Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin…

Îmi trebuia o procură, că v-am zis că am un capăt de vie la Focșani, să pun un neam să se ocupe de toate cele, în locul meu, da… și mă duc la un notar:

‒ Uite-așa și pe dincolo, dă-mi și mie o hârtie.

Un conțopist, la un birou. Alături, încă un birou geamăn la care manipulează, expert, un vraf de hârtii o cocoană trecută, platinată, și puțind în așa hal a parfum ieftin încât aerul e aproape irespirabil. În jurul meu, și pe hol, persoane din toate categoriile sociale, cu vrafuri de hârtii, sau cu vestitele dosare cu șină, din privirile cărora poți să-ți dai doctoratul în psihologie.

‒ Buletinul!

‒ Poftim!

‒ Copie după buletinul dumneavoastră și a persoanei care doriți să vă reprezinte.

‒ Da’ la ce vă trebuie? Nu aveți, iaca acolo, o imprimantă, iar dacă datele pe care vi le ofer eu, nu sunt corecte, persoana nu va putea să-și exercite drepturile, deci nu vă implică pe voi cu nimic.

‒ Nu se poate. Astea sunt regulile.

Eram calm. Dormisem bine azi noapte, dimineață m-a anunțat un verișor că am un nepot de trei kile, șase sute, dolofan și gălăgios, așa că mi-am mutat hoitu’ acasă și l-am sunat pe împricinat:

‒ Giolbaneee, ai bolentinu’ la tine?

‒ Da, da’ di și mă?

‒ D-aia! Fă-i o poză cu telefonul și trimite-l la mine.

‒ Apăi, di ci?

‒ D-aia, nu mă enerva de dimineață.

Primesc poza, o cropez, o mai salubrizez, și-mi zic, ca un om civilizat, ce să stric două coli de hârtie… pun și buletinul meu, îl scanez și fac un colaj, dau să sune și mă întorc vioi la notar:

‒ Poftim! îi zic când ajung la rând, că’ntre timp se mai adunase popor.

‒ Buletinul, zice acesta.

Mă scarchin în portofel, draci! Buletinul a rămas în imprimantă.

‒ Da’ nu l-ai văzut mai acu’ o oră? încerc eu.

‒ Nu, grăiește moaca, trebuie să le compar.

Asta m-a enervat. Eu mă enervez, ori repede, instantaneu, ori clocotesc și nu-i bine. Acum a fost instantaneu:

‒ În cazul în speță, faptul că am prezentat doar o copie fidelă a unui document nu poate conduce la ideea de fraudă pentru că prevalează buna intenție. Baladez pe telefon: Prezumția de nevinovăție, îi dictez, conform Declarației Universale a Drepturilor Omului (art.11) cât si  ale Constituției României Legea nr.30 din 18 mai 1994 (art.23 pct.11) și ale Codului de procedura penala (art.4).

Mai mult, atac atunci când văd că deschide gura, validarea unei copii conforme cu originalul, prin examinare vizuală, este subiectivă, putând exista diferențe subtile, care pot scăpa și unei priviri profesionale.

‒ !!!, aici a sughițat.

‒ Nu mă întrerupe că-mi pierd firea. Deci! Acest document nu este originalul, dar este copia lui fidelă, obținută pe un dispozitiv care nu poate fi acuzat de înșelăciune.

‒ Nu se poate. Această copie poate fi măsluită.

‒ Da?! Poți spune că acesta este un fals? iar dacă „nu” cu certitudine, atunci te poți baza pe buna mea credință și, dacă nici atunci, poate datorită unei suspiciuni subiective, sau a unui exces de zel, poți confirma autenticitatea documentului printr-un simplu telefon la organul emitent. Acesta va confirma, sau infirma, fără dubiu, corectitudinea datelor înscrise în documentul pe care ți l-am dat.

‒ Noi nu ne ocupăm de asemenea lucruri. Noi vrem documentele originale.

‒ Adică refuzi un drept pe care îl am prin constituție. Păi, în cazul acesta, baladez în continuare cu degetele pe telefon și-i bag din burtă: Îngrădirea drepturilor cetățenești au urmări foarte grave, până la privarea de libertate. Tu ce crezi, camerele alea de supraveghere, de sus, sunt puse doar cu un simplu scop? Să nu-ți aduc ciocolată la Jilava…

Se îngălbenește, ia foaia de hârtie și urcă cele trei trepte care duc la biroul notarului. Ușa a rămas întredeschisă așa că pot auzi vocea răgușită și enervată a ăstuia:

‒ Dă-i mă procura aia! Ce, nu vezi? Vrei să ne spurce peste tot? Și-apoi vino să-ți frec chelia aia de dobitoc.

Iau rahatul ăla de hârtie ca pe un trofeu și-i arăt cu degetul camerele de supraveghere de sus:

‒ Dihanie, prin alte părți, pe unde am fost, alea chiar sunt originale, nu plastic chinezesc, iar pe-acolo, fac un gest larg: voi nici n-ați exista, pentru că, doar cu un simplu click, se află despre tine și când te-ai căcat ultima oară.

‒ Dar nu te agita, continui după o pauză de efect, căci oricum toată lumea știe că ești căcat pe tine! Să fii iubit!

[Hook: Smiley]
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni

[Verse 1: Doc]
Toţi vrem să fim speciali
Să trăim vieţi de film, regia
Şi scenariul să le semnăm noi
Unde semnez? dă, dă, dă-mi foi
Că-n ziua de azi eşti cam cât ai
E tare când iei şi rău când dai
Plus că dacă stai cu frică nu pică
Nici de-o mămăligă fiindcă n-ai mălai
Vrei să fi cool, dar ce vrei să fi, furi
Bagă sală de luni că tre’ să fii dur
Influenţe în jur, e greu să fii pur
Când te aud, uneori, îmi doresc să fiu surd
Alteori, la câte văd, îmi doresc să fiu orb
Bunica îmi zicea: „Vreau să te ştiu om
Să te ştiu domn”, dar nu mă ştiu eu
Şi fără buletin e cu-atât mai greu

[Hook: Smiley]
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni

[Verse 2: Smiley]
Mă uit în jurul meu, alte versiuni de eu
Mă-ntreb: „Oare-aşa vrem noi sau aşa vrea Dumnezeu?”
Acelaşi păr, aceeaşi faţă, acelaşi ideal în viaţă
Uite cum orice minte limpede se pierde în ceaţă
Cu buletinul pierdut sunt doar o mână de lut
Pe care-o modelează alţii cum vor, uite ce-au făcut
Din mine, m-au făcut un tine, mă confundă cu oricine
Mă mută dintr-o parte-n alta aşa cum le convine

[Hook: Smiley]
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni

[Verse 3: Doc]
Okay, okay, eu cine sunt şi ce vreau?
Sunt ce-am cumpărat? Sunt ce beau?
Sunt ce-am parcat? Unde stau?
Sau astea doar redau
Cât de mici suntem?
Şi n-ai ce să zici că pici între
Sanse vin, te oftici când trec
Mai bagi un cântec
Mai bagi la pântec că ăştia suntem
Şi ne ghidăm după unul, după altul
Dar unul şi altul au blaturi, dar tu
Nu tre’ să ştii atât de multe, lasă
Tu fă-ţi din bani un munte acasă
Vorbă de fumător: Cui îi pasă?
Porcul, vita, pui în plastic, pui în plasă
Scoţi pe masă, dar tu cine eşti? Cui îi pasă?

[Hook: Smiley]
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni
Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin
Nu mai ştiu cine sunt sau de când sunt pe pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni