sorții…” căci am rămas atât de puțini.

Domnia majorității, ridicată la rang de filozofie, domnia prostiei, inculturii, imposturii, ticăloșeniei…

Aici s-a ajuns după ani de experimente sociologice și resuscitarea unor specimene altfel neviabile, prin diverse metode medicale: antibiotice, vaccinuri, terapii.

S-au creat monștri.

De parcă nu erau destui!

Sunt printre noi.

Se înmulțesc cu sânge din sângele nostru: copii noștri, de nu ne mai recunoaștem nepoții.

Generații alienate, bolnave fizic și psihic, se mișcă printre noi și nu-i putem deosebi decât prin comportament.

Dar de unde s-a plecat?

Un ecosistem e clădit pe viață și pe moarte, dar mai ales pe moarte. Doar moartea indică sensul schimbării. Asta e legea hazardului. Asta e regula numerelor mari, de-i zice și a probabilităților. Doar ea este legea progresului, căci din miliarde de miliarde de viruși, doi s-au întocmit și a apărut o bacterie, din alte miliarde de miliarde de bacterii, câteva s-au adunat și au format o algă, și tot așa, cu ezitări, cu cataclisme naturale, cu urcușuri și coborâșuri s-a ajuns la Homo neanderthalensis, o ființă perfect integrată ecosistemului.

Viața își urma cursul ei, lent, și implacabil, care peste un număr de ani urma să producă o specie cu o inteligență imposibil de definit în termenii actuali, dar…

Brusc, au apărut niște specimene noi.

Într-un interval ce reprezintă doar o înțepătură de ac pe răbojul timpului au distrus tot ce s-a clădit pe planetă în 4,5 miliarde de ani.

Au distrus biosfera, au ucis toate ființele de pe pământ care le-au opus rezistență, le-au înrobit pe celelate, iar apoi au început să se omoare între ei.

Și cine să fie vinovați, alții? decât acei zei care i-au aruncat aici, în scârbă.

Dar, noi, băștinașii încă mai existăm. Suntem printre ei, puțini ce-i drept, foarte puțini, și cred că-i timpul.

Planeta și-a început propria ofensivă, noi nu trebuie să dezamăgim!

Acum, ori niciodată, ne vrem planeta înapoi!