Am pană pe spate. Nice! Și mai drăguț c-a trebuit să desfac juma’ de scuter ca scot camera. Dau câteva telefoane: Nema! în „comerțul socialist” din Bârlad așa c-a trebuit să fac comandă pe NET.
Deci, până pe marți-miercuri, perpedes. Supernice!!!
Bre, și m-a luat o sete… Cât am întors scuterul cu craci-n sus am topit tot restul de bere din casă. Dau cu banul: cap-merg pe terasă la Cornel, pajură iau bere de la buticul lui Lica. Pajură, oricum îmi mai trebe și-acasă… asta e!
Nasol! Funcția crează organu’, iar organu’ a stat cu curu’ pe șaua scuterului. Ajung sfârșit la Lica, pun în paporniță și înapoi. Da, da’ acum cu o altă motivație!
Bulevardul a fost proaspăt renovat, iar acum au montat și băncuțele, cochete, cu un coș de gunoi la o distanță strategică. Ochisem una la dus.
Mă răscrăcănez, cu un oftat de satisfacție și scot doza de bere. O pun într-o pungă de medicamente, să fie mai discret, îi dau cep și beau cu nesaț. Lejer rehidratat mi-aprind o țigară și mă las pradă soarelui de dimineață care a izbândit astăzi printre norii dușmănoși.
În atmosfera asta idilică apare, cum se putea altfel, și elementul disturbator: Trece un Logan pictat cu Poliția Locală, frânează și dă înapoi. „Hopa! îmi zic, au văzut pătrunjelul.”
Un „organ” se scoboară și vine întins către mine:
̶ Ce consumați din pungă?
̶ Bere, răspund, trecând peste imprecizia exprimării ca să nu deviez discuția.
̶ Doar știți că nu aveți voie să consumați alcohol în spațiile publice…
̶ A zis cineva, ceva, despre alcool? îl întreb candid.
Cei doi neuroni ai „organului” se zbat intens și par a pricepe ceva, dar el vrea să se convingă personal. Ia punga, scoate doza: bere fără alcool. Până și cascheta i s-a tuflit pe cap. Disperat, dă cu ochii roată, doar o vedea ceva, și vede țigara:
̶ Nu este civilizat să scrumați pe jos, municipalitatea a depus eforturi pentru ridicarea calității vieții la noi în oraș, a instalat bănci noi, moderne…
Voiam să-i zic că municipalitatea a făcut asta și cu banii mei din impozite, dar nu-mi mai răcesc gura. Îi arăt doar păhărelul de unică folosință, cu scrumul de la țigară, pe care-l țineam în mâna stângă.
Celălalt „organ”, de la volan, tot face zâmbre, îl văd cu colțul ochiului.
̶ Hai, mă Păpădie, lasă omu-n pace!
Păpădie are un recul. Se uită la mine de s-a’ndoit fierul forjat de la băncuță, își îndeasă cașcheta pe cerebel și se urcă în mașină, iar ăllalt „organ” decolează în „trombă” cu Loganul.
Termin și eu țigara arunc păhărelul și doza de bere la coș și-o iau spre casă.
Pe drum gândesc că n-ar fi rău să trec și pe la baba Safta, dă-mi dea de deochi, că tare mi-e că alea trei ceasuri rele de marți or să decaleze pentru astăzi.
update:
Mă sună un amic:
– Ce faci?
– Trag pompe.
– Ooo, nu te mai deranjez, spor!!!
– Pe bune, mă!
– Aaa!!!
😀
Mihail stories 