Paralel

Coboram vijelios dealul cu gândul că, dacă nu profit de aparenta acalmie, o să înceapă din nou să plouă torențial, și descopăr că nu mai am frâne. Intersecția cu bulevardul se apropia vertiginos așa că, în disperare de cauză, am înfipt călcâiele în asfaltul drumului, cu oarece regrete pentru sandalele cumpărate în primăvară.

Scuterul a oprit la mustață și, când să respir ușurat, din spate vine altul, aparent cu aceiași problemă. Cat să mă feresc, ce să ferești, dihania-i grea nu se lasă urnită așa, cu una cu două, și-atunci mă așez travers, cu un umăr înainte, pregătit pentru impact, și privesc mai atent către nefericitul care venea peste mine.

Eram eu, fără de inspirația cu călcâiele. Veneam vijelios din urmă și cu ochii holbați.

Eu am trecut prin mine și-am intrat în intersecție direct în botul unei Skoda, care-a spulberat scuterul, iar pe mine m-a zburat pe capota unei mașini care venea din sens opus, de unde am fost aruncat ca o cârpă pe gazon.

Mă claxonează unul și tresar. E drept, stau chiar pe centrul benzii… totul a fost doar o viziune.

̶   Băăă, du-te-n plm de drogat din drum. N-ați mai avea zile… mă apostrofează un șofer excedat.

Mă întorc către el, are ochii injectați, așa cum s-a ridicat din mașină pregătit să mă ia pe sus.

̶   Ce știi tu, chip de lut, replic și trag mai pe dreapta.

Nu se aștepta la asta, trântește portiera și decolează în trombă.

În intersecție, o Skoda frânează cu toate cauciucurile scârțîind, îl clansonează copios, iar mașina de pe sens inversv în tamponează agresiv.

Mă strecor, cu discreție, prin carambolaj și meditez la nemurirea sufletului…

***