Da, Vasile…

Te iau, cum să nu te iau, tu vino pe la șapte că eu plec la șase!

De te-așezi pe o bancă din Gara de Nord din București, poți fi martor la cele mai ridicole scene. După ce, în urmă cu câteva zile, CFR s-a făcut de râs după ce a montat aparate de aer condiționat cu ambele unități în interior, joi, angajații companiei de transport au reușit să-i revolte pe pasageri. Aceștia și-au ratat cursa spre destinație, în timp ce așteptau pe peron.

Rateu de zile mari în Gara de Nord. Un tren a plecat spre destinație fără călători. Pe cine dă vina CFR

La ora 9.00, mai mulți pasageri aveau cursă din Gara de Nord din Capitală spre Buzău. Aceștia și-au cumpărat bilete, iar după ce au fost informați să aștepte trenul la linia 8, au descoperit, de fapt, că acesta nu mai ajunge în gară. Încurcați și neînțelegând care este situația, pasagerii au cerut explicații de la angajații CFR Călători și au constatat că au trenul lor a plecat, de fapt, de la linia 5.

Abordată de reporteri, vânzătoarea de la casa de bilete a transmis că a fost vorba despre o greșeală, iar călătorii care au ratat cursa au beneficiat de reducere din partea CFR și pot să ia următorul tren către destinație, gratuit. Întrebată dacă ea este cea vinovată pentru situația de față, vânzătoarea de la casa de bilete a negat. „Nu, eu citesc afişajul”, s-a exprimat ea.

Sursa:

Cel mai bun portal de stiri - Ultimele stiri din tara si strainatate - Evenimentul Zilei

Next:

Avionul care a decolat gol de pe Otopeni, iar pasagerii așteptau liniștiți la Băneasa.

😉

Lasă un comentariu