Mouse

pups death !

3 Decembrie 2014 23:45

De vreo juma’ de an, m-am procopsit cu o

șoricoaică. Un pic retardată, pen’ că venea pe masa de la atelier și în poponeață, mă admira.

Concubinajul a durat ceva timp, ea avansând

până în fața monitorului, eu avansând diverse. Mici delicii pe care, tot în poponeață și cu ochii pe mine, le ronțăia.

Se crease un ‘status’ pe care nici motanii mei

nu îl încălcau.

Conștienți de ‘puterea psihică’ emanată de

ghemul de blană, stăteau smirnă, deși cu ochi languroși, pe canapea, plecarea discretă a ei fiind urmată de o reală detașare.

Și… a venit timpul, care pe toți ne ajunge,

când indiferent ce suntem, trebuie să ne dedăm vieții ce-o trăim.

Insațiabilul cere din ce în ce mai mult, hrana

lui de spirit, bogată calitativ, cândva, se împuținează. Nu-i rămâne decât

cantitatea. Din ce în ce mai mare…

Chemată în a-și da obolul, șoricica mea, a

plantat o gașcă de 6 dolofani, în fața monitorului și a dispărut.

Niște ochi mici mă priveau, cu speranță.

Nelămurit, bulversat..mă duc să caut ceva, o

cutie acolo,…răscolesc…găsesc și îmi

dau seama că am uitat : armistițiul s-a terminat!

Puffy mă privește galeș, descopăr în privirea

lui, o sclipire complice.

Adică, las că știm noi, mersi de service.

Mă redresez :

-Ee!…Que ce …? Dar…