Deși cam mototolit, Monetti, Prea Înaltul Prim Ministru, se ține tare și mă sfidează cu o privire impertinentă:
− Am să caut cea mai insalubră pușcărie în care să vă arunc, de să vă mânce șobolanii coaiele, șuieră pe nas și se alege cu o scatoalcă zdravănă la ceafă care-l face să cadă în genunchi.
Îmi vine să râd, să râd nebunește cum n-am mai râs… ohh, oare de când? Strâng din dinți, dar râsul, deja isteric, mă năpădește. Toți mușchii mi se contractă și izbucnesc într-un hohot homeric.
Toți mă privesc ca pe un nebun, iar eu, ștergându-mi lacrimile, îl întreb pe trégher:
− Care-ți este numele, haiducule?
Se așeză într-un genunchi, pleacă capul și rostește:
− Avalon, mărite războinic, Avalon de Silva Ingueta ros de Palma Contre Dospinos et Rozalino.
− Lung nume…
− Da, Mărite Războinic, ce să facem… mama nu a știut exact cu cine m-a conceput așa că, pentru a nu pierde alocația, i-a pus pe toți acolo.
− Bine, Avalon.
Și eu simt că-mi vin în fire, după puseul isteric, așa că-i arunc lui Avalon biluța cu implantul:
− Mergi acum dincolo și roagă pe o persoană numită Xi să ți-l reinstaleze și să vă dea de mâncare, apoi rămâneți sub ordinele fiului meu până când am să vă convoc. Uite aici, pe luna asta, plata pentru tine și coechipierii tăi, prima plată în slujba reginei.
Trégherul holbează ochii și continui:
− Doi vor rămâne aici, sub comanda fiului meu Cyril, să păzească castelul și, un fir de iarbă de-o lipsi, vor avea de-a face cu mine, iar ceilalți doi, mai răsăriți, împreună cu tine, veți rămâne la dispoziția mea. Ai înțeles?
− Da, Mărite!
− Nu-mi mai zice Mărite. De acum te adresezi cu Căpitane. Priceput?
− Da, Mărite Căpitan! și iese cu spatele pe ușă.
Mă așez pe o canapea, imitație Empire care pârâie sub greutatea costumului și, rânjesc pe dinăuntru, a mea. Fac câteva mișcări din brațe urmărind senzorii, mă salt în picioare, verific flexibilitatea genunchilor, brusc, sar până în tavan unde mă încleștez cu ghearele costumului în tencuială. Un îngeraș în curul gol și cu aripioare albe mă privește cu o mutră lubrică trădând gândurile perverse ale pictorului. Îi șterg fața din două lovituri de pumn și-apoi rămân atârnat cu capul în jos și brațele în lături… oftez. În sfârșit, Prea Înaltul dă semne că revine pe astă lume. Ochii îi bulbucesc sub pielea pleoapelor, apoi îi revine tonusul care-i încleștează brațele pe piept. Rămâne încremenit și, dacă ar fi fost un șacal, s-ar fi văzut cum rotește urechile.
− Monetti! Tresare, dar rămâne cu ochii încleștați. Monetti, continui, nu toți sunt clădiți după tiparul tău, ar trebui să știi asta…
− Da! Dar miza-i mult mai mare. Este uriașă.
− Poate mai știm și noi…
Deschide ochii și mă focalizează îngrozit:
− De unde?
Rotesc privirea prin plafon, apoi o fixez în a lui.
Înțelege și se îndreaptă în fotoliu. Se pipăie precaut, geme când dă de locuri dureroase, din nou, mă privește cu privirea aia, de șobolan prins în capcană, dar care te va mușca de moarte dacă te apropii de el.
− Mergem la palat, concluzionez, și consider că mi-am oxigenat suficient creierul. Mă desprind din tavan picând chiar în fața lui:
− Nava va ateriza în jumătate de oră. M-am folosit de vocea ta înregistrată de tregel în implantul senzitiv. Și el te spiona. Tandea și cu mandea… Sper să fii rezonabil.
Apleacă capul și-i dau o palmă peste urechea stângă:
− Eu am mâncat șobolani, intelectualule. De vii! De foame… Mișcă!
− Tată! …. Intră aproape panicat: o navă a aterizat pe platforma de nord.
− Foarte bine, fiule. Să mergem la regina ta.
Isabela fuma, nervoasă, o țigară subțire și argintie pe care o strivi imediat în scrumieră atunci când mă văzu apărând:
− Ce se întâmplă, Ailin? Sunt captivă aici? Niște indivizi cu aspect de oieri au început să întindă fire în jurul castelului meu, iar eu sunt ținută aici… ai jurat credință, ahhh, nu ar fi trebuit să mă opun…
− Nici pe departe, regina mea, doar îți protejează proprietatea pe timpul cât vei lipsi. Hai! Mergem în Capitală. Ne așteaptă o navă…
− De unde? Cum?
− De unde, nu știu… Cum? Prin grija Primului Ministru.
− Nu înțeleg. Ai zis că nu m-ai trădat.
− Nici o trădare, Regina Mea! Să zicem că i-am zis că o prințesă, dacă ajunge regină, poate să dea un decret prin care să se mărite cu cine vrea… Bărbații sunt în stare de cele mai mari tâmpenii atunci când le cășunează pe o femeie.
Vântură aprig evantaiul privindu-mă pe deasupra lui, dar nu-i ofer satisfacție:
− Nu avem timp. Doamnă, v-am rugat să-mi dezlegați urmașii de orice acțiuni pe care le voi face eu. Mi-am găsit un moment și am întocmit documentul. Este în conformitate cu Scripta Regală. Dacă doriți, în continuare, serviciile mele, vă rog să îl semnați. Acum este momentul.
Ochii i s-au făcut o dungă, scanează documentul filă cu filă, metodic, cu aplicația îndelung exersată a funcționarului regal. Documentul pare interminabil, se plictisește și ridică o privire rece:
− Este fără de cusur, căpitane. Nu știam să ai abilități birocratice…
− Da… Este o ironie. Deși ne cunoaștem atât de intim, nu știm mai nimic unul de altul.
Strânge din buze și-mi trimite semnătura wireless. Arhivez, apoi trimit o copie via satelit la Registratura Regală, una la registratura Notariatului de Sarmantia și una către implantul lui Cyril.
*
Nava se ridică silențios.
Rămân cu ochii în ochii fiului meu. Ridic și eu mâna ca răspuns la salutul său.
*
Mă duc în cabina de pilotaj. Scanez rapid apoi le explic piloților:
− Vom face câteva modificări…
Aterizăm în secțiunea comercială printre mii de alte asemenea navete și devin atent. Nimeni care să n-aibă de treabă prin zonă. Oricum, nu vom păcăli multă vreme, pe nimeni. Eu, în față, cu Isabela la umărul meu, în spate Xi cu fecioara, apoi Primul Ministru flancat de treger, iar la urmă, cei doi mercenari.
Din mulțime primesc un bip, scurt. Marele Maestru în Științe Cibernetice, Anjin Ketfal e o persoană scundă, bonomă, și vizibil întristată:
− Domnule Protector Regal, face o plecăciune, sunt absolut dezolat că una din cele mai reușite creații ale mele, în care…
− Ai făcut ce ți-am cerut? îi retez macaroana din scurt. Savanții ăștia, dom’le… vorbesc, vorbesc, și fac numai prostii pe care, mai apoi, trebuie să le descurcăm noi…
− Da! Cum ați ordonat. Veniți! Am pregătit totul.
Atelierele Regale constau în zeci de clădiri impozante ocupând mai bine de zece hectare în coasta vestică a palatului care, atunci când avioneta ia un viraj, se profilează, sumbru, pe cerul înnorat și-n vechimea lui de peste două milenii, iar Isabela îmi strânge, înfrigurată, mănușa costumului.
− O să fie bine, regina mea, șoptesc, iar încleștarea-i crește.
− Vă rog, acomodați-vă! Am pregătit cele mai bune apartamente, iar cina se va servi imediat.
Rotesc privirea: lux. Trăiesc bine specialiștii…
− Xi!
Am folosit doar umbră de voce, dar condiționarea s-a făcut, căci ridică privirea.
− O preiei pe Isabela. Nu voi lipsi mult. Avalon!
− Ordin, mărite căpitan.
Vreau să protestez, dar dau a lehamite din mână:
− Păziți ușile. În afară de mine nu intră nimeni. E pe viață și pe moarte, n-aveți voie să ezitați.
− Am înțeles!
− Domnule Prim Ministru, după Dumneavoastră!
Sătul, Avalon stătea răscrăcit pe canapeaua de lângă ușă, asculta o melodie sincopată și se scărpina la coaie. Explozia l-a răsucit pe jumătate aruncându-l în celălalt colț al camerei.
Deși năucit, se ridică fioros și trase de sub subțioară jungherul. Nu vedea nimic din cauza fumului așa că cei doi indivizi în costume negre și cu căști pe cap aproape l-au luat prin surprindere. Prima descărcare energetică i-a trecut prin umărul stâng făcând o gaură cu grosimea de un deget, dar tregherul era om de la țară, vânjos prin natură, așa că urlă îngrozitor și jungherul izbi pe primul atacator la îmbinarea dintre costum și cască, cam pe unde se află jugulara. Năprasnica lovitură frânse arma în două, dar atacatorul se prăbuși cu mâinile încleștate de gât.
Tregherul simți o căldură care-l năpădea și-atunci răcni:
− Am jurat credință Reginei Mele! și se năpusti în salon.
Se împiedică de cei doi tovarăși ai săi și ar fi căzut dacă priveliștea din fața lui nu l-ar fi înghețat pe picioare:
Tăiat oblic, de la umărul stâng, până la șoldul drept, al doilea atacator tocmai se dizloca, trupul prăbușindu-se în dreapta, iar picioarele în stânga. Scântei jucau în încăpere, iar aerul era plin de ioni pozitivi.
Mai în spate, Xi trecu două degete peste lama katanei, care încă fumega apoi, după ce o ridică deasupra capului, o introduse, dintr-o singură mișcare, în teaca de pe spate. Avalon mai făcu un pas și se prăbuși.
Mihail stories 