O formă de lașitate. Dacă pentru occidentali această lașitate sentimentală se bazează pe comoditate, o comoditate indusă de tendința tehnologică: de ce să mă deplasez până la sora mea, costă; e mai ieftin să-i trimit o telegramă, o vedere, un e-mail, iar aici nu cheltuiala în sine este importantă (nu-i zice asta unui scoțian) ci teama, la un estic, un balcanic, distanta edulcorează, fiecare își creează ficțiuni pe care se bucură apoi a le suprapune.
Trăgând o linie, este vorba de o puturoșenie indusă de tehnologie.
„Sunt gesturi vechi, mama mea le-a făcut…
o continuitate ruptă,
Bătrânețea este intolerantă.
Noi suntem intoleranți și lași.
Privirea ei, privirea ta, și-i zici să plece.
Plutonul de execuție care ridică armele.
Secunda când totul a plecat greșit,
Așa, ca glonțul care pe țeavă tocmai a ieșit,
Mihail stories 
🤔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gândește-te de câte ori ai renunțat. De câte ori ai simțit că trebuie să faci ceva și mereu viața ți-a luat-o pe dinainte, cărându-te în cârca ei făr să te-ntrebe, iar tu nici măcar n-ai protestat, doar târziu, prea târziu, ai rămas cu regretul unui gest pe care puteai să-l faci și nu l-ai făcut.
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oho, de câte ori! Știu prea bine despre „cum ar fi fost, dac-ar fi fost?”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană