Din puțul gândirii…

Pentru că Faraonu, dimpreună cu Albatroasa, îmi tot saltă mingi la fileu, iar eu nu mă las mai prejos, mă simt dator a le expune critic, pentru că ele mă frământă de ceva timp, chiar dacă în variantă brută, aceea a unei discuții neprotocolare…

„Era punctual… să nu generalizăm 😉 Toți avem idiosincrasiile noastre. Le purtăm, așa cum și spuneam într-o postare trecută, cu noi, câteodată chiar neștiind că le avem, ni se pare normal, logic așa, și refuzăm aprioric orice ar contesta acest sistem de valori. Eu am căutat să completez teoria lui Freud, adăugând cei șapte ani de acasă, care, în opinia mea au o influență mai mare în evoluția ulterioară a unei ființe umane decât aspectul hormonal, animalic, pe care se bazează teoriile lui. Tot ceea ce este învățat înaintea declanșării activității hormonale se constituie la noi, și nu numai la noi, la toate mamiferele (nu mă hazardez mai departe) într-un fond, un fel de hard prime, care e considerat de individ un fel de „tabula sacralis”. Individul nu mai are posibilitatea de a judeca, a cântări cu propriile sale puteri și pe măsura experienței, cele înregistrate, uneori samavolnic, în „cei șapte ani de acasă” pentru că valul hormonal ce îndeamnă, obligă, la reproducere prin orice mijloace, uneori chiar cu sacrificiul de sine, preia aproape total controlul și o nouă filă se deschide, în care de data asta sunt contabilizate, supuse unui examen critic, autocorector, alte aspecte ținând strict, după cum spunea și Freud, de sexualitate: cuib, lupte pentru teritoriu și femele, îngrijirea puilor, apărarea de inamici.

În această perioadă el va căuta (vorbesc la masculin, pentru că, de… 😉 ) o persoană care să se asemene cu mama lui, cu bunica, sau cu persoana pe care a văzut-o având grijă de el din fragedă pruncie (de aici și anumite înclinații homosexuale, și nu am contabilizat aspectul feromonic, de compatibilitate biologică, care nu este relevant în această discuție), se va însoți cu prieteni care aduc cu tatăl său, sau prin frondă, atunci când tatăl este un exemplu negativ, cu opusul, va avea aceleiași veleități, dorințele nerealizate și defulate ale părinților devenind priorități existențialiste.

În această perioadă, cea mai lungă din existența unui individ, el tot adaugă informații noi în acest „hard”al maturității, perioada de dresaj social (școala), de dresaj casnic (căsnicia), de dresaj productiv (serviciul), de dresaj mediatic și relațional, care pot veni în contradicție cu  „tabula sacralis”.  În cel mai fericit caz se ajunge la o atitudine de fațadă. Se mimează adaptarea, uneori cu mari eforturi, iar în cele nefericite se ajunge la schizofrenie, paranoia… etc.

Așa numitele persoane normale sunt de fapt niște bolnavi care-și duc boala în cârcă.

Abia atunci când cuibul de golește, iar activitatea hormonală slăbește, abia atunci apare o fisură , se redeschide traseul analizei critice, și putem compara volitiv informațiile din cele două „harduri”.

Unii pot avea bucuria de a constata o sincronicitate alții, mari diferențe: „a mei m-au învățat numai prostii”, sau „n-am ascultat de maică-mea și uite unde-am ajuns” 😉

Personal, pentru că cele două aspecte par a fi în echilibru, am decis să fac pace! 😀 ”