Ghici cine pică la cină

Vezi tu, Costică. Viața asta-i ca un ghem smotocit de doi motani nebuni. Ai prins un capăt, mâncă, nu te holba la mine, așa… de-ai prins un capăt te-ncleștezi pe el și începi să tragi. S-a gătat? Ai belit-o, da’, dacă-n ultima zecime de secundă întinzi gheara și agăți alt fir, o mai duci… Nu te râde, mâncă-nainte!

Fii atent: 

  Mi-o adus un amic niște guvizi, tocmai ce venise de la mare că de, mare pescar… și, cum mă agitam în jurul grătarului, ca noi mai devreme, odată se tulbură aerul și simt că mă ia cu frig. De-a dreapta și de-a stânga, adunându-și grijuliu aripile de liliac pe schinare, mă trezesc cu două dihănii tuciurii, cu un cap mai ‘nalte ca mine și cu ochii roșii.

− Ce-i cu voi, mă?

− Miroase a draku’!

−Miroase, miroase-a pucioasă de-mi pică păru din nas, mă burzuluiesc.

−Neee… nu ne aburești! Miroase peștele pe care l-ai pus la grătar. Tocmai luam un viraj cu o ischiteală la baba Avădanei când am intrat direct în fum, mai să leșinăm…

− Și? Ce-i la mine? Cantină de ajutor social?

− Ciocu’ mic, c-am lăsat Moartea de proastă’n drum, și acu’ apare. Dă la peștele ăla că de nu, murim cu toții!

 Ce mai puteam a zice:

− Atacați!

Simt iar un val de frig.

 Cam rablamentată, cu o sutană  jegoasă, ținându-se din greu de-o coasă ruginită, întinde un deget scheletic:

− Ahaaa! V-am găsit… Da’ ce-mi faceți motanilor?

− Mirosea cumplit, patroană!

− Nehaliților! Amușinează îndelung, nemulțumită, caută prin sutană pân-ce găsește o batistă jegoasă și-și suflă îndelung nasul apoi ischitește din nou:

− Nu simt nimic!

Mă bag în seamă:

−Oi fi având guvid?!

‒ Ptiu, ucigă-l toaca! Da-i de la cripta de hodină. O cam tras mucegai.

‒ Așa zic toți. Vezi să nu te scoată din spital pe geam cu furtunu-n gât. Da’ ție-ți plac d-astea, flăcări, fum, ai fi de-a casei… Eee, acuma’ dacă tot ai luat virajul mai larg, mai las-o pe Avădanei o țâră. Ia dă chestia aia… o punem colea de după ușă, să nu se rănească careva, șezi blând, colea pe taburetul aista, așa! Bei un rachiu?!… Arde mai ceva ca flăcările iadului! Mai am niște ardei umpluți cu smântână, de să te lingi pe falange și-un Nohan alb, de doi ani… Sănătate curată! Că nu-mi place cum arăți!

Ș-așa so-nbătat Moartea de-o plecat pe trei cărări, sprijinită de ăi doi, și ei chitrofoniți bine, de-o uitat de Avădanei, care cred că ne-ngroapă pe toți.

C-așa-i cu viața asta, măi Costică, îi ca un ghem smotocit de două mâțe nebune.