Mami, că nu-i de rușine, da’ decât să mă holbez cu ochii în tavan…
Întotdeauna găsesc câte o carte mai greu de ronțăit, în care tot sper să descopăr acel ceva, și nik!, dar sper, așa că o iau la budă. Acolo, în preludii intestinale, lumea e departe.. ești tu însuți, mică particulă în univers, cine știe ce gândește un virus? Poate acum s-a ales un Gingis-Han, dar o iau razna, mai bine… Nu mai am ce citi, am cărți pe care aproape le știu pe dinafară, unele pe care le-am citit cu noduri, iar altele, la categoria nevastă, profesoară. Imposibil de penetrat. N-au reușit armate de profesori și profesoare, da o colică intestinală e mai decisivă. Iau prima ce-mi pică în mână: Pseudo-cynegeticos, sună interesant nu? De vânătoare, adică, nu? Cu pseudo nu mă împăcam, mirosea a fecioare cu coarne fugărite prin boscheți, dar asta n-a fost tot.
Și ardea, știți, nu?
Dar nu înțeleg de ce se pune numele unui scriitor pe o carte în care „Modernitatea unui clasic” dimpreună cu un stufos Tabel cronologic (de aici afli infomații esențile: petrece în cercul prietenilor și părtașilor de idei…), apoi încă o stivă de aprecieri, majoritatea la superlativ, de mi s-au acrit strugurii, pe juma de carte. Trebuia să fie o lucrare colectivă, ce mai conta ce voia să zică sărmanul om pe ultimile pagini.
Apoteoza a venit pre când mi-așăzam posteriorul pe tron, pentru că, nefericita carte s-a vrut pe dos, nu că fața ar fi dat pe spate pe careva, dar dosul ăla mi-a blocat și ultima , adică s-o strâns nu mai zic!
Citiți și voi.
Nume predestinat, omul citează, conștient, cu aceiași apetență cu care mâncă, inconștient, rahat.
Eee, dar ăsta a dat cu limba de-o lustruit toate bibelourile, are copchii, ce fel de oameni credeți că sunt?
Credeți că o să se bucure de viața voastră?
Nu.
Ei vă urmăresc din umbră și vă pun piedică la a treia treaptă a scării.
V-ați gândit vreodată de ce ne merge rău de la 2000 încoace? Vă zic eu:
Pentru că ultimul om deștept a murit în 99.
Mihail stories 