Nimic nou sub soare

Am extras textul ăsta din povestirea Prefăcutele fețe ale nopții, premiată de Helion în 2018, tocmai pentru a ilustra că nimic nu s-a schimbat de atunci în starea mea de spirit, relativ la politichia română.

„În fața ta numai bube, plutesc, aerian, decorativ, întinde mâna, ia și tu buba ta, arde-o cu fierul de călcat, fă-o dreaptă, îndreapt-o să se asorteze cu liniia gurii, cu linia curului, cu linia pe care trebuie să o urmăm pe drumul de căcat care se varsă într-o bubă de rahat cu miliarde de handicapați cu ochi, dând din mâini, grași, slabi, cuminți, obraznici, proști, șmecheri, varză, apă și pământ, zare de oase răsărind din neant, dezastru ecologic urmat de terraformare în spirale genetice înghesuite, în aburi de alcool pur expirat pe gură, văduve vesele încarcerate în oglinzi de metal exalând impresii uitate, dinamică sufletească pierdută în spații uitate, agonia pruncului nenăscut uitat în pântece pe când răsărea soarele, jalea interstațială a neuronului rămas fără sinapsă, usturimea inghinală a unei penetrații ascunse, neavenite, pe direcții compromise, pe trasee interzise, din spații nedefinite, ascunzișuri de forță pentru băieți de băieți unde în ropote de aplauze să o scoată să dea cu ea de masă ca să crape obrazul fetei de rușinea dintre picioare, în octombrie pe seară, când ia pus-o cu un bec nou la WC, pe unde un carcalac se răscrăcăna vioi că acum are lumină poa’ să mănânce rahat în tihnă luându-se la întrecere cu plasma de tre’pă trei de pe covoare rupte de trecători grăbiți în lupta cu diavolul.

Carnagiu uman răuvoit de voi, înțeles de noi, uman, mereu la fel în catacombe grecești, răsunând salve de tun în urdiile noastre ciumate, printre pupile de lașe orizonturi incerte, la margine de șanț acolo unde te-a aruncat mă-ta.”

Dacă vreți a o citi pe toată, o găsiți aici: https://helionsf.ro/2019/02/proza/prefacutele-fete-ale-noptii/