Două ore jumătate am stat la ușa unui doctor. Îmi venea să-l iau pe unu’ care trecea pe culoarul ăla, cu-o hârtie în mână, mândru în imbecilitatea lui, să-l iau de gât și să-l dau cu capul de toți pereții ăia, până sare faianța de pe ei. Ș-așa, în misterul minții noastre, că nu mai aveam mult, am adormit. Mă trezește o asistentă… mamăăă! Marfă, mâncați-aș! Mititică, roșcată, numa’ muc și sfârc, de-am uitat și cum mă cheamă…

Bre! Lumea asta-i făcută din bucăți.