Arhive categorie:Fără categorie

The Japanese Aerospace Exploration Agency‘s (JAXA) has made some impressive feats in recent years. Roughly one year ago, and following in the footsteps of its predecessor, their Hayabusa2 spacecraft successfully rendezvoused with a Near-Earth Asteroid (NEA) – 162173 Ryugu. Since then, it has been collecting samples from the surface in the hopes of learning more about the formation and evolution of the Solar System.

Just a few months after the spacecraft created an artificial crater with an anti-tank warhead, the spacecraft has once again descended close to the asteroid to drop another target marker. This maker, a reflective sphere that contains the names of people who’ve supported the mission, will provide a visual guide as the spacecraft attempts to collect its second sample of material from the asteroid’s surface.

The target marker was deployed on Thursday, May 30th, at 07:18 pm PDT (10:00 pm EDT) when the spacecraft was between 10 – 40 meters (33 – 130 ft) from the surface of the asteroid. The agency tweeted an animation of the separation and descent from the spacecraft shortly thereafter, followed by a last-minute image of the separation almost a week later – on Wednesday, June 5th.

View image on Twitter

HAYABUSA2@JAXA@haya2e_jaxa

The target marker separation on May 30 during PPTD-TM1A was caught at the last moment by the small monitor camera, CAM-H! The image time was May 30, 11:18 JST (on-board time) at an altitude of about 9m. CAM-H was built with donations from all of you & is a big success! Thank you!

1,683

2:27 PM – Jun 5, 2019

The latest image was taken when Hayabusa2 was just 9 meters (29.5 ft) from Ryugu and shows the spacecraft’s shadow on the surface, as well as that of the target marker. This successful deployment comes on the heels of a delay in mid-May, where the spacecraft was forced to abort descent operations due to an error with the spacecraft’s LIDAR data.

According to a report briefing filed by JAXA, the issue was the result of the spacecraft’s LIDAR instrument returning false data. When the instrument suddenly reported that the spacecraft was much higher than it needed to be – 50 meters (165 ft) – the science team aborted the descent and returned the spacecraft to its home position – 50 km (31 mi) from the asteroid.

According to the report, this error was caused by “noise data” that was factored into the adjustments, causing the LIDAR to lose calibration. Once the science noted the discrepancy in altitude, the spacecraft was pulled away from the surface to avoid an accident. While it is not clear what “noise data” refers to, this is not the first time that the spacecraft has had to abort a descent due to a glitch with the LIDAR.

Simply put, LIDAR (an acronym for LIght Detection And Ranging) relies on lasers to determine the range of an object. However, Ryugu’s has a very dark surface, which can make detecting reflected laser light rather difficult at times. In any case, JAXA reported that “After this event occurred, we found [an] adjustment method that could reliably prevent noise mixing. This will be adopted from now on.”

With this new method available, the spacecraft managed to successfully descend to within 50 m (31 ft) of the asteroid on May 30th and deploy its second marker. All that remains now is for mission controllers to decide if they will be collecting samples from this site (designated SO1), which is located close to the artificial crater they created.

Previously, mission controllers were not sure if SO1 was a safe enough place to land the spacecraft. While adjacent the crater was created for the express purpose of kicking-up material from the interior that would be unaffected by billions of years of exposure to the vacuum of space or solar radiation, mission controllers were not certain if the terrain was clear enough for a safe touchdown.

However, during the previous descent and aborted touchdown, close-up images from around the crater were obtained that revealed that it could, in fact, be safe to land there. The decision to attempt a touchdown and sample collection is expected to be announced by mid-June, with the touchdown itself taking place in late June or early July.

Agenția japoneză de explorare aerospațială (JAXA) a realizat câteva operațiuni impresionante în ultimii ani. Aproximativ cu un an în urmă, mergând pe urmele predecesorului său, nava spațială Hayabusa2 s-a întâlnit cu asteroidul Near Earth (NEA) – 162173 Ryugu. De atunci, a colectat probe de pe suprafață în speranța de a afla mai multe despre formarea și evoluția sistemului solar.

La doar câteva luni după ce nava spațială a creat un crater artificial cu o mină anti-tanc, nava spațială a coborât din nou lângă asteroid pentru a arunca un alt marcator țintă. Acest producător, o sferă reflectorizantă care conține numele persoanelor care au sprijinit misiunea, va oferi un ghid vizual, deoarece nava spațială încearcă să colecteze al doilea eșantion de material de pe suprafața asteroidului.

Ultima imagine a fost făcută când Hayabusa2 era la doar 9 metri de Ryugu și arată umbra navei spațiale pe suprafață, precum și cea a indicatorului țintă. Această desfășurare reușită vine pe la jumătatea lunii mai, când nava spațiale a fost forțată să abandoneze operațiunile de coborâre din cauza unei erori cu datele LIDAR ale navei spațiale.

Potrivit unui briefing prezentat de JAXA, problema a fost rezultatul unui instrument LIDAR al navei spațiale care a returnat date false. Când instrumentul a anunțat brusc că nava a fost mult mai mare decât era nevoie – 50 de metri (165 ft) – echipa de știință a avortat coborârea și a readus nava spațiale în poziția sa inițială – 50 km (31 mil.) de asteroid.

Potrivit raportului, această eroare a fost cauzată de „date de zgomot” care au fost luate în considerare în ajustări, determinând pierderea calibrării de către LIDAR. Odată ce știința a observat discrepanța în altitudine, nava a fost retrasă de pe suprafață pentru a evita un accident. Deși nu este clar ce se referă la „date despre zgomot”, aceasta nu este prima dată când nava spațiale a fost nevoită să renunțe la o coborâre din cauza unui glitch cu LIDAR.

Pur și simplu, LIDAR (un acronim pentru Detectarea și măsurarea intensității) se bazează pe lasere pentru a determina domeniul unui obiect. Cu toate acestea, Ryugu are o suprafață foarte întunecată, ceea ce poate face uneori dificilă detectarea luminii laser reflectate. În orice caz, JAXA a raportat că „După acest eveniment, am găsit o metodă de ajustare care ar putea preveni fiabil amestecarea zgomotului. Acest lucru va fi adoptat de acum încolo. ”

Cu această nouă metodă disponibilă, nava spațiale a reușit să coboare cu succes până la 50 m (31 ft) de asteroid pe 30 mai și să-și folosească al doilea marker. Tot ce rămâne acum este pentru controlorii de misiune să decidă dacă vor colecta probe din acest site (desemnat SO1), care este situat aproape de craterul artificial pe care l-au creat.

Anterior, controlorii de misiune nu erau siguri dacă SO1 era un loc suficient de sigur pentru a ateriza nava spațială. În timp ce adiacentul craterului a fost creat pentru scopul explicit de a scoate din interior materiale care ar fi neafectate de expunerea de miliarde de ani la vid de spațiu sau de radiație solară, controlorii de misiune nu erau siguri dacă terenul era suficient de clar pentru o în condiții de siguranță.

Cu toate acestea, în timpul coborârii anterioare și a touchdown-ului avortat, s-au obținut imagini apropiate din jurul craterului, care au arătat că ar putea fi în siguranță să aterizeze acolo. Decizia de a încerca o punere în scenă și de colectare a eșantioanelor este de așteptat să fie anunțată până la jumătatea lunii iunie, cu atingerea în sine a avut loc la sfârșitul lunii iunie sau la începutul lunii iulie.

***

La ani buni după moartea lui Johann Sebastian Bach, Anna Magdalena Bach, a doua soție a compozitorului, este îndemnată și încurajată de către unul dintre discipolii acestuia, Caspar Burgolt, să scrie o carte despre lumea lor dintre paranteze, despre viață, muzică, și despre cum era în familie muzicianul.

„Dragostea este plinirea legii”

„În 1720 l-am însoțit pe tata la Hamburg, pentru a vizita pe unchiul și mătușa lui – povestește Anna Bach. În Biserica Sfântei Ecaterina din oraș se afla o orgă valoroasă. Avea patru claviaturi și pedale. M-am furișat să văd orga. Deschizând ușa am auzit pe cineva cântând la ea. Năvălea spre mine o muzică divină, încât mi se părea că izvorăște de sub degetele unui arhanghel. Eram atât de răpită încât am rămas nemișcată. Nu știam cine e organistul. Seara, la cină, i-am povestit tatălui și mi-a spus că nu putea fi altcineva decât Johann Sebastian Bach, capel-maistrul prințului Köthen”.

Tatăl său, trompetist al curții din Weissenfels, merge împreună cu fiica sa Anna la biserică, să-l vadă și să-l asculte pe muzician. Fata se îndrăgostește de bărbatul nu prea înalt, un văduv ce inspira forță și vigoare, cu fața boltită și sprâncene arcuite, buze cărnoase, cu ochi neobișnuit de mari, fruntea înaltă și bărbia proeminentă. La prima vedere, în poză, dincolo de surâsul plin de bunătate, fermitatea expresiei feței impune respect.

Povestea Annei cu compozitorul, care și-a păstrat echilibrul moral excelând în activitatea de creație, de interpretare și de educație muzicală, a început în septembrie 1721, când s-au căsătorit. „Se zice că în viața unei femei cea mai frumoasă zi este aceea a nunții ei. Nu cred, însă, ca vreo fată să fi fost mai fericită decât am fost eu în ziua nunții mele” – scrie Anna în cartea sa. „După nuntă n-am trăit decât viața lui. Cadou de nuntă am primit un cântec. În timp, am descoperit că Sebastian avea o inimă largă și adâncă. Dragostea este plinirea legii, obișnuia să spună, căci familia a însemnat pentru el adevăratul rost al vieții – soția, copiii, căminul – universul vieții lui”.

Johann Sebastian Bach s-a născut la Eisenach, în 21 martie 1685, și provine dintr-o familie de muzicieni organiști. Rămas orfan de mic, a fost crescut de fratele mai mare. Pentru că avea timbru plăcut, cânta duminicile și la sărbători la biserica din Ohrdruf, la nunți și înmormântări. De la 15 ani, își câștigă existența cântând în corul școlii, ce funcționa pe lângă biserica Sf. Mihail, la Lüneburg. Avea talent pentru oricare dintre instrumentele: vioară, violă, spinetă, clavicord, clavecin, însă instrumentul favorit, toată viața, va rămâne orga.

În 1703, obține primul post de organist în orășelul Arnstadt. Orga bisericii de la Arnstadt, la care a cântat multă vreme, avea două claviaturi și o pedală cu cinci registre, dar Bach avea mâinile puternice făcute pentru clape. Degetele lui cuprindeau intervale neobișnuite pe claviatură. Cu cele de la mâna stângă cuprindea 12 clape, iar cu cele rămase libere, cânta pasaje în intervalul dintre ele. Era în stare să execute triluri cu oricare dintre mâini. Nimic nu-i era imposibil pe clapele pianului și pe tastele orgii. Susținea că iscusința și arta i se datorează sârguinței, încât cei ce muncesc cu tragere de inimă pot ajunge ca dânsul. Își iubea mult orga. Sacrifica mult timp pentru ea.

Când asculți muzica lui Johann Sebastian Bach, ai impresia că vine din cer. Sursa de inspirație vine din muzica slujbelor de seară, care a exercitat asupra lui o putere de atracție de-a dreptul miraculoasă. De altfel, toată viața a râvnit la postul de muzician de biserică. În 1717, prințul Leopold de Anhalt-Köthen îi oferă postul de capel-maistru de curte, iar în 1723 este numit cantor și director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig.

Adevăratul cămin e propria inimă

S-a căsătorit prima dată cu verișoara lui, Maria Barbara, și au avut patru copii. Prima soție a decedat. În urma unei călătorii, o găsește moartă în casă. Apoi, muzicianul și-a dorit o soție care să-i rezolve toate obligațiile, pentru ca el să poată folosi timpul și energia pentru sublimele revelații ale muzicii, cu ale cărei daruri fusese înzestrat din plin. „Primisem o educație aleasă, învățasem să cos, să gătesc (…), dar nu purtasem pe umeri grijile unei gospodării și ale creșterii copiilor” – scrie Anna în cartea sa. „A avut o răbdare îngerească cu mine în timp ce-mi dădea lecții la pian. Nu m-am lăsat descurajată de tachinările lui tandre. Am avut împreună 13 copii dintre care 7 au decedat”.

Când Anna Magdalena Wilcke s-a căsătorit, Johann Sebastian Bach avea 4 copii. Din ambele căsătorii au rezultat 21 de copii, dar n-au supraviețuit decât 4 fete și 4 băieți. Dintre toți copiii, Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach și Carl Philipp Emanuel Bach au devenit muzicieni.

După căsătorie, viața Annei se desfășoară acasă printre treburile gospodărești și creșterea copiilor. De-a lungul căsniciei sale, ea descoperă că pe soțul său îl înflăcăra muzica și părea adesea convins că munca asiduă și credința pot ajuta pe oricine să ajungă la fel ca el. „Nu este nicio vrăjitorie. Esențialul constă să apeși clapa potrivită în clipa potrivită. Restul săvârșește orga de la sine”, îi spunea adesea soției sale despre cântatul la orgă. „A fost toată viața de o rară înțelepciune și prevedere, încât judecata lui n-a dat greș. Rege printre muzicieni, credea adânc în ordinea tuturor lucrurilor, în casa sa, în muzica sa. Credea cu tărie că baza societății și moralei este ordinea. Îl necăjeau laudele fără noimă ale celor care credeau că se pricep la muzică”.

„Părul tău blond mi-a fost rază de soare, acum părul tău de argint îmi e rază de lună. E o lumină mult mai potrivită pentru noi, tineri îndrăgostiți”, îi spune compozitorul soției sale la împlinirea a 30 de ani de la căsătorie. Împăcat cu sine, căci avusese cu a doua soție căminul adevărat pe care și-l dorise, compozitorul s-a mulțumit toată viața să se știe înconjurat de familie și de câțiva credincioși care-i cunoșteau muzica. Goana după succes și relații de societate nu se potrivea cu firea lui.

„Am fost binecuvântată între femei că mi s-a dat să trăiesc într-o caldă intimitate, cu un spirit mare, să asist la nașterea muzicii lui.” – își amintește Anna Bach. „Simt că arta lui te răpește într-o cu totul altă lume, în care toți trăiesc într-o veselie paradisiacă, uitând grijile pământești pentru că în sufletul lui sălășluiau pacea și frumusețea. Nimeni n-a știut atât de bine să definească contrapunctul în muzică.”

Virtuozul cu geniu de compozitor care însenina cu muzica lui celestă lumea noastră posomorâtă, spunea adesea: „Scriind pentru propria mea plăcere nu trebuie să mă supere faptul că arta mea nu este pe placul tuturor”. A compus cantate de o deosebită frumusețe inspirându-se din psalmi, muzica sfântă, Patimile după Matei sau Vinerea patimilor. Muzica lui era o chemare a morții izvorâte din viziunea învierii.

După o asiduă cercetare, așa cum scria soția sa, descoperise că literele din numele Bach, cântate pe note, alcătuiesc o melodie, drept pentru care folosește succesiunea de note din numele său în cele trei teme ale unei fugi, lucrare rămasă neterminată, din păcate.

O zi vin viața lui Bach

O dată pe an, cei din familia Bach obișnuiau să se adune și să cânte muzică scrisă pe versetele Evangheliei. La final, stăteau toți la masă, unde nu lipsea mâncarea favorită, mai ales a compozitorului: scrumbii preparate cu sos de vin și piper. Se spuneau anecdote, la o cafea bună, o bere sau un vin roșu, în timp ce muzicianul fuma o lulea.

O zi din viața lui Bach însemna lecții cu elevii săi, cărora nu le tolera dezordinea și lipsa de punctualitate. Compunea și cânta la orgă, la pian, la violă. Seara îl găsea în familie, unde îl așteptau copiii și frumoasa sa soție. În momentele sale de odihnă asculta predica unui călugăr din Strasbourg, din care soția lui citează pasajul preferat.

„Ce să facem pentru a simți îndrumarea cerului? Nimic altceva decât să privim adânc înăuntrul nostru și să trăim în pace între pereții casei noastre; în acest fel, omul își va descoperi adevăratul cămin în propria sa inimă și va renunța la goana neastâmpărată după bunurile vremelnice. Se va simți astfel acasă pe acest pământ.” Adept al lui Luther, obișnuia să-i citeze filosofia în public, acasă, la biserică sau prin călătorii. În serile de toamnă, după o zi de muncă, copia la lumina lumânării până târziu în noapte, știme.

Eruditul, pentru care cărțile erau un izvor de înviorare în timpul liber, a fost invitat să cânte în saloanele scânteietoare ale aristocraților germani, fără să-l impresioneze că trăiau într-un lux orbitor, muzicianul rămânând și trăind la fel de modest toată viața. Până la finalul vieții, orga, clavecinul, pianul, împreună cu afecțiunea familiei sale au fost singurele lui compensații.

Preocupat de muzică încă din copilărie, copia piesele favorite printre gratiile dulapului, noaptea, la lumina lunii, lucru pe care-l va continua, mai târziu, la lumina lumânării, fapt care duce în timp, la orbire. Conștient că „aceia care se nasc cu muzica în suflet trebuie să plătească pentru acest dar”, după cum spunea adesea, orb fiind, împăcat cu sine, cu viața și încercarea trimisă de Dumnezeu, mângâiat și îngrijit de blânda lui soție, își așteaptă demn sfârșitul.

Un chirurg celebru al epocii sale îi redă vederea în urma unei operații, cu puțin timp înainte de deces. „Moartea nu l-a speriat niciodată. Ne-a părăsit într-o marți seara la ceasurile opt și un sfert, în 28 iulie, 1750. Avea 65 de ani. A adormit blând și fericit”, își încheie Anna Bach amintirile despre soțul său.

Sursă- Metropolis

The shimmering colors visible in this NASA/ESA Hubble Space Telescope image show off the remarkable complexity of the Twin Jet Nebula. The new image highlights the nebula’s shells and its knots of expanding gas in striking detail. Two iridescent lobes of material stretch outwards from a central star system. Within these lobes two huge jets of gas are streaming from the star system at speeds in excess of one million kilometers (621,400 miles) per hour.

The M in this name refers to Rudolph Minkowski, a German-American astronomer who discovered the nebula in 1947. The PN, meanwhile, refers to the fact that M2-9 is a planetary nebula. The glowing and expanding shells of gas clearly visible in this image represent the final stages of life for an old star of low to intermediate mass. The star has not only ejected its outer layers, but the exposed remnant core is now illuminating these layers — resulting in a spectacular light show. However, the Twin Jet Nebula is not just any planetary nebula, it is a bipolar nebula.

Ordinary planetary nebulae have one star at their center, bipolar nebulae have two, in a binary star system. Astronomers have found that the two stars in this pair each have around the same mass as the sun, ranging from 0.6 to 1.0 solar masses for the smaller star, and from 1.0 to 1.4 solar masses for its larger companion. The larger star is approaching the end of its days and has already ejected its outer layers of gas into space, whereas its partner is further evolved, and is a small white dwarf.

The characteristic shape of the wings of the Twin Jet Nebula is most likely caused by the motion of the two central stars around each other. It is believed that  as the dying star and white dwarf orbit around their common center of mass, the ejected gas from the dying star is pulled into two lobes rather than expanding as a uniform sphere. However, astronomers are still debating whether all bipolar nebulae are created by binary stars. Meanwhile the nebula’s wings are still growing and, by measuring their expansion, astronomers have calculated that the nebula was created only 1,200 years ago.

Within the wings, starting from the star system and extending horizontally outwards like veins are two faint blue patches. Although these may seem subtle in comparison to the nebula’s rainbow colors, these are actually violent twin jets streaming out into space, at speeds in excess of one million kilometers (621,400 miles) per hour. This is a phenomenon that is another consequence of the binary system at the heart of the nebula. These jets slowly change their orientation, precessing across the lobes as they are directed by the wayward motions of the binary system. Precession is a change in the orientation of the rotational axis of a rotating body.

The two stars at the heart of the nebula circle one another roughly every 100 years. This rotation not only creates the wings of the butterfly and the two jets, it also allows the white dwarf to strip gas from its larger companion, which then forms a large disc of material around the stars, extending out as far as 15 times the orbit of Pluto! Even though this disk is of incredible size, it is much too small to be seen on the image taken by Hubble.

Culorile strălucitoare vizibile în această imagine NASA / ESA din Telescopul spațial Hubble arată complexitatea remarcabilă a Nebuloaselor Twin Jet. Noua imagine scoate în evidență cochiliile nebuloasei și nodurile sale de expandare a gazului în detalii minunate. Două lobi irizați de material se întind spre exterior dintr-un sistem central al stelelor. În interiorul acestor lobi, două jeturi uriașe de gaz se strecoară de la sistemul stelar la viteze mai mari de un milion de kilometri pe oră. Fluturașul cosmic imaginat în această imagine NASA / ESA din Telescopul spațial Hubble are numeroase nume. Se numește Nebuloasa Twin Jet, ca și răspunsul la numele puțin mai poetic al lui PN M2-9. M în acest nume se referă la Rudolph Minkowski, un astronom germano-american care a descoperit nebuloasa în 1947. PN, între timp, se referă la faptul că M2-9 este o nebuloasă planetară. Cojile strălucitoare și expansive ale gazului vizibile în această imagine reprezintă etapele finale ale vieții pentru o stea veche de masă mică până la intermediară. Steaua nu numai că și-a scos straturile exterioare, dar miezul expunerii expuse le luminează acum aceste straturi – rezultând un spectacol spectaculos de lumină. Cu toate acestea, Nebuloasa Twin Jet nu este doar o nebuloasă planetară, ci o nebuloasă bipolară.

Obișnuitele nebuloase planetare au o stea în centrul lor, nebuloasele bipolare au două, într-un sistem binar. Astronomii au descoperit că cele două stele din această pereche au fiecare aproximativ aceeași masă ca soarele, variind de la 0,6 la 1,0 mase solare pentru steaua mai mică și de la 1,0 la 1,4 mase solare pentru companionul său mai mare. Steaua mai mare se apropie de sfârșitul zilelor sale și deja a scos straturile exterioare de gaz în spațiu, în timp ce partenerul său este în continuare evoluat și este un mic pitic alb.

Forma caracteristică a aripilor din Nebuloasa Twin Jet este cel mai probabil cauzată de mișcarea celor două stele centrale unul în jurul celuilalt. Se crede că, în timp ce steaua moartă și orbita pitică albă în jurul centrului lor comun de masă, gazul ejectat de la steaua muribundă este tras în două lobi, în loc să se extindă ca o sferă uniformă. Cu toate acestea, astronomii încă dezbat dacă toate nebuloasele bipolare sunt create de stele binare. Între timp, aripile nebuloasei sunt încă în creștere și, măsurând expansiunea lor, astronomii au calculat că nebuloasa a fost creată abia acum 1200 de ani.

În interiorul aripilor, pornind de la sistemul stelar și extinzându-se pe orizontală spre exterior ca venele, există două patch-uri albastre slabe. Deși acestea pot părea subtile în comparație cu culorile curcubeului nebuloasei, acestea sunt, de fapt, jetoane gemene violente care se strecoară în spațiu, la viteze mai mari de un milion de kilometri (621.400 mile) pe oră. Acesta este un fenomen care este o altă consecință a sistemului binar în inima nebuloasă. Aceste jeturi își schimbă încet orientarea, precesându-se peste lobi, așa cum sunt îndreptate de mișcările ciudate ale sistemului binar. Precesiunea este o schimbare în orientarea axei de rotație a unui corp rotativ.

Cele două stele din inima nebuloasă se învârt în jurul valorii de fiecare 100 de ani. Această rotire nu numai că creează aripile fluturelui și celor două jeturi, ci îi permite și piticului alb să-și alunge gazele de la companionul său mai mare, care apoi formează un disc mare de material în jurul stelelor, extins până la 15 ori mai mare decât orbita din Pluto! Chiar dacă acest disc are o dimensiune incredibilă, este mult prea mic pentru a fi văzut pe imaginea făcută de Hubble.

Cred că v-am zis că sunt un om al secundei, labil precum sămânța-n vânt până ce atinge țărâna, dar odată ancorat pe o idee…

Cărțile mai ingestive le citesc la budă, există o lege a compensației din care ieșim cu toții câștigați: colonul meu carele s-a ușurat, cerebelul meu îndărătnic care, astfel, s-a îmbogățit cu niște cunoștințe pe care le refuza aprioric și, desigur, scriitorul al cărui unică dorință este de a fi citit indiferent cum și unde.

În atare situațiune mă aflu de ceva vreme când, terminând ce aveam de citit pe căprăriile mele și în disperare de cauză am trecut în secțiunea nevestei unde se află așa zis cărțile serioase…

Pe „Ion” l-am început de trei ori în momente temporale ușor de priceput atunci când ești licean și-am renunțat ( stările de prostie și ură generalizate îmi produceau colapsuri mentale). O constipație a rezolvat, tardiv, cestiunea.

Am mai citit și din Nichita Stănescu, minunându-mă cât de beat poate să fie un om, ba l-am citit și pe socru-meu, Ionel Murgeanu, carele scria poezie în cheie și era un Gică contra al sistemului.

De asemenea am aflat de ce patru dungi pe o bucată de pânză se vând mai scump decât un Rembrant, dar nu din cărțile de estetică ci pentru că mi-a șoptit unul la ureche: fotbaliștii și pictorii sunt cei mai spălați oameni de pe planetă. De ce, l-am întrebat eu? Pentru că indiferent cum dau din mâini, sau din picioare, se spală o mulțime de bani negri!

Dar, cum deverul e mare și zilnic… am intrat și în zona de specialitate, o plăcută surpriză, biografiile compozitorilor fiind romanțate astfel încât lectura nu poate fi decât agreabilă. Secțiunile tehnice le-am bifat, aici soața rămânând stăpână.

Cum, ea e în Roma și n-a protestat, am să vă fac câte un rezumat despre compozitorii de marcă din ultimile trei secole.

Asta se va întâmpla de mâine, astăzi vă provoc cu Rapsodia Română nr.1 într-o interpretare care, mie, mi se pare mai reușită decât cea a lui Celibidache.

Enjoi!