Mâine este azi, pentru că l-am făcut ieri…

A trecut pe la mine un amic, profesor de limba română, geografie, istorie și emerit diriginte la clasa a VII-a C de la școala gimnazială din Văscăuți Deal, cu veleități de scriitor. Mi-a adus ultimile lui creații și-o găină dolofană. M-am uitat prin scrierile lui și l-am lăudat pentru gramatica impecabilă: Jumătate, hai de la mine șaizeci la sută, din ce-ai scris e perfect, deci toate semnele ortografice rămân la locul lor, virgule, semne de exclamație, de întrebare, dar restul va trebui schimbat. A plecat destul de vioi, pentru că întru consolare, dar mai ales pentru găina din paporniță, am dat fuga în beci ș-am scos o butelcă de vin, producție proprie 2012, de l-am cinstit omenește.

L-am condus până la poartă rugându-l ca până la autobuz să-ncerce să meargă doar pe trotuar și m-am întors în bucătărie.

Grasă, bre!

O tranșez gândind: Dacă nici acum nu faci un pilaf, de să curgă grăsimea de pasăre din el, n-ai făcut nici o afacere, iar supozitorele-s ieftine, zece lei, acolo…

Așaaa! Am ales tot ce-a fost mai gras și-am pus într-o oală, la fiert cu un pic de sare, pentru un pilaf haiducesc. Pieptul merge la șnițel, aripile la supă, iar pulpele la friptură. S-au bucurat și motanii de scurmace, cap și gât, găina noastră poate să fie împăcată, pe-acolo pe unde i-o hălădui sufletul, căci aici, pe pământ, a făcut multă lume fericită.

Se spumează atent, în special la a doua spumă, cea din oase, mai negricoasă și amară, care poate compromite toată lucrarea, iar apoi se pune capac și se lasă să fiarbă la foc mic până când pielea de lasă zdrobită între degete.

În timpul ăsta se taie ceapă și se pune la călit. Eu, în afară de ceapă călită și câteva boabe de piper, nu mai pun nimic, cum am văzut că pun morcovi, ardei, ba chiar și roșii… păi ce facem aici? Borș?! Ba am văzut rețetă în care zic să pui concentrat de pui. Păi ce faci, dom’le? Strici bunătate de gust de găină cu chimicale de la Midia Năvodari? Neee!

Nu se călește prea mult, doar cât trage din ulei și capătă luciu, apoi se mută într-o cratiță și se toarnă zama peste el.

Se amestecă lent și blând, la foc foarte mic, cu o lingură cu margini rotunjite (eu o am pe asta de teflon, dar îi bună și una de lemn dacă-i piliți muchiile ascuțite), iar când orezul se ridică, se gustă și se potrivește de sare, acum, căci mai înainte ar trage orezul prea multă sare, iar mai încolo nu se mai amestecă bine în compoziție. Opțional, eu am pus și-o jumătate de linguriță de curry, mai mult pentru culoare.

Pentru cei care preferă un pilaf popesc, tot acum se adaugă și-o lingură de miere de salcâm.

Se pune capac și se uită pe aragaz până când orezul a tras toată zeama, dar nu-i bun acum, mâine, să se amestece gusturile în tihnă.

Ăsta se cheamă pilaf de la mama lui! 😉 și, cum spuneam și în titlu: mâine este azi, căci l-am făcut ieri, a venit timpul să-i fac proba!

Desigur, am uitat să-i pun boabele de piper, dar l-am pudrat un pic, de gust. Merge cu friptură de pui și cartofi roșii înăbușiți în tuci, alături de-o salată de roșii (profitați acum, cât se mai poate!!!), dar și cu șnițel și castraveciori murați, iar pentru stingere, un vin alb, sau roze.

S-aveți poftă!

🙂