E un moment de liniște, când toate parcă s-au oprit doar pentru el… sau poate mi se pare, dar… când vine gonește celelalte sunete, își face loc și parcă mai întâi îl simt în suflet.
Nici câinii nu mai latră, cocoșul și-a băgat capul sub aripă și întunericul pogoară a tot stăpânitor.
Contururi, ce erau odată, nu se mai văd, se pierd și ele-n fum.
Aștept.
Și vine.
Răscolește liniștea și îl simt cum trece prin mine.
Șuierând prelung.
.
Gândul ăsta l-am scris acum vreo șase-șapte ani. Locomotiva de la trenul ăsta de trei noaptea, care nici acum nu știu de unde venea și unde se ducea, avea o bătaie specifică, un defect la motor, sau un reglaj incorect, ceea ce o făcea inconfundabilă, prin distonață, în liniștea perfectă din miez de noapte. Fabulos e că, de câteva zile o aud din nou.
Mihail stories 