M-am dus la doctorița de familie cu un buchet de trandafiri.
S-a uitat uimită la mine.
̶ Sunt 40 de ani de când ți-am călcat pragul, proaspăt venetic în Bârlad.
̶ Ooo!
̶ Da. Mai ții minte ce tineri eram, mai ales eu, și ce frumoși, mai ales tu.
Ce idealuri, câte visuri… Atâția ani tumultoși plini de împliniri, dar și de regrete…
Apoi, iacă cum, agale, praful se așternu peste toate și păianjeni dau s-apară pe la colțuri.
Aici i-am stricat feng-shui-ul…
Se uită la mine gândind pesemne să-mi arunce cu florile-n cap, iar eu mă feresc în glumă și-abia de șoptesc:
̶ Dar speranța moare ultima!
***
Așa este, speranța moare ultima.😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană