Vecina mi-a lăsat în grijă puștii, unul de 6 și celălalt de 9 ani, pentru câteva ore.
Eu aveam treabă în atelier așa că i-am adus cu mine. Paradisul lor, și am realizat că n-am nici o șansă de-a mai face ceva, așa că m-am răsucit pe scaun:
– Acesta este un walkman. Vă puneți căștile pe urechi și ascultați muzică…
Mă uit la ei. Au respectat cu strictețe indicațiile și acum ating cu degetele alea subțiri, cu unghii roz, tăiate atent de mamă-sa, pe siglele de deasupra butoanelor:
– Dar nu funcționează, declară excedat unul din ei, după ce a făcut o serie de pase cabalistice pe panoul frontal al walkman-ului. Nici măcar nu mă recunoaște, se bosumflă, la final.
– Trebuie să apăsați pe butoane, alea de jos, am mormăit. Mai tare! Degetul subțire, cu unghii tăiate atent, se îndoi primejdios de-am simțit o sfâșiere, dar, într-un final, butonul s-a lăsat apăsat.
– Extraordinar! Chiar se-aude muzică, exclamă puștiul, apoi către mine: Am găsit în pod așa ceva, dar nu a vrut să meargă…
Mă simt bătrân, foarte bătrân:
– Îi trebuie baterii, casetă…
– Da, nene, așa ne-a spus și tata, dar al dumneavoastră merge!
Mi s-au umezit ochii.
Mihail stories 