Îmblânzirea pomului de Crăciun, creatură mândră și răutăcioasă

Sărbători fericite 🙂

‒ Aduceam bradul de Crăciun cu o seară înainte, spuse bunica pe când părinții și copii se strângeau la cină.

Îi plăcea să umple fiecare ungher al fermei sale cu povești din anii trecuți, cu tradiții uitate de cei mai mulți.

‒ Dar pregătirile le începeam deja de cu primăvara.

Eu și verii mei chicoteam pe când treceam pe lângă castroanele de lemn. Aburul dulce al terciului de orez ne-a făcut pe toți să salivăm și-apoi am prețuit fiecare bob umflat cu lapte și acoperit cu unt de pe limba mea ca și cum ar fi fost o perlă.

‒ Eu și cu surorile mele vizitam pădurea la echinocțiul de primăvară, când malurile de zăpadă erau încă până la genunchi, dar soarele topise deja o pojghiță. Molizii se scuturau încet de zăpadă, bolborosind pre limba lor tot felul de măscări la adresa noastră și privindu-ne suspicios. De multe ori ne lua o zi întreagă ca să găsim un copac cu spatele înalt, drept și cu ramuri groase, dar cu suficientă inteligență pentru a alunga spiridușii care vin să fure cadourile. Molizii știau asta și aveau să înceteze cu glumele abia după ce legam o panglică stacojie în jurul copacului ales.

Bunica făcea mereu câte o pauză, dar își relua poveștile exact la momentul potrivit. Când mama a plecat la bucătărie ca să ducă ibricul gol, bunica a schimbat subiectul pentru o vreme. Apoi, când mama s-a întors cu pâinea de secară împodobită cu sirop negru, brânză albă bogată și gem parcă făcut din boabe de nori, bunica s-a uitat la verii mei, apoi la mine, de parcă ar întreba dacă să continue. Noi am dat din cap în cor.

‒ Cu o zi înainte de Crăciun, tatăl și frații mei mergeau pe schiuri în pădure pentru a revendica molidul ales. În schimb, lăsau o ceașcă de vin fiert și o pungă cu sare de mare pentru spiritele pădurii. Dar chiar atât de liniștiți… doar un prost ar încerca să ia de unul singur un molid. Gândiți-vă, ei nu sunt răi, ci doar însuflețiți și neastâmpărați, și ai face bine să ai grijă de acele lor groase și lungi. Odată, fratele meu Paul a primit un ac în ochi și a trebuit să poarte un plasture peste ochi o lună întreagă. Îi ziceam „Piratul”.

Tatăl meu a tușit discret în barbă, sugerând că ar trebui să strângem bolurile de terci și farfuriile de pâine. Am ajutat-o pe mama să pună masa pentru felul principal. Verișorii mei cei mai mici s-au jucat pe scările care duceau sus, încercând să reziste tentației de a merge spre cadourile păzite de bradul nostru de Crăciun. Poate că următorul fragment al poveștii a fost recompensa noastră pentru cumințenie.

‒ Sosiți în Ajunul Crăciunului, tatăl și frații mei au adus molidul prin ușa din spate. Iar el nu a intrat fără să lupte. Oh, doamne apără și păzește! Pomul arunca cu ramuri în toate direcțiile. Răspândea zăpadă și ace peste tot. Trebuia să fii viclean, ca nu cumva copacul să te mânjească cu rășină pe haine căci îți spun că poți să le speli și să le clătești în zece ape, dar nici c-o să se curețe de tot.

Îmi amintesc încă dragostea din vocea bunicii. Privirea ei cenușie strălucitoare, parfumul acelor de molid amestecându-se cu parfumul ei și parcă trandafiri de vară înfloresc prin nopțile albe.

‒ Tata stătea întins pe podea, așteptând, suportul străvechi din fontă stătea gata. Frații mei se luptau cu copacul care se zbătea. Fiind cel mai mic, Paul, aștepta pe trepte sus – oh, da, ca verișorii tăi spionându-ne acum de acolo, ascunzându-se de asemenea în spatele balustradei, dar cu lasoul din piele de ren pregătit.

Ne-am întors cu toții la masă pentru felul principal, deși verii mei au protestat, deoarece  găseau cadourile împachetate mai ademenitoare decât sărbătoarea care urma. Râzând ușor de ei, tatăl meu a tăiat friptura de elan în felii subțiri. Am oferit sosul de ienupăr, caserola cremoasă de cartofi și salata rosolli.

‒ Simțind că ceva era pe cale să se întâmple, bradul de Crăciun s-a oprit în hol, încordat ca un ren care a mirosit un urs. Dar ăsta era momentul pe care Paul îl aștepta, se ridică din spatele balustradei și aruncă laso-ul. Copacul se împotrivea, dar era pregătit pentru asta. Pe când el sălta copacul, tata strângea suportul în jurul piciorului molidului. Iar el se legăna, scuturându-și ramurile groase ca un pui de vultur care învață să zboare. Dar oţelul rece îmblânzeşte chiar şi cel mai sălbatic copac.

În acest moment, elanul prăjit dispăruse și burta noastră era atât de plină încât ar putea să crape chiar doar și cu gândul la desert. Tatăl meu și-a slăbit cureaua cu o gaură și râsetele au umplut casa.

‒ Trebuie să respecți un brad de Crăciun și să-i dai o noapte pentru a se obișnui cu noile împrejurimi. Prin urmare, după ce asigura bine bradul la locul lui, tata stingea luminile și ne conducea pe noi, copiii, în pat. Nu puteam dormi niciodată de emoție și ne tot răsuceam în pat,  în timp ce copacul mormăia în noapte.

Îndemnați de părinții noștri, verii mei și cu mine am adus fiecare prăjiturile de turtă dulce, pe care le decorasem mai devreme. Reni și inimi, oameni de turtă dulce cu straturi fine de zahăr pudră. Mama ne-a turnat suc aburind de mure, condimentat cu scorțișoară, cuișoare și cardamom. Bunica ne-a oferit bomboane de ciocolată acoperite în ambalaje strălucitoare, foșnind.

‒ Dimineața, eu și surorile mele ne strecuram din pat devreme. Spionam bradul de Crăciun de pe scări, ezitând să ne apropiem de el. Dar bradul părea că doar pufnea spre noi, amuzat.

Dar nici măcar povestea bunicii nu putea distrage atenția verilor mei de la cadouri. Se frecau în scaune de parcă ar fi avut treburi urgente la toaletă. Bunica făcu o pauză și aruncă o privire spre pomul de Crăciun. Și aș putea jura că nu lumânările care pâlpâie printre crengi și nici strălucirea decorațiunilor nu mi-au atras privirea…

‒ Așteptându-ne în căldura casei noastre, copacul ne făcea semn să ne apropiem și, de aici, îl știam îmblânzit. Eu și surorile mele îl împodobeam cu șiraguri din panglică strălucitoare, cu globuri din sticlă aurie și cu bomboane învelite în foiță argintie. Descurcam firul roșu răsucit  în jurul caprelor din paie și spiriduși ridicându-ne pe degetele de la picioare pentru a atârna lanțul împletit din hârtie colorată, iar tata așeza tocmai sus, în vârful copacului, o stea de aur.

M-am trezit atunci, ca dintr-o reverie, dar nu pentru că ar fi făcut-o deja verii mei, ci pentru că bradul mi-a fluturat o creangă, iar caprele de paie au galopat în urma mișcării. Așa chemat, m-am îndreptat spre copac și am mângâiat ușor acele verzi luxuriante.

Iar molidul a tors în răspuns, fericit ca o pisică bine hrănită.

***

În original: Taming of the Christmas Tree, the Proud and Mischievous Creature by Leena Likitalo.

Traducerea și adaptarea: Mihail Toma.