Intru val-vârtej în magazin:
– Fatââ! Dă-mi, la urgență, o aia… de să suflă mucii… aaaa.
– Batiste?
– Da, la naiba. Rup fără a mai căuta sigiliul și-o fac pe Louis Amstrong. Draci!
Mă rotesc și-atunci o văd pe ea. Are în mână stângă un repertoar, iar în dreapta un banal pix. Presupun că a venit să interogheze fetele pentru completarea de mărfuri.
Ne privim „rece”. Are o mică ezitare pe piciorul stâng, pe care am surprins-o, dar se redresează. Ochii ei sclipesc și-apoi se întoarce către vânzătoarea de la raionul alăturat.
– 35 de bani., mă atacă vânzătoarea. Mai doriți ceva, Domnu’?
Mă întorc pe vârfuri. În spatele meu se adunase ceva popor…
– Mda! Un pachet de Wincester lung și… capuri, gheare… ce aveți? Adică… nu dumneata, adică pentru motani…
Nu se citește:
– Avem spinări, fără aripi… doriți?
– Daaa, ce să fac… fără aripi. Asta-i viața.
Îmi cântărește:
– Altceva, Domnu’?
– Mulțumesc. Atât.
Plătesc și, pe la jumătatea drumului către ușă, mă izbește un acces de strănutat. Strănut violent de zbârnâie geamurile și tot scot batiste din pachet.
O văd cu colțul ochilor. Se înmoaie cu fiecare strănutat al meu și o fulgerare de grijă îi trece prin priviri.
– Fără aripi, de!
I se încrețește fruntea. Dă să facă un pas spre mine, dar se-nfige în tocuri, ridică nasul sus, face o piruetă, și intră în birou clănțănind din flecuri:
„Țac- pac! Țac- pac! Țac!
În urma ei mai strănut odată, violent, și mă șterg la ochii înlăcrimați, de la răceală…
„Fără de aripi, curmat e sborul”
***
Mihail stories 