La moartea ei…

… e cerul gri.

Trei ciori stinghere așteaptă pe o cracă, cuminți

Sperând că popa o să tacă, ba-ncepe și să plouă,

iar ea se strânge-n mine și-mi amintesc de ea,

 cât de fierbinte… și-a dracului era.

Am o erecție necuviincioasă, 

mă răsucesc pe-un crac, iar popa nu mai tace.

Ce mai contează unde-o bagi.

În mă-sa, sau în fii-sa…

Doar să plecăm din clisa iasta.

Dar popa mă privește lung

Se pare c-are multe de mai spus.

Mă cat cu ochii către ciori,

 Se apleacă către mine și mă privesc cu’n ochi:

Crrrra! Și popa tace, iau o țărână moale

Și o arunc în groapă.

Se-aude un scârțâit de scripete

și vântul, care nu mai vrea să tacă.

Nici ea. Îmi șterge lacrimile cu o basma:

Chiar nu știam că o iubești atât pe mama…

Lasă un comentariu