N-ai tihnă, bre…

Stăteam în pat și citeam o carte, când intră Dana cu o farfurie în mână:

‒ V-am adus niște cornulețe, domnișorule Mihai.

‒ Mersi Dana, lasă-le pe noptieră.

‒ Da’, ce citiți? se dă mai aproape fătuca.

‒ O carte…

‒ Scrie frumos? și se-așează pe marginea patului.

‒ Scrie… așaaa, interesant și devin mai atent pentru că și-a băgat o mână pe sub plapumă.

‒ Și mie mi-ar place să citesc, iar mâna ei ajunge pe la buricul meu, dac-aș ști să citesc.

‒ Te-nvăț eu, gâfâi pentru că mânuța aia tocmai ce-a coborât între craci.

Ușa se deschide și maică-mea apare-n prag:

‒ Ce faceți voi aicea? și eu mă trezesc aproape panicat.

Beznă, afară doar un cocoș răgușit repetă la Rigoletto și-n cameră s-a făcut frig. Aprind focul în sobă, mormăind în barbă: Cinci dimineață, măi mamă, mă. Ce naiba? Lumea doarme la ora asta. Numai matale umbli de bezmetică prin visele mele să-mi strici socotelile.