Ca la schitul cu măicuțe

Săptămâna de-o trecut numai-n bară am dat cu mâncarea. Îmi luasem tot ce-mi trebe: pâine, țigări, bere, cu gândul să nu mai ies din casă până nu termin osciloscopul care, ce-i drept, s-a lăsat greu (mi-am spart ceva neuroni cu el…) și-am pus de-o tocăniță cu cârnat proaspăt și tot ce-i mai trebuie: râtaș de ceapă și morcov cu bulion, boia de ardei iute, usturoi, mărar la greu. Marfa a ieșit delicioasă așa c-am halit o porție generoasă cu gogoșasi din ultimul borcan, totul părea perfect, dar cam la o oră văleleu și vai de mine: o colită de fermentație agresivă mă dă cu dosu’ de pământ (nimic nu se compară cu durerile de burtă, vă zic eu, care le-am experimentat cam pe toate!!!). Mă umflasem ca un balon și nu reușeam să evacuez gazele de sondă. Jale mare, dăi cu apă minerală, nik! Se domolea un pic și-apoi iar începea, bicarbonat: am scos o râgâială anemică cu miros de ceapă. Lovitura de grație: o pastilă de Saprosan și, într-un final, după două ore de chinuri, m-am liniștit. Eram ca o cârpă cu care-i frecat bine pe jos, terci de mămăligă când s-a oprit gazul, așa că m-am băgat în pat și, misterios, m-am culcat marți și m-am sculat miercuri (zece ore de somn, bre!).

Tocănița am dat-o cățelei lui Costică, care mi s-a plâns joi: Ce i-ai dat mă, că pute-a hidrogen sulfurat de mi-e frică să scapăr un chiribit?!

Covalescent fiind zic să-mi fac ceva ușor, de regenerare. Răscolesc prin congelator și pescuiesc o pungă de fasole galbenă, păstăi, pe care-mi zic s-o fac natur, doar cu-n strop de ulei, vegeta și usturoi, în zeama în care-am fiert niște aripi de curcan.

Nașpa! Pe lângă faptul că erau mai mult gri decât galbene au mai emanat și-o duhoare de buruieni de tundră siberiană de mi-au mutat nasul din loc.

Important e să fii perseverent căci nu mai aveam prin casă decât niște fasole din Etiopia.

Am oprit focul și-am băgat bicarbonat! O adevărată efervescență creatoare, dar duhoarea a slăbit. Am lăsat bicarbonatul să se răcească, apoi am spălat fasolea în două ape, eeee, altă viață: tot se mai simțea ceva iz de iarbă călcată în copite de călăreții lui Atillo, dar îmi zic c-o scot (a se citi:maschez) cu niște leuștean și boia dulce. Am mai băgat niște boabe de piper, usturoi la greu și, apoteotic, bulion din producție proprie.

A ieșit ceva… Două ore de muncă pentru o chestie într-un fund de tigaie pe care-am mâncat-o în două zile! Dar de: Leneșul mai mult aleargă, iar hoțul mai mult păgubește…

Vineri estimez că duminică o să mănânc ultima porție de supă și cei trei scrâmboi de cartofi rămași în caserolă așa că mai fac săpături, căci mă încrâncenez să nu ies din curte până luni. Ceapă cât încape: o tocăniță de ceapă cu jumări, miammm! Un junghi în burtă mă face să-mi treacă. Bag samă că prăjelile se vor ține la distanță respectuoasă de mine o bună perioadă de timp așa că mă duc la dulăpiorul cu făinoase. Uite și Etiopia, goală pe trei sferturi, tare de mi-a sărit ciocanu-n cap când am vrut să sparg o boabă (asta după ce, șucărit că pe piață excrocii amestecă fasolea de un an cu a’ matusalemică și una se terfecește iar ailaltă îi bună de macadam, am decis să târguiesc din comețul „socialist”).

Copilă, îi zic, noi doi vom avea o relație intrinsecă!

Vineri am pus-o la umflat cu-n pic de sare, ieri era la fel de tare, dimineață, idem și la fel, ș-atunci îmi vine o idee (fantastic ce de idei îți vin când ești cu crocodilii atârnați de cur!). O scurg de apă și-o bag în congelator. Într-o oră era bocnă. O scot din congelator și-o bag la „micro” un minut. După un asemenea tratament brutal am pus-o la fiert cu o lingură de ulei și la foc foarte mic și-am uitat-o acolo vreo oră. Eeee! Altă viață. Boabele moi și mătăsoase ca pielea de fată mare. Am băgat și cârnatul afumat tăiat felii, o conservă de roșii întregi în bulion, vegeta, câteva boabe de piper, iar la urmă mărar și usturoi. Miroase de te ia cu leașin, dar m-am stăpânit, i-am pus capacul și-am dat-o deoparte să tragă și să se amestece gusturile.

Amu, ia venit vremea! Iar gogoșarii în oțet vor face diferența!

Ș-așa am ajuns să mănânc fasole duminica și-a naibii să fiu de n-are același gust cu fasolea cu ciolan pe care-am mâncat-o cândva la un schit de măicuțe.

Miammm!